După ce am dezvăluit și ne-am asumat ”lovitura” în care titram ”NATO i-a retras avizul de securitate lui Geoană”, propaganda operativă a sărit să îndeplinească ingrata misiune a respectării ordinului pe unitate transmis prin intermediul sepepistului Dragoș Dumitru. Ofițerul detașat de Serviciul de Protecție și Pază la NATO fiind legendat imediat de Radu Tudor drept un ”înalt oficial NATO” care ar fi dezmințit, la miez de noapte, problemele birocratice cu care s-ar confrunta secretarul general adjunct.
Numai că ”sursa NATO”, în fapt nimeni altul decât chiar aghiotantul ”Prostovanului” s-a dovedit un spepeist luminat – poate și educației SIE venită din partea tatălui – și nu a mai intrat și în ”mocirla” prin care propaganda a contraatacat apoi. Prezentându-l pe Mircea Geoană drept viitorul prezidențiabil al PSD-ului. De fapt, un fel de Dăncilă pentru Kovesi, dacă ”stăpânii coloniei” nu vor încălca până în 2024 blatul diplomatic făcut pentru împărțirea sferelor de influență asupra tot mai slăbitului stat român. Numai că reluăm și acum informația prezentată exact în urmă cu un an…
Îi retrag avizul ”security clearance”!
”NATO a început complicata procedură de retragere a avizului „security clearance” pentru secretarul general adjunct Mircea Geoană. Ceea ce înseamnă implicit că se va respecta cutuma ca acesta să participe la tot mai puține întâlniri cu adevărat importante la nivel geo-strategic, în care să mai reprezinte Alianța Nord Atlantică. Mai ales că pandemia oferă pretextul ideal pentru a se pune batista întâlnirilor on-line pe ”țambalul” acestui scandal mocnit. Dar mai ales pentru că, vorbind de chiar „numărul doi” al celei mai influente alianțe militare a lumii, oficialii NATO – cei adevărați, nu fostul ofițer SDI al SPP-ului, Dragoș Dumitru – vor prefera spălarea rufelor murdare în familie. Cea mai probabilă cale aleasă pentru a fi urmată fiind cea a unei retrageri din motive personale a celui aflat deja în plină procedură de reverificare.
Numai că lunile au trecut una după alta și adevărații șefi ai NATO și-au cam dat seama cât pot conta pe promisiunile lui Geoană că va rezolva această sensibilă problemă ca un adevărat bărbat de stat. Numai că acesta a tot cerut tot felul de sinecuri la diverse organisme internaționale, apoi se răzgândește, trăgând astfel de timp într-un mod deja jenant. Iar după ce ”obrăznicia” de a solicita a mai fi lăsat pe funcție până ce își aranjează apele pentru prezidențiabilele din România – unele care au loc peste trei ani! – soarta sa a fost pecteluită. Astfel că de la Bruxelles s-a solicitat un discret sprijin pentru accelerearea retragerii ”de bună voie și nesilit de nimeni” a lui Geoană. Sau barem ridicarea la fileul diplomatic a pretextului necesar ”ejectării” acestuia de la vârful NATO.
Scăpați-ne de ”Prostovan”!
Acesta fiind practic apelul fie el și neasumat public al partenerilor NATO pentru singura structură care contează cu adevărat în complicatele jocuri subterane ale politicii externe. Astfel că ne asumăm și informația că ”șprițul lui Geoană” a fost strict operațiunea SIE! Tot operativii Serviciului de Informații Externe fiind și cei care au asigurat trecerea la ”next level” al scandalului, după ce Poliția Rutieră s-a autosesizat de îndată după presiunea mediatică pusă pe un Mircea Geoană care, după ce a ”degustat” mai multe pahare de vin alb la o cină altfel deloc romantică cu ”Mihaela, dragostea mea” s-a suit la volanul unui bolid. Ca ultimul meltean care se calicește la un Uber…
Pentru că, la doar câteva ore după ce nici măcar nu se digerase bine public ”șprițul” lui Geoană din Floreasca, ”pisica moartă” a și fost aruncată, așa cum se convenise în prealabil, în curtea NATO. Pentru ca oficialii Alianței să se poată desolidariza de secretarul general adjunct, sub pretextul încălcării conflictului de interese. Pentru că o ”fină” observație a deschis un nou front, cel al numărului BMW-ului pe care Geoană l-a condus sub influența băuturilor alcoolice. B…. ASP! Și așa ”focul de voie” încrucișat asupra lui Geoană a continuat cu o nouă rafală, cea a regulamentului intern al NATO, care nu permite unui demnitar al său să conducă un autovehicul pus la dispoziție de un ONG. Iar cum ”ASP”-ul din număr venea de la proprietarul mașinii, chiar Institutul Aspen România, deja ”externii” și-au făcut treaba lor. Împușcând astfel doi iepuri dintr-o lovitură, printr-o operațiune hibridă desfășurată ca la carte și care ar face invidios până și cel mai ”neortodox” serviciu secret al lumii. Prietenii știu ei care…
Ceea ce nu înseamnă însă în niciun caz că opinia publică sau mai ales inițiații sistemului trebuie să se ducă pe fenta victimizării lui Geoană. În niciun caz! Fie și pentru simplul aspect pragmatic că rămânerea acestuia la vârful NATO, dar mai ales impunerea în cursa prezidențială chiar reprezintă la acest moment o problemă pentru credibilitatea internațională a României. Mai ales că oficialii NATO sunt prea ”fuduli” pentru a recunoaște singuri că s-au ”ars” cu ”Prostovanul”, așa că tot serviciile noastre trebuie să le ascundă ”gunoiul sub preș”…
Iohannis, vezi că galben cu roșu dă tot portocaliu!
Astfel că ”externii” nu doar că au plusat acum un nou ”credit” la nivelul NATO, dar i-au mai transmis un nou avertisment lui Klaus Iohannis. Totul după ce președintele părea să fi ”încurcat gradele”, prin încercarea de ”puci de la SIE”. Unul evitat în ultima clipă doar după ce Dani Motreanu s-a ferit ca de tămâie ca să accepte propunerea care putea destabiliza întreg sistemul românesc. Și încă într-un moment atât de delicat, când colaboraraea pragmatică dintre SRI și SIE a dus la ”recuperarea” informativă și mai ales politică, după victoria zdrobitoare înregistrată de pro-europenii Maiei Sandu la alegerile parlamentare. Numai că ”țâfna” președintelui că nu i s–au urmat întocmai ordinele a făcut ca să se apeleze la penibila încercare a unui Cristian Tudor Popescu care îmbătrînește și mai urât odată cu forțarea de a băga ”coșciugul maro” în sediul SIE. Însă riposta a fost destul de năucitoare și astfel suficientă pentru a mai limpezi mințile înfierbântate din jurul președintelui. Astfel că tocmai când șeful statului se pregătea să pozeze în ”salvatorul nației” la lansarea pe persoană fizică a campaniei de vaccinare, a fost ”detonat” ursul Arthur! La aproape trei luni de la împușcarea acestuia. De către un prinț austriac atât de bine văzut de ”coloana săsească” care a acaparat anturajul prezidențial, încât ar fi beneficiat inclusiv de protocolul și protecția SPP la partidele de vânătoare organizate pentru el în România! Iar cum echilibrul instalat în clasa politică este unul încă teribil de fragil, Iohannis este astfel avertizat să nu facă vreo mișcare bruscă și să vireze cumva pe vreun alt drum decât cel al respectării înțelegerii ca viitorul politic negociat inclusiv la nivel extern pentru statul român să respecte coabitarea dintre un președinte dat de dreapta și un parlament și un guvern în care PSD-ul să rămână principalul partid. Dar fără a mai sări cumva de riscantul prag psihologic de 40 la sută. Și cum USR-ul le stă deja tuturor în gât, Iohannis a tolerat și ideea că ”ciuma roșie, combinată cu cea ”galbenă”, tot un regim ”portocaliu” dă!
Avem ”personal an financial information” de la Morgan Stanley!
Cum însă Geoană ar putea face din nou pe ”Prostovanul” și să nu se dea dus de la NATO, de această dată se va recurge la o ”extragere” chirurgicală a sa de la vârful politicii. Mai ales că au și alții ”plicuri galbene”! Inclusiv cu documente de genul celor intrate în posesia noastră, precum ”corespondența” de la Morgan Stanley pivind ” personal and financial information” primită pe adresa ”acoperită” din strada Bibescu Vodă… Sau cele privind firma care a instalat sistemul de comunicații la Baza americană de la Deveselu… Sau întabularea apartamentului de la parter, de pe strada Modrogan, cu totul altul decît cel de pe strada pictor Ion Negulici… Sau extrasul de carte funciară cu nr. 9.700… Mai ales că toate acestea îl leagă de ofițerul acoperit SIE în care are o încredere oarbă și care îi plătește regulat masa servită la restaurantul preferat de pe Clucerului… Asta doar așa, ”să se știe că se știe” că și ”frăția machidonilor” poate suferi ”breșe” informative…