Cauta

Vela, pune un SG!

Fără îndoială, alături de medici, efectivele Ministerului Afacerilor Interne se află în prima linie a luptei cu pandemia de COVID-19. Conducerea ministerului făcând până acum față cu brio provocărilor tot mai mari, deși Internele se confruntă cu un handicap evident, mai ales în această perioadă. Când, alături de Ministerul Finanțelor, ce-i drept este singurul minister din Guvern care nu are un secretar general! Post cheie, care ar fi trebuit să coordoneze mare parte din activitatea întregului minister și să reprezinte inclusiv liantul structurilor MAI implicate în lupta cu coronavirusul ucigaș.

Numai că deși au existat câteva propuneri ”pe mână scurtă” pentru desemnarea unui nou secretar general, mai tot timpul s-a tot găsit câte un pretext pentru ca numirea să nu mai aibă loc. Și astfel s-a ajuns în situația cel puțin hilară ca ministerul cel mai greu încercat după cel al Sănătății în lupta cu pandemia să nu aibă un secretar general! Însă misterul este unul cu atât mai mare cu cât, dacă până acum să spunem că nu a avut o relevanță chiar atât de mare faptul că i s-a cam dat peste mână lui Marcel Vela de fiecare dată când acesta a vrut să nominalizeze un posibil secretar general al ministerului, situația stă cu totul altfel acum. Când este deja oficial că starea de urgență se va prelungi în România cel puțin până pe data de 16 mai. Și drept urmare nici măcar inițiații sistemului nu își pot explica de ce nu se numește de urgență un secretar general. Mai ales că nu doar că nu este nimic ilegal într-un asemenea demers, ba chiar este o nevoie stringentă pentru buna funcționare a activității întregului minister. Astfel că de ce nu puneți un secretar general, pe care în fond și la urma urmei puteți să vi-l și asumați politic, cum au făcut și predecesorii dumneavoastră. Mai ales că lunile trec și chiar nu se găsește în tot ministerul ăsta un înlocuitor pentru Pelmuș Pandelea? Hai că se poate! Chiar dacă nu vor toți…

Ultimele stiri

  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Exit mobile version