AcasăDezvaluiriAncheteUSR dă ”Noul Ghiță” al sistemului!

USR dă ”Noul Ghiță” al sistemului!

Claudiu Năsui poate să facă orice la USR, Dan Barna nu se supără!

Nici măcar la PSD-ul oricum ”încălecat” din toate părțile nu este mâncătoria de acum de la USR – PLUS! Acolo unde, contrar tuturor așteptărilor, ”confruntarea finală” pentru lista definitivă pentru alegerile parlamentare nu s-a dat între liderii celor două formațiuni. Ci în ”viesparul” grupării condusă mai mult scriptic decât faptic de către Dan Barna. Pentru că tot mai mulți useriști din ”vechea gardă” deja nu se mai sfiesc să îl acuze pe șleau pe Claudiu Năsui că a preluat practic controlul în partid!

Totul după ce, într-adevăr, și înainte de alegerile locale, același Claudiu Năsui reușise să își impună cam toate doleanțele electorale în fața unui Dan Barna parcă ”vrăjit” de averea familiei tânărului deputat. Una care sare bine de 100 de milioane de euro. Astfel că Năsui a reușit să își impună proprii ”oameni de casă” până și în fața premierului Ludovic Orban, ceea ce spune totuși multe despre influența acestuia. Cel pe care, după ce scenariul pare să se fi repetat și la întocmirea listei pentru parlamentare, ”pierzătorii” din propriul partid au ajuns să îl ”creioneze” drept ”noul Ghiță” userist al sistemului.

Unchiul Simion conduce imperiul Ageximco

Cu referință probabil la impresionantele afaceri din domeniul IT și al telecomunicațiilor pe care familia Năsui le întreține inclusiv cu structuri precum STS-ul, prin sute de contracte adjudecate cu statul român ”în numele Motorola”…

”Visul” american…

Ca și în cazul altor ”aleși”, povestea succesului total în afaceri al familiei tânărului politician este una atent legendată. Și axată pe ideea că tatăl deputatului USR a plecat în Statele Unite ale Americii cu nici o mie de dolari în buzunar și a început să deruleze afaceri de suuces în domeniul telecomunicațiilor, alături de unii atașați economici.

Ghiță lasă locul altor tineri politicieni

Care ”doar ăia erau securiști”, bineînțeles! Acum, că dintre toți românii doar tatăl lui Claudiu Năsui s-a dus în plină dictatură ceaușistă în America și a făcut ”primul milion”, fără ca barem vreun milițian să bată la ușa familiei sale este deja istorie. Important în acest moment – cel puțin pentru colegii useriști nemuțumiți că ascensiunea politică a lui Claudiu Năsui s-ar putea datora într-o mai mică sau mai mare măsură și afacerilor de sute de milioane de euro ale familiei sale fiind ”imperiul AGEXIMCO”. Cel perceput deja ca fiind în ”pole position” pentru semnarea a tot mai multe contracte cu statul.

Cu toate că nici până acum familia Năsui nu se poate plânge, relevante fiind și cele aproape 700 de licitații câștigate cu companii de stat. Dintre care numai Serviciul de Telecomunicații Speciale a făcut achiziții prin cumpărare directă în cazul a 82 de contracte încheiate cu Ageximco. Dar, de, tata Dorel și unchiul Simion au avut mână bună la astfel de afaceri încă de când cu afacerea Motorola. Atunci când Ministerul Apărării condus de generalul Stănculescu a cumpărat 1.000 de stații Motorola la astronomciul preț de 6.172.509 dolari! Cam de zece ori mai mult decât plafonul maxim al prețului de pe piața liberă! Păi și atunci cum să nu aibă succes în afaceri familia Năsui, reprezentanta Motorola? Și totodată și Claudiu Năsui în politică?

author avatar
Catalin Tache
4.218 afisari

15 COMENTARII

  1. Tache , ti-a scapat cea mai tare stire a zilei , stire asteptata de majoritatea romanilor . Trebuia sa lasi totul balta si sa scoti la vedere un articol cu cel mai important anunt , un ziarist de-al nostru , al pulimii , n-ar fi ratat o asemenea stire : AZI , MARTI , 13 , GHINION , ZI NEFASTA PENTRU CIORDACHII ROMANIEI . CAMERA DEPUTATILOR A ADOPTAT , IN UNANIMITATE , LEGEA PRIVIND CONFISCAREA EXTINSA A AVERILOR ILICITE . Asta doare pe romani , smecherii din politica fura si le rade in nas , articolele despre Nasui si varianta cu armata pe strazi puteai sa le publici , incepand de maine , in orice zi . LEGEA URMEAZA SA FIE PROMULGATA DE PRESEDINTELE IOHANNIS !

  2. Legea confiscarii extinse? Si se va aplica la toti cu averi nejusticabile sau doar la oponentii politici? Ni de alta dar daca unul a furat poti sa-i iei averea si acum dar trebuie sa ai dovezi. Sau la legea asta nu mai trebuie sa ai dovezi?

      • S-o crezi tu , fara tata , fara mama , indiferent de culoarea politica ! Ca cei mai multi hoti sunt inregimentati in PSD , asta e alta mancare de peste .

  3. IAR SUNT PROST , NORMAL CA NU SE POATE FACE JUSTITIE FARA PROBE SI DOVEZI SI NICI NU CONTEAZA CULOAREA POLITICA !

    • Ești prost mereu sau tot timpul! Dovada ca in Romania sa facut justițe fara probe sau cu probe secrete(sri&dna) cu incalcarea legilor penale române și nimeni nu a raspuns pînă azi,excepție facind Portocala care are 17 procese deschise impotriva lui..Dragnea e la pușcărie fără probe ! Nu el angajase pe alea doua de la Prot.copilului,care lucrau pt. PSD,practic nu i sa putut dovedi vina,dar au presupus ca el e vinovat ca era mare și tare in politica.Deranjul a fost suveranismul, și marirerea salariului minim,și salariile cadrelor medicale,care nu au mai plecat in masa emigrind oriunde ca pina atunci in regimul Bășinescu bețivescu Petrov.

  4. Nu sunt nici un Petrov , sunt omiprezentul CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL , ZIS KOSTEA SUGIUK , trompeta ruginita a propagandei staliniste de pe malul stang al Nistrului , am mai halit un govno cu fes la ora 23:00 trecute fix .

    • Postez la ore tarzii , astept ROMANII sa adoarma , m-au depistat ca sunt troll stalinist , m-am saturat sa-mi umfle botoxul si sa-mi sparga rozeta….

  5. Cine credeti ca e ” Liviuta -vrabiuta ” care ciripeste din sirinx la ora 8 : 30 pe malul stang al Nistrului ?

    • Da , eu sunt Anonim Kostea Sugiuk care am postat la ora 11:33 , un bou magar (?) fara masura care scriu zi DEZI(?) din caietul de sarcini primit de la Raion !

  6. Noii politicii românești cică dar de fapt ei sunt mai cu metehne și mai vânduți ca ceilalți iar ca și competente sunt vai de capul lor!!!de ce nu și orvede de afacerile lor dacă tot au și vor sa suga la nesfârșit banul public.

  7. Traiasca infratirea Pro -Rromania /ALDE/PSD/PNL din Galati sub patronajul marilor patrioti din SIE/Politia locala Galati/DGIPI Galati si ajutorul fratilor comunisti din China! Tot inainte! Boborul si ppopulatia rroma majoritara este cu noi.

  8. Atunci sa mai comandam o extradare in Serbia. Sarbi mai va tremitem un corupt curand.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger