AcasăTEHNOLOGIEAmbițiile SF ale lui Elon Musk se transformă în realitate. De la...

Ambițiile SF ale lui Elon Musk se transformă în realitate. De la SpaceX și colonizarea lui Marte la cyberporcul

Elon Musk

Neuralink, unul dintre startup-urile cofondate de Elon Musk, a făcut o demonstrație cu un implant funcțional pus în creierul unui porc, numit Gertrude. Este un prim pas spre obiectivul de a vindeca boli neurologice la om cu același tip de implant, notează thenational.ae.

„Este ca un Fitbit pentru creierul tău, cu fire foarte subțiri”, a declarat Musk. Potrivit miliardarului, porcii cu implanturi – trei până acum, potrivit Neuralink – sunt „sănătoși și fericiți”, neputând fi deosebiți de alți porci din punctul de vedere al comportamentului. „Aș putea avea un Neuralink chiar acum și voi nu v-ați da seama. Poate am unul”, a declarat antreprenorul american.

În capul porcului a fost implantat, cu ajutorul unui robot special, un cip de dimensiunile unei monede, cu 1.024 de electrozi foarte subțiri. Acești pini au penetrat stratul superior al creierului și au detectat implusurile electrice ale celulelor nervoase, arătând în timp real, pe monitorul unui computer, că organul este funcțional. Implanturile pot fi scoase fără probleme, potrivit antreprenorului. În timpul demonstrației a fost prezentat un porc, Dorothy, căruia i-a fost scos cipul. Animalul părea să fie sănătos.

Cipuri pentru tratarea demenței

Compania miliardarului american lucrează la cipuri wireless care ar putea vindeca în cele din urmă boli neurologice, cum ar fi demența și Alzheimer. Musk nu a furnizat o dată exactă pentru aceste tratamente, deși anterior declara că studiile pe oameni ar începe până la sfârșitul acestui an. Primele studii clinice ale companiei Neuralink cu un număr mic de pacienți umani ar avea ca scop tratarea paraliziei sau a paraplegiei, a spus chirurgul șef al companiei, dr. Matthew MacDougall. Cipul Neuralink ar putea îmbunătăți, de asemenea, înțelegerea bolilor neurologice prin citirea undelor cerebrale.

Unii cercetători spun că mai sunt necesare studii ample pentru a determina longevitatea dispozitivului. Dispozitive mici care stimulează electronic nervii și zonele creierului pentru a trata pierderea auzului și boala Parkinson au fost implantate la om de zeci de ani. Au fost efectuate, de asemenea, studii cu implanturi cerebrale cu un număr mic de persoane care au pierdut controlul funcțiilor corporale din cauza leziunilor măduvei spinării sau a afecțiunilor neurologice, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale.

Obiectivul măreț al lui Musk

Neuralink îşi propune să conecteze, în viitor, creierele oamenilor la computere pentru ca aceștia să poată îndeplini sarcini complexe, precum pilotarea unor vehicule sau realizarea unor calcule dificile. Astfel, oamenii, deveniți cyborgi, vor rămâne competitivi în competiţia cu inteligenţa artificială şi roboţii.

Excentricul Musk a declarat, în urmă cu câțiva ani, că oamenii vor fi nevoiţi să devină cyborgi pentru a nu fi irelevanţi în viitor. Pe măsură ce sistemele de inteligenţă artificială se dezvoltă, oamenii vor trebui să compenseze slăbiciunile biologice pe care le au prin integrarea de computere în propriile creiere, a declarat el. Astfel, oamenii vor beneficia de o putere de procesare mai ridicată şi vor putea concura mai bine cu roboţii în competiţia pentru locurile de muncă. Obiectivul final este realizarea unei fuziuni între umanitate şi inteligenţă artificială.

author avatar
Andreea Vlad
177 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger