Cauta

US Army recunoaște: Războiul cu Rusia începe în Marea Neagră!

Amiralul Robert Burke, șeful Comandamentului NATO al Forțelor Întrunite de la Napoli a ieșit public cu declarații care în mod normal ar trebui să producă frisoane la vârful Ministerului Apărării Naționale de la București.

Prinși în menghina din Marea Neagră

Acolo unde semnarea contractului pentru începerea construcției a noi corvete moderne pentru Armata Română este blocată strict din interese ”comisionare”, în timp ce comandantul Joint Force Command  – JFC avertizează că declanșarea ostilităților în Marea Neagră este practic inevitabilă, în urma provocărilor tot mai agresive ale Flotei Federației Ruse!

Intimidări în ”Lacul rusesc”

” Aliații care operează în zona Mării Negre interacționează în permanență cu nave rusești. În general interacțiunile sunt sigure, deși ele sunt menite să intimideze” a avertizat amiralul american Robert Burke. Cel care a subliniat și că ” atunci când un avion de vânătoare survolează un distrugător la o atitudine de 30 de metri este necesară o decizie imediată dacă acel avion are intenția de a ataca. Putem argumenta că încearcă să ne facă pe noi să tragem primii”.

Reacție timidă

Iar așa cum era de așteptat, reacția aliaților NATO la provocările tot mai agresive ale avioanelor și navelor rusești nu a întârziat să apară. Astfel că tocmai ce a fost anunțată organizarea exercițiului multinațional ”Eurasian Partnership MCM Dive 21”, desfășurat în Marea Neagră. Și la care ”masiva” prezență românească se rezumă la ”puitorul de mine și plase Viceamiral Constantin Bălescu; nava maritimă hidrografică Căpitan – comandor Alexandru Cătuneanu; vedeta maritimă pentru scafandri Venus, cinci ambarcațiuni rapide, un vehicul subacvatic autonom, două detașamente specializate în dezamorsarea minelor marine și a unui detașament de scafandri militari. Adică un total de 250 militari. În timp ce ”marii aliați” ucraineni participă cu ”remorcherul de salvare și recuperare Oleksandr Okhrimenko”…

Ultimele stiri

  • Cum poate crește Bolojan în ochii poporului
  • Liderul AUR acuză: „Nesimțire fără margini la CCR/Judecătorii Curții Constituționale sfidează românii și logica austerității”
  • Minerale esențiale: acordul SUA-Ucraina, la fel de subțire ca hârtia pe care a fost scris
  • Călin Georgescu, întâmpinat de susținători la semnarea controlului judiciar: „Foarte curând, puterea colonială franceză va părăsi România” – VIDEO
  • Sluga Nicușor Dan ne bagă în război cu Rusia!
  • Aviația și ușa lui Păcală!
  • PNL lovește în femei și tineri: un partid de bătrâni care calcă în picioare viitorul României
  • S-a aflat! Ce atribuții vor avea cei CINCI vicepremieri din Guvernul Bolojan
  • ANUNȚ DE PRESĂ. EXTINDEREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE PENTRU ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.190 COD SMIS: 318730
  • SUA au sistat livrările anumitor tipuri de arme către Ucraina/Decizia, luată „pentru a pune interesele Americii pe primul loc”
  • Exit mobile version