Cauta

USR, out! Ciolacu face Guvernul PNL!

Orban, din nou la mâna lui Ciolacu

Iată că useriștii au reușit să își dea cu tesla în guvernare după doar o lună de când au descins la Palatul Victoria pentru a declanșa mult clamata operațiune de schimbare a clasei politice. În schimb, singura operațiune cu adevărat palpabilă a USR – PLUS a fost cea de preluare a principalelor ”pușculițe ministeriale”, în fruntea cărora au fost numiți protejații adevăraților băieți deștepți ai sistemului. Adică a celor care, de altfel, vor fi și beneficiarii finali ai ”spargerii pușculițelor” bugetare. Iar în aceste condiții, dincolo de ambițiile prezidențiale ale lui Dan Barna și Dacian Cioloș, coordonatorilor din umbra ”trupelor” rezist puțin le pasă dacă USR – PLUS nu se va menține la guvernare până la alegerile la termen din 2024. Calculele acestora arătând că un singur an de guvernare merită pe deplin investițiile făcute în ”partidele anti-sistem”. Astfel că, în timp ce pe zi ce trece cam toată lumea se dumirește că useriștii sunt interesați doar de propria sete de Putere și de ministerele cu fonduri, aroganța acestora este decontată cu vârf și îndesat de Partidul Național Liberal.

De ale cărui presiuni s o fi săturat Bolojan de ale lui Țiriac sau de ale lui Blaga

Iar tensiunea în ”partidul meu” este una atât de crescută, încât războiul de gherilă fratricid purtat între nucleul dur liberal și vechii pedeliști reuniți în jurul noului Grup de la Cluj deja nu se mai poartă pe funcții. Și nici măcar pe sinecuri politice. Astfel că ”bulibășeala” internă a trecut deja la ”next level” : scoaterea cu orice preț a ”partenerilor” USR – PLUS de la guvernare. Și formarea unui guvern minoritar PNL – UDMR. Aceasta fiind ”oferta de nerefuzat” a liderilor ”Puciului de la Cluj” pentru ca liberalii să poată profita și ei de actul guvernării. Ceea ce, într-adevăr, reprezintă o mutare politică pe cât de îndrăzneață, pe atât de riscantă totodată. Mai ales că guralivii lideri ai contestatarilor actualei conduceri a PNL uită că ”Puciul de la Cluj” a eșuat! Și nu o dată! Iar noua formulă de guvernare de după ipotetica scoatere a USR – PLUS de la guvernare ar însemna ca formarea viitorului cabinet să fie la mâna Partidului Social Democrat. Oferindu-i astfel șansa încă mereu surprinzătorului Marcel Ciolacu ca, în timp ce ”Buldogul” Blaga latră tot mai tare, dar nu mai mușcă pe nimeni, să arate că ”pisica blândă” pesedistă poate zgâria mai rău decât se așteaptă liberalii transilvăneni. Mai ales că, fie și pentru simpla sa ”complicitate tacită” pentru ca PNL-ul să se poată menține la Palatul Victoria doar în tandem cu UDMR-ul, liberalii tot trebuie să îi ofere ”ceva” lui Ciolacu…

Bolojan le-a încurcat borcanele!

Toate planurile liberalilor ardeleni se bazau pe propulsarea lui Ilie Bolojan la Palatul Victoria, așa după cum dezvăluiam în exclusivitate prima întâlnire de taină a liderilor ”Puciului de la Cluj”. Atunci când implicarea lui Ion Țiriac a fost una totală, cel puțin din punct de vedere logistic, miliardarul punându-și la dispoziție inclusiv propria flotilă de avioane private pentru transportul cât mai discret al unora dintre liderii liberali la întrevederea de la Cluj- Napoca. Numai că, după ce noaptea au bătut palma pentru forțarea cu orice preț a instalării lui Ilie Bolojan drept premierul desemnat al Partidului Național Liberal, chiar de a doua zi au și intervenit primele hibe ale unui plan ce părea perfect. Ion Țiriac fiind scos din minți de dezvăluirea ”NAȚIONAL” și acuzând tot felul de trădări interne.

Barna și Cioloș însetați doar de Putere

De altfel, ”paranoia” octogenarului magnat pare să fie de fapt și principala cauză pentru care Ilie Bolojan a încurcat în cele din urmă borcanele guvernamentale și a refuzat să mai intre în bătălia pentru Palatul Victoria. Chiar și atunci când Ludovic Orban fusese ”anihilat”… Sursele noastre susținând că molcomul ardelean s-ar fi săturat de ”indicațiile prețioase” prin care Ion Țiriac ajunsese deja să pună presiune pentru numirea unor oameni de-ai săi de încredere drept miniștri la Externe, Economie sau Sport. Astfel că, pur și simplu  Bolojan i-a lăsat cu fundul în baltă pe camarazii de la Cluj… Nu doar în lupta pentru numirea unui nou premier, dar și pentru cea mai recentă rugăminte de la Cluj, vizând înscrierea sa în cursa pentru președinția Partidului Național Liberal. Nominalizare timpurie, ce-i drept, dar pe care a declinat-o tranșant. Astfel că deja unii care în urmă cu câteva luni se înghesuiau să îl împingă pe Bolojan la Palatul Victoria dau acum a lehamite din mână. Părând convinși că acesta s-ar fi retras din cursa pe care chiar ar fi avut șanse să o câștige după ce i s-ar fi arătat ”pisica Moscovei”. Atât lui, cât și unui Vasile Blaga care are reale dificultăți în a prelua frâiele ministerului de forță pe care îl solicitase expres la negocierile interne.

Umilința SGA

Tasnadi Szilard este deja noul prefect de Cluj, cel mai important fief liberal al ultimilor ani. Iar pentru a înghiți mai ușor această umilință, ”puciștii de la Cluj” au cerut ca bietului Mircea Abrudean să i se ofere la schimb funcția de secretar general al Guvernului. Mai ales că doar membrii Grupului știu cât s-au zbătut ca să țină postul liber pentru omul lor. Numai că ”miticii” liberali de la București i-au ars din nou unde îi doare mai tare, astfel că, da, Abrudean va face naveta la București. Însă doar din postura de secretar general adjunct. Iar frustrarea liberalilor ardeleni este una cu atât mai mare, cu cât au pierdut această nouă bătălie pe viață și pe moarte în interiorul partidului în fața unui ”neica-nimeni” precum Tiberiu Horațiu Gorun. Producând astfel o nouă dovadă că ”axa Cîțu – Vîlceanu” nu dă două parale pe amenințările ”noului Grup de la Cluj.

S-au deschis canalele!

Însă pe liderii puciști se pare că i-a luat gura pe dinainte. În primul rând, pentru că UDMR-ul nu va rata ocazia să ceară ”halca” sa din ”prada” ministerelor pe care useriștii vor fi obligați să le cedeze. Dar mai ales pentru că formarea viitorulul guvern nu se va putea face decât cu înștiințarea prealabilă a liderului PSD. Și oricât s-ar dezminte oficial această variantă de lucru, liberalii știu foarte bine că au deschis deja ”canalele” către Marcel Ciolacu…

Ultimele stiri

  • Basel III Endgame. Cotitul drum al reformelor bancare
  • Revoltă în UE împotriva Ucrainei. Agricultorii, deciși s-o schimbe pe Ursula
  • Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a premiat excelența olimpicilor preșcolari
  • Italia poate trimite 6 echipe în Champions League
  • Cartonaș roz! Cum sună noua regulă în fotbal
  • Culmea obedienței. Europenii au știut că vaccinul Covid este periculos
  • Ce s-a întâmplat cu revoluția mașinilor electrice?
  • Stagflația bate la ușa celei mai mari economii din lume?
  • Lupul paznic la oi. Cum vor supraveghea giganții tehnologiei inteligența artificială?
  • Informațiile economice nu mai curg libere. Firmele de consultanță au nimerit pe un teren minat
  • Exit mobile version