Cauta

Arena Metaverse, noul capitalism

Pentru a înțelege de ce Mark Zuckerberg crede că metaversul este următoarea frontieră, luați în considerare cazul lui Sam Peurifoy. Tânărul în vârstă de 27 de ani și-a părăsit slujba la banca Goldman Sachs în apogeul pandemiei de Covid-19 și acum își caută averea în criptomonede și jocuri video.

El a recrutat sute de oameni din Mexic până în Filipine într-o „breaslă” care joacă sub comanda „căpitanului”. Și contribuie la fondurile necesare pentru a intra în Axie Infinity, un joc în care utilizatorii colectează Smooth Love Potion – un token digital care poate fi convertit în bani reali.

Ceea ce  Peurifoy și breasla lui fac acum pe Axie oferă o privire timpurie asupra acestui metavers. Nu este chiar Ready Player One – aventura distopică SF a lui Steven Spielberg bazată pe cartea lui Ernest Cline – sau chiar Snow Crash,  romanul din 1992 al lui Neal Stephenson care a inventat termenul „metavers”.

Miliarde de dolari din “GameFi”

Mai degrabă, este o arenă online în care domnesc finanțele descentralizate(DeFi), criptomonedele, tehnologia blockchain, jetoanele nefungibile(NFT) și jocurile video.

Axie – care se află în fruntea acestei tendințe „GameFi” – a generat deja peste 2,5 miliarde de dolari în volum de tranzacționare.

Câțiva alți rivali oferă jocuri care ademenesc jucătorii cu promisiunea criptomonelor și câștigă, de asemenea, popularitate. Capitaliștii de risc și fondurile speculative încearcă să profite de această nouă goană online după profit.

Este imposibil de spus cu exactitate câți oameni joacă pentru a câștiga. Dar toate semnele sunt îndreptate în sus. Un singur indicator: relația dintre jocuri și portofelele digitale, acele conturi pe care oamenii le folosesc pentru a primi și stoca criptomonede.

În martie, aproximativ 51.000 de portofele active zilnic au fost conectate la contracte legate de jocuri în ecosistemul blockchain, potrivit DappRadar, o firmă care urmărește datele pe DeFi. Trei luni mai târziu, această cifră a crescut brusc la 359.284, un salt de 599%.

“Jocuri precum Axie arată de ce titanii tehnologiei gravitează spre acest concept: metaversul și posibilitățile sale au potențialul de a schimba nu numai modul în care lucrăm, câștigăm și cheltuim. În esență, el promite să transforme modul în care funcționează capitalismul”, notează The National.

Axie a fost dezvoltat de studioul Sky Mavis, unde au investit și oamenii de afaceri Mark Cuban și Alexis Ohanian, co-fondatorul Reddit.

Justin Sun, directorul executiv al BitTorrent și fondatorul Tron Foundation, a lansat un fond de 300 de milioane de dolari în GameFi.

Andreessen Horowitz, evaluând Sky Mavis la 3 miliarde de dolari, a condus recent o rundă de finanțare din seria B de 150 de milioane de dolari.

Axie este doar un tărâm în cripto-metaversul în creștere. Există și alte jocuri pe același principiu: CryptoBlades, Crypto Raiders sau Zen Run. Jucătorii trebuie să cumpere NFT-uri înainte de a putea juca, minimum trei la 300 de dolari bucata.

Această industrie, estimată la 180 de miliarde de dolari,  este foarte atent urmărită de giganții tehnologici Sony, Nintendo, Tencent și Microsoft.

Un nou bancher la vremuri noi

“Jucătorii vor ceva mai mult”, spune Chris Wells, analist la Bloomberg. “Vor un nou capitalism, cu dovezi de proprietate  private, cum sunt NFT-urile, schimb de criptomonede și mai ales câștiguri de pe urma lor. Nu este exclus să vedem și  bancheri  în această nouă ordine mondială. Este exact ce vrea să ofere metaversul”. Și Peurifoy se poate considera un nou bancher la vremuri noi. El deține NFT-urile, finanțează „burse” pentru jucătorii dornici să câștige mai multe criptomonede și și-a creat breasla digitală construită în jurul persoanei sale online, numită literalmente Das Kapitalist.

Ultimele stiri

  • Horoscop 5 septembrie 2025 – Astăzi este o zi minunată
  • Nicușor Dan, despre TVA, pachetele de austeritate și relațiile cu partenerii externi
  • Alege ce citesti
  • Nicușor Dan la 100 de zile de mandat: președintele care nu e lider
  • Suceală: traderii de obligațiuni mizează pe veniturile din tarifele lui Trump pentru a reduce datoria SUA
  • Bolojan, primarul Capitalei și viitorul președinte al României!
  • Legiunea străină a Ucrainei a fost sortită eșecului încă de la început
  • Datorie de trilioane. Marea Britanie, în centrul furtunii financiare
  • Alegătorii cred mai mult într-o Europă suverană decât elitele
  • Război și în vestiarul lui PSG! Ucrainianul Zabarnyi sare la gâtul rusului Safonov: „Păcat că rușii nu pot fi șterși de pe fața Pământului!”
  • Exit mobile version