Karmen Minune a ajuns să fie tăvălită pe tot internetul după ce a apărut în emisiunea „40 de întrebări” cu Denise Rifai. Comentariile au curs în valuri: „arată ca și Costel Biju”, „plină de semne post-acnee”, „trasă pe roată”. Nu pentru că realitatea ar fi fost chiar așa dură, ci pentru că emisiunea a livrat o imagine regizată să distrugă, nu să reflecte.
Și nu e prima dată când discutăm mizeria asta de format. Am mai spus-o și o repetăm: „40 de întrebări” nu e jurnalism. Nu e interviu. Este o formă de interogatoriu estetic și emoțional, unde invitații sunt filmați în cele mai dure condiții, cu scopul clar de a-i face să arate rău. Fizic și moral.
„40 de întrebări” sau arta de a face omul să arate cât mai rău
În podcastul cu Teo Trandafir, Karmen a spus un lucru esențial: nu s-a văzut în timpul filmărilor. Nu a avut niciun control asupra felului în care va fi percepută vizual. Iar rezultatul a fost difuzat fără milă. Unghiurile dure, lumina rece, decorul steril – toate au lucrat împreună pentru a crea un portret al oboselii, al nesiguranței, al fragilității. Totul calculat. Totul intenționat.
Când o emisiune îți amplifică cele mai mici imperfecțiuni și îți scoate fiecare detaliu fizic în evidență, nu mai vorbim de un interviu. Vorbim de o execuție mediatică.
Televiziunea românească: ce-a ajuns și ce mai promovează
Ajungem, inevitabil, la întrebarea care doare: asta e televiziunea în 2025? Un spațiu în care nu mai contează ce ai de spus, ci cât de rău poți să arăți? Unde nu mai e vorba de conținut, ci de disecarea vizuală a omului?
„40 de întrebări” e doar vârful icebergului. O emisiune care promovează voyerismul și rușinarea publică sub pretextul „întrebărilor incomode”. Nu mai e despre sinceritate. Nu mai e despre jurnalism. E despre cum să transformi vulnerabilitatea în spectacol de joasă speță, doar pentru că „așa e formatul”.
De ce mai există „40 de întrebări”?
Când Karmen a văzut rezultatul, era deja prea târziu. TikTok-ul era plin. Imaginea fusese compromisă. Mesajul era înecat într-o mare de meme-uri și ironii. Iar realitatea dură rămâne: emisiunea nu te ascultă, te disecă. Nu caută să te înțeleagă, ci să te arate cât mai slab, cât mai „nepotrivit”, cât mai judecabil.
„40 de întrebări” n-ar trebui să mai fie în grila niciunui post de televiziune. Nu în forma asta. Nu într-o țară care pretinde că are respect pentru oameni, pentru imagine, pentru minima decență vizuală. Dacă tot ce ai de oferit este un platou rece, lumini ostile și întrebări scoase din sertarul de sadism mediatic, atunci poate că problema nu e la invitați. E la voi. Și la televiziunea care v-a lăsat să faceți asta.