Aceasta a fost ”mutarea nebună” pe care USR-ul i-o pregătise lui Klaus Iohannis. Numai că oamenii președintelui din sistem au reușit să afle fie și în ultima clipă, ”marele anunț” pe care Stelian Ion urma să îl facă, dându-i astfel direct ”mat” șefului statului. Pentru că, da, schimbarea ”cu japca” a fostului ministru al Justiției, cea care de altfel a provocat și ”surprinzătoarea” criză guvernamentală fără precedent a avut legătură cu numirea procurorilor la cele mai importante structuri de Parchet.

Însă Stelian Ion trebuia să ”rupă gura târgului” printr-un adevărat ”blitzkrieg” declanșat asupra Palatului Cotroceni, prin cererea de ”reevaluare” a activității Gabrielei Scutea în fruntea Parchetului General. Și ”oferta de nerefuzat” pe care ar fi urmat să i-o facă Laurei Codruța Kovesi, promovând astfel pe agenda publică ”repatrierea” acesteia! Totul pentru a putea fi astfel ”resetată” promisiunea electorală deja abandonată a reformării Justiției! Iar prin această mișcare, dacă USR-ul ar fi și apucat să o facă, Klaus Iohannis ar fi fost pus oricum ”în genunchi”și legat la ochi! Gata ”fezandat” propagandistic pentru ”execuția finală”!

Pentru că, dacă s-ar fi opus fie și încuviințării unei astfel de dezbateri politice, încă teribila mașinărie de propagandă mediatică useristă ar fi turat imediat ”motoarele”. Urmând să curgă acuzele că, după ce a încuviințat fără luptă demiterea Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA, acum Iohannis nici măcar nu vrea să încerce să îndrepte răul făcut. Planul fiind ca însăși Kovesi să ”strângă șurubul” la Iohannis, printr-o încuviințare fie și tacită a revenirii ca procuror general al României, dacă țara și clasa politică i-ar fi cerut acest ”sacrificiu”. Unul nu chiar atât de mare. Mai ales că până și fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție conștientizează deja pe deplin că în fruntea EPPO nu i se permite decât cel mult ”libertatea tramvaiului”, după cum ar spune inițiații sistemului!
Strategul Pîrlog
Artizanul din spatele acestei strategii care ar fi urmat să ia prin surprindere întreaga tabără prezidențială pare a fi fost controversatul procuror militar Bogdan Pîrlog. Cel suspectat chiar printre colegii săi de ”radicalizarea” actului de Justiție. Iar cum acesta era deja un dușman asumat atât al președintelui Iohannis, cât mai ales al actualului procuror general, ”încălecarea” ministrului Stelian Ion de către consilierul său din umbră, Bogdan Pîrlog nu a făcut decât să întărească și mai mult suspiciunile că la MJ se pune ceva la cale… Și, în cele din urmă s-a aflat nu doar că Stelian Ion are deja acceptul francez pentru aruncarea pe masa de joc prezidențială a ”asului” Kovesi, dar și că ”ranga în dinți” urma să fie aplicaă peste doar câteva zile.

Astfel că, în criză de timp, singura soluție avută la îndemână pentru stoparea implementării planului userist a fost – sub orice motiv și cu orice preț politic- demiterea de îndată a ministrului Justiției. Chiar dacă astfel s-a pornit ”suveica” destructurării fostei coaliții guvernametale. Dar, dacă ar fi să vadă doar partea plină a paharului, cel puțin astfel oamenii președintelui au câștigat timpul necesar pentru a se pregăti pentru următorul asalt al Uniunii Salvați România. Cel prin care, soldat credincios al armatelor globaliste de la Pari și Bruxelles, Dacian Cioloș ar urma să anunțe cedarea responsabilității de a reprezenta ”dreapta progresistă” la viitoarele alegeri prezidențiale candidatei independente Laura Codruța Kpovesi. Iar sub acest ”steag”, odată arborat de USR, președintele Iohannis ar urma să fie ”tocat” prin tot felul de atacuri concentrice, menite a îi submina și mai mult autoritatea. Una oricum tot mai șubrezită cu fiecare zi ce trece din cel de al doilea și ultim mandat la Cotroceni.
”Kovesi sare la beregata lui Iohannis”
Astfel titram ”lovitura” din 25 octombrie. Atunci când avertizam că ”gata, cei care au pus-o procuror general european i-au dat azimutul! Iar Laura Codruța Kovesi nu s-a sfiit deloc în acceptarea noii misiuni ingrate. Una văzută însă ca un mijloc excelent pentru a își putea plăti, în sfârșit, polițele pe care fosta șefă a DNA consideră că încă le are față de Klaus Iohannis. Mai ales acum, când așa-zisul mascul alfa al statului român dă tot mai evidente semne de slăbiciune prezidențială”.
Mai ales că, totuși, Laura Codruța Kovesi a ajuns în fruntea EPPO strict în urma eforturilor logistice absolut nebănuite depuse în favoarea sa de Franța, la nivelul Comisiei Europene. Ca să nu mai vorbim că, ghinion, Franța tocmai ce se pregătește să preia , începând chiar de la 1 ianuarie 2022, președinția rotativă a Consiliului Europei. Astfel că ”reactivarea” sa intervenea exact cum nu se putea mai bine… Acum, desigur că acest ”Plan B” al taberei globaliste pare a avea și un punct slab! Și anume de ce ar da Laura Codruța Kovesi postul de procuror general european pe cel de procuror general al României? Numai că, așa după cum bine știu atât puținii apropiați ai acesteia, dar mai ales dușmanii săi, ”Zeița” nu este deloc mulțumită cu activitatea sa la ”Muzeul de ceară” de la Luxemburg. Activitate care o fi sublimă în fișa postului, dar în realitate lipsește cu desăvârșire! Cel puțin atâta vreme cât, învățată să bată cu pumnul în masă cerând decapări de premieri, Kovesi nu are voie acum să se atingă de ”greii” din statele occidentale. Trebuind să se mulțumească doar cu ”mărunțișul” de prin Bulgaria, România sau Slovacia…
Și Kovesi este plictisită de moarte, pierzându-și timpul mai mult pe la cumpărăturile efectuate în Germania alături de SPP-istul detașat de generalul Pahonțu. Plus bântuită de dorința de răzbunare împotriva celor care au ”predat-o necondiționat”! Dar mai ales ațâțată de visul de a ajunge, totuși, prima femeie președinte din România! Așa cum îi promisese la un moment dat Traian Băsescu… Și apoi Klaus Iohannis… Cei care ar putea simți pe propria piele ”blestemul” unei Kovesi ”seduse și abandonate”…
MULTI OAMENI DIN SRI S-AU VACCINAT LA CHIUVETA. HABAR AVETI VOI.
Si care-i baiul fă femeie că s‐au vaccinat la chiuvetă? Doar ei…?Mascații?
Esti proasta rau, fa!
Bunnn,sa se frece intre ei pana fac spume!!!
Tot ce da Tache nu mai trebuie decodat decat in cheia SRI + SIE =LOVE !
In loc de guvernul meu,avem guvernul serviciilor…
Pana cand?
pana cand sunteti prosti
este un cerc vicios , serviciile nu permit la varf decat prosti si santajabili , iar astia fac ce spun ele , adica ce se vede . din dileala asta nu putem iesi !
Tache, tot un prost ai ramas de care isi bat joc toti securistii prin intoxicare.
Bai Tache mare papagal esti
Săsălăul nu a „prestat ” bine cand era primar, altfel n-ar fi fost acum vanat de baschetbalistă.
Labagiule, vezi ca folosesti acelasi IP🤣Dogioiu si Adi
l-ai facut de nu mai are somn pe lakele dogioiu :)))))))) fortza Tache
Dogioiule , nu l subestima pe Tache, e greu cu intoxicarea, vă dă la temelie unora că vă demască si va deranjeaza rau.Esti o labă tristă, pardon frustrată.
URMEAZÂ ACUM RAZBUNAREA LUI KOVESI DUPÂ CE IOHANIS HITLER ȘI-A BÂTUT JOC ATATA TIMP, DE ROMANI DE COPII NOȘTRI
Neamtul deja e pe buza prapastiei…daca SRI si SIE au batut palma impotriva lui ,SPP si DGIA nu se mai pot opune…iar STS si DIPI sunt prea mici
AKTUAL 24 , IERI , 07 NOIEMBRIE 2021 , ARTICOL DE IOANA HURDEA : ” CLARVIZIUNEA LUI COPOSU : ” BLESTEMUL ROMANIEI AR FI CA DUPA 20-25 DE ANI FSN SA SE AFLE SI LA STANGA , SI LA DREAPTA ESICHERULUI POLITIC ” .
Cum EVITĂ alții RESTRICȚIILE anti-Covid
https://www.nationalisti.ro/cum-evita-altii-restrictiile-anti-covid/
Niste jeguri [tradatori] care fac jocurile pentru stapanii din afara !
Neam dw slugi
Dar ce, Romania mai are procuror general?🤣
Lasa cucuveaua Luxemburgul, sau pe unde haladuieste ea, pentru colonie? Nu cred.
Mai bine chioara sefa in tara orbilor,decat neica nimeni pe acolo…
pe toate partile, cum te uiti, cum te invirti, e ocupat doar de gunoaie… pleaca dracu, vine tac-sau. pleaca ciuma, vine holera… niciun timp pentru ragaz, sa-si mai traga omul sufletul…
Acolo i stearsă rău si nu face față jocurilor pe cand aici e numită si execută ce i se spune : So pă el…Cand Barna, Blaga, Portocală, Onea, Carmen cu Plavanul ei ,Voiculescu-USR,Nicusor Dan,Pahontu si altii vor simții brătările la mâini va fi justitie independenta in Romania.Pînă atunci e selectivă, militarizată, la ordin cu plicuri colorate.
Felicitări pentru articol. Este prima explicație logică și completă a „urgenței” declanșării crizei guvernamentale fără sens logic. Barna a povestit la Florin Călinescu Show, cum l-a anunțat Câtzu că-l va demite pe Stelian Ion.
daca imbecila asta corupta macar participa la prezidentiale, ne meritam soarta!! Corupta asta de muiuta kovesi trebuie la sa intre la zbarna pe viata pt distrugerea economiei
Cata mai bouuuu esti !
STICLA SI BENZINA CARPA SI CHIBRIT…..
Nimic din ce spune Tache ăsta nu s-a adeverit pana acuma, de ce să fie in viitor altfel ?