Cauta

ULTIMA ORĂ! Vela, umilit de omul lui Iohannis!

Vela, în teritoriu zmeu, la minister, mielușel

De parcă nu ar fi fost de ajuns că i-a predat – nici acum nu se știe exact din ce motiv!- conducerea operativă a Ministerului Afacerilor Interne secretarului de stat Bogdan Despescu, Marcel Vela a ajuns din nou să fie ”măgărușul” a influenți oameni de la vârful sistemului și politicii deopotrivă. Astfel că inclusiv oameni apropiați ministrului conștientizează că retragerea la Caraș -Severin, pentru a candida la președinția Consiliului Județean ar reprezneta o adevărată izbăvire pentru acesta. Iar după ce Bogdan Despescu a ajuns să contrasemneze în locul ministrului, anulând astfel chiar ordine date de acesta cu doar câteva zile înainte, Raed Arafat a ajuns să îl contrazică și el public în față cu situația paturilor de la ATI. Iar luni Vela a mai trebuit să înghită o nouă umilință, la ceas de seară…

Despescu și Arafat deja l-au încălecat pe ministru

Iar umilința este una cu atât mai mare cu cât atât secretarul de stat Bogdan Despescu, dar și ministrul Marcel Vela își dăduseră deja OK-ul pentru a nu i se mai prelungi colonelului Bogdan Enescu împuternicirea în fruntea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Mai ales că dezvăluirea ”Național” privind leafa lunară de 350 de milioane pe care inspectorul general și-a tras-o în luna aprilie prin pontarea a sute de ore suplimentare efectuate noaptea și în weekend provocase o adevărată ”rebeliune” din partea celorlalți șefi de structuri. Ca să nu mai vorbim de chiar oamenii din subordinea colonelului Bogdan ”Mâțu” Enescu, sătui de a fi folosiți de atâtea luni ”carne de tun” în misiunile anti – COVID, fără a li se plăti însă întotdeauna orele suplimentare. Astfel că luni, 20 iulie, data la care expira împuternicirea lui Enescu, deja se cereau avizele necesare pentru desemnarea la comandă a unei noi conduceri a Jandarmeriei Române. Numai că Marcel Vela a primit o ”rugăminte” pe care nu a putut-o refuza, mai ales că venea din partea unui coleg de partid cunoscut ca fiind printre cei mai apropiați oameni ai președintelui. Astfel că Vela a pus mâna pe pix și a semnat prelungirea împuternicirii colonelului Enescu cu încă o ”tură”, ridicând însă astfel  o nouă minge la fileu celor care documentează acest caz. Mai ales că duminică ”Motănelul” Enescu bântuia încă disperat prin minister, căutând să i se semneze retroactiv raportul…

A schimbat stăpânul…

Presiunile din sistem penrtu schimbarea colonelului Enescu din fruntea Jandarmeriei Române sunt tot mai multe. Ca și rapoartele informative și anchetele deschise în urma ”boroboațelor” făcute la conducerea Jandarmeriei Române de cuplul ”Mâțu” Enescu – ”Iubi” Constantin, care se află de facto la butoanele Inspectoratului General al Jandarmeriei. Repet, vorbim aici de o documentare operativă care nu avea cum să nu fie adusă la cunoștința ministrului. Ca și faptul că șeful Jandarmeriei dă deja cu subsemnatul ”la Militar”… Numai că, iată, presiunea pentru menținerea în funcție a colonelului Enescu cu orice risc de imagine sau chiar penal pare să fi fost mai puternică. Și asta în ciuda faptului că Marian Petrache, cel care l-a impus inițial pe Enescu în fruntea Jandarmeriei nu mai are această forță. Iată însă că prins între cele două grupuri de interes, Vela  a ales ”să se împiedice”, mai ceva decât în bancul cu găina alergată de cocoș… Singura explicație pentru schimbarea de macaz pe care a primit-o și el fiind doar că ”gata, rămâne, că a schimbat stăpânul”…

Au rămas la butoanele IGJR!
Ultimele stiri

  • Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Cartea Mileniului OMUL VĂLURIT
  • Alege ce citești
  • Vizita lui Iohannis în SUA: România dă tot și nu primește nimic!
  • S-a rupt lanțul de iubire. Moldovenii, respinși pe bandă rulantă la intrarea în România
  • Rapid Premier League
  • Dovezi zdrobitoare. Camioanele supraîncărcate ale ucrainenilor ne-au făcut praf infrastructura
  • Sabotaj împotriva statului. Contractele cu operatorii străini din Portul Constanța, în defavoarea țării
  • Femeia cu cele mai mari buze din lume și-a injectat și nasul, pentru a echilibra trăsăturile feței – FOTO
  • Unde se vând lingourile de aur “ca pâinea caldă”
  • „Supa vulcanică”, umătoarea sursă de minerale esențiale?
  • Exit mobile version