AcasăDezvaluiriAncheteZisu rezistă! Omul lui Ciucă, executat de Hăpău!

Zisu rezistă! Omul lui Ciucă, executat de Hăpău!

Este măcel la Ministerul Apărării Naționale! Mai ceva ca la bătălia de la Nasiriyah, cea pe care generalul Ciucă zice că a câștigat-o, dar la care a ajuns la trei zile după terminarea ei! Pentru că, oricât de mult a încercat să dreagă ”busuiocul” Gherghe și să colaboreze cu procurorii militari anticorupție în condamnarea, fie ea și simbolică, a adjunctului său, generalul Marian Hăpău nu avea cum să nu conștientizeze ce îl așteaptă. Mai ales că, aflat pe valul politicii, orgoliosul Ciucă nu va ezita să ordone ”execuția” sa sumară, imediat ce dinamica operativă o va permite!

Generalul Negrea a girat paradele de modă ale Armatei

Mai ales că, așa după cum dezvăluiam cu ceva vreme în urmă, tot ministrul Ciucă este cel care presează pentru deschiderea dosarului ”Moderna”! Omul lui Iohannis împușcând astfel doi iepuri dintr-o lovitură: salvează reputația finuțului Gheorghiță și face implicit un ”favor” consilierului prezidențial Oprișor, dar mai ales îl ”îngroapă” definitiv pe șeful Direcției Generale de Informații a Armatei, cu tot cu Zisu! Cel despre care știe că îl urăște de moarte! Pentru că, de fapt, adevărata miză a războiului informativ care se poartă în aceste zile în ”catacombele” Ministerului Apărării nu este nici măcar generalul Marian Hăpău, ci ”nemuritorul” Cătălin Ștefăniță Zisu! Cel care ține ”steagul intendenței” sus, încă de când i l-a înmânat naivul Gabriel Oprea. Iar cum ”lațul” se strângea deja prea mult în jurul ”beregatei” generalului ”pușculiță” Zisu, Informațiile Militare au contraatacat spectaculos.

Va înghiți Ciucă noua aroganță

Astfel că generalul Constantin Negrea, omul de bază al generalului Ciucă și chiar fost coleg de liceu cu acesta a fost ”combinat” la o pensionare ”de îndată”, cu data de 30 noiembrie, din fruntea Direcției Logistice din Statul Major al Armatei! Victoria fiind una cu atât mai mare pentru DGIA, cu cât Negrea era singurul care își putea băga nasul în ”oala” structurii rivale, Comandamentul Logistic Întrunit condus de… generalul Zisu! Rămânând acum de văzut doar cât de rapid va reacționa și Ciucă la această ”aroganță” pe care chiar nu are cum să o ”înghită”, dacă vrea să mai salveze în ochii americanilor barem aparența de ”conducător suprem” al Armatei Române…

I-a scos ”carcaletele” pe nas lui Oprea!

Da, Armata Română are practic două structuri de Logistică! Care se bat cap în cap! Miza financiară, dar și influența aferentă fiind una pur și simplu uriașă. Cele două tabere fiind perfect delimitate până acum, în ultimii ani, în jurul generalilor Zisu și Negrea. Despre cel dintâi se știe că este mai ”bătrân” și decât Pahonțu în combinațiile subterane ale sistemului! Ceea ce spune multe despre ”imperiul” creat de acesta în ultimele două decenii. Și în fața căruia a trebuit să se încline în cele din urmă până și altfel atât de arțăgosul Gigi Becali. Iar despre caracterul generalului Zisu poate depune la o adică mărturie cel mai bine chiar Gabriel Oprea. Fostul lider suprem al ”Frăției Intendenței”! Cel care l-a făcut practic om pe Zisu! Iar apoi acesta a ”mușcat” fără să ezite ”mâna care l-a hrănit”, ajungând să îi scoată ochii fostului vicepremier până și pentru ”carcaletele” de vin roșu cu Pepsi de la ”Haiducul”! Însă nu doar Oprea, ci mulți alți politicieni, miniștri și chiar premieri și-au rupt până acum dinții în ”beregata” lui Zisu! Cel care continuă să conducă mai ceva decât Ceaușescu Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei. ”Perlele” imperiului său logistic fiind, de departe, Clubul Sportiv Steaua și Spitalul Militar.

Zisu făcut om de Oprea proprietarul CSA Steaua și al Spitalului Militar

Dar în afara acestor două ”unități”, Zisu coordonează și o bună parte din Înzestrarea Armatei, baza turistică a MApN, parcul auto și transporturile militare, Direcția de domenii și infrastructuri sau Cercurile Militare Zonale. Puterea lui Zisu asupra acestora fiind una totală, din moment ce a desființat Cercul Militar de la Brașov și a făcut unul nou la Sibiu, doar pentru a își face astfel șef fratele Mihai! Dar, totuși, are și Zisu un regret… Faptul că nu a reușit să ajungă șef al Statului Major al Apărării! Pentru că, deși susținut necondiționat de generalul Hăpău, Zisu a pierdut în fața lui Ciucă! Din acel moment adversitatea dintre cei doi devenind nu doar una fățișă, dar soldându-se deja cu nenumărate victime colaterale până acum. Încă din momentul în care, ajuns ministru, Ciucă l-a ”executat” pe loc pe generalul Lungulescu, omul cu care Zisu rezolva toate problemele de Resurse Umane…

Negrea, ”Idolul Nevestelor” de generali!

Adrian Țuțuianu l-a promovat pe Negrea în fruntea Direcției Logistică, sperând că astfel va da o lovitură decisivă grupării Zisu. Fără însă ca fostul ministru al Apărării să știe că Negrea este practic cel mai vechi și de încredere prieten al generalului Ciucă din întreg Ministerul Apărării Naționale, încă de pe vremea când cei doi erau colegi la Liceul Militar! Numai că Negrea a urmat și el calea tuturor celorlalți generali care și-au făcut nevestele ofițeri MApN. Iar după ce a și-a rezolvat consoarta Carmen, Negrea nu avea cum să nu întoarcă și el favorul altor generali, care și ei își doreau liniște în familie, prin transformarea nevestelor în ofițeri ai Armatei Române.

Hăpău încă se dă omul americanilor pe afară

Cert este însă că, după ce vechiul său coleg a ajuns ministrul Apărării, generalul Negrea a primit ingrata misiune de a își documenta ”frățiorii” de logistică. Și se pare că a făcut-o destul de bine, din moment ce acum va primi o nouă stea. Dar, ce este drept, doar pentru că ar fi cedat ”ofertei de nerefuzat” a ”siamezilor” Hăpău și Zisu. Decizia generalului Negrea, cea care cu siguranță îi va lăsa un gust amar lui Ciucă, putând fi înlesnită și de faptul că Apărarea se pare că va fi predată PSD-ului! Astfel că tot mai mulți generali se vor înghesui în zilele următoare în brațele generoase ale pensiilor militare, indiferent că sunt din tabăra Zisu sau Ciucă. Dar cea mai mare panică este totuși tot la DGIA! Mai ales dacă se va trece la ”next level” al planului de ”curățire” a serviciului secret al Armatei. În acest sens fiind suficientă verificarea fondurilor operative, mai ales de ”cine nu trebuie”…

author avatar
Catalin Tache
13.955 afisari

20 COMENTARII

  1. Ultimele fraze din articol sunt elocvente și spun totul cu vârf și îndesat.
    Corupția cu nevestele, aici este și ea la vedere că a plecat de la Ciucă al nostru, orbi sunt cei ce trebuie sa se autosesizeze din oficiu , dar sunt slăbuți rău de tot.
    Nimeni nu mai mișcă un deget, poate după ce se vor așeza apele, o să spuneți care ale Iordanului evident.

  2. N-ai ghicit , mamuku e ocupata pe centura , io ma screm sa devin cand Curios , cand Cunoscator , Realist si Militar Anonim post-mortem …..hihihihihihihi

  3. @ După George Maior cu hacherul Guccifer ăștia îs vedele instituțiilor de forță ,care îl au adversar pe Gigi Becali, ?

  4. @ Au și bancherii pretenții ca vacinările să fie corespunzătoare cardurilor pe care le pun în circulație, că Dr. Al_ban , este mai puțin mediatizat ca Dr. Ac, ?

  5. Zisu,un corupt ordinar.Bă ciucă,cândva ziceai că-l belești pe jegul de zisu(când erai la Smft),după ce ai ajuns la Smap,ai uitat,de ce?Pt că infractorul zisu te-a cumpărat!!!!Porcul de zisu e pe funcție de 30 de ani,el fiind infanterist!!!Câta șpaga ia acest avorton de la Casele armatei,închiriate pt.nunți??!DNA auzi??!!

  6. VAI DE EA DE ARMATĂ DACĂ A AJUNS PE MÎNA LA TOȚI ACEȘTI SECURIȘTII CRIMINALI ȘI TRĂDĂTORI, DE NEAM ȚARĂ ȘI CREDINȚĂ.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger