AcasăDezvaluiriAncheteUite de ce n-a vrut corvete! Ciucă ia trei ”copăi” casate de...

Uite de ce n-a vrut corvete! Ciucă ia trei ”copăi” casate de SUA!

Iată că, din păcate pentru credibilitatea europeană a statului român și înzestrarea cu adevărat a Armatei Române, dezvăluirile din campania  ”NAȚIONAL” cu privire la păguboasa strategie de obediență cvasitotală a ”Rețelei Ciucă” față de interesele economice ale samsarilor americani de armament second – hand se confirmă pe deplin. Ce-i drept, în tot acest timp, ”parteneriatul strategic” cu Statele Unite ale Americii continuă să ”duduie” ca niciodată. Dar numai în domeniul militar, nu și în cel economic. Și doar în folosul vânzătorilor americani, nu și al celui mai bun cumpărător pe care îl au SUA acum, generalul – ministru – rezervist – liberal – pensionat special Nicolae Ionel Ciucă.

MApN lasă Marina Militară fără corvetele Naval

Cel care tocmai ce este pe cale să facă un nou pas pe calea îndeplinirii misiunii asumate de a scăpa US Army de vechiturile pe care altfel americanii le-ar arunca. Și cum și casarea costă acolo extrem de mult, cum să nu îl mângâie Pentagonul pe ”Ciucă al nostru” pe fruntea lui cea lată și să îi mai atârne câte o ”zdrăngănea” pe piept? Mai ales dacă acesta nu doar că îi scapă de trei ”copăi” vechi, dar mai plătește și bani grei pentru acestea. Chiar dacă pentru aceasta Ministerul Apărării Naționale a blocat relațiile istorice cu Franța.

Rachetele Kalibr NK pot rade Litoralul românesc în 42 de secunde

Totul după ce, deja de zeci de luni refuză, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, să semneze contractul construcției unor corvete ultramoderne, după licitația internațională câștigată definitiv de francezii de la Naval Group.

”Eroule”, ai auzit de Gravyoron și Kalibr – NK?

”Ciucă ia copăi de la americani, rușii fac nave cu rachete” titram ”lovitura” din 25 ianuarie. Atunci când dezvăluiam că, după ce a suit ”sacii” producătorilor americani ai sistemului antinavă SIML, aflați în spatele ”norvegienilor” de la Kronsberg, în ”căruța” Armatei Române, ministrul Apărării Naționale mai deschisese la începutul anului un nou ”front” în războiul purtat parcă ”prea ca la țară” pentru deturnarea întregului buget de miliarde de euro alocat înzestrării Armatei Române către SUA. Și tot atunci avertizam că șicanele pur și simplu inconștiente puse începerii construcției de noi corvete ultramoderne pentru Forțele Navale vor lua calea penalului, dacă nu va fi respectat în cele din urmă contractul câștigat prin licitație de Naval Group. Numai că, în timp ce MApN blochează eforturile de modernizare ale propriei Marine Militare, Moscova își vede liniștită de planul de transformare a Mării Negre în ”lac rusesc”.

Cât ne mai costă zdrăngănelele lui Ciucă al nostru

Astfel că tocmai ce lansează la apă, în Portul Sevastopol din Crimeea rusească, o nouă navă purtătoare de rachete. Iar încăpățânarea ministrului care, ca general cel puțin a depus totuși jurământul militar în fața statului român, ci nu în fata Statelor Unite se datorează doar planului MApN de a îi scăpa pe americani de trei vase militare. În fapt niște ”copăi” pe care, dacă generalul Ciucă nu ar fi acceptat să le ”caseze” el pe bani grei de la bugetul Armatei Române, ar fi fost scufundate controlat chiar de către americani! Uite însă că de la începutul anului, de când am dezvăluit dedesubturile acestei noi afaceri a ”Rețelei Ciucă” și până acum, poate că ar fi fost bine să fie informat și ministrul român al Apărării că, în 2021, Flota Rusă din Sevastopol va avea 20 de nave purtătoare de rachete! Din clasa celor care pot atinge Litoralul românesc în 42 de secunde!!! Așa că o fi auzit și ”eroul de la Kandahar” de ”Gravyoron”? Noua navă purtătoare de rachete Kalibr – NK destinate distrugerii țintelor marine și de coastă…?

Petrescu, chemat să sară ”la castană”!

În ultimele zile tocmai ce s-a trecut la ”next level” al planului de ”înghițire” de către Armata Română și a celor trei vase militare americane ajunse în pragul casării. Astfel că generalul – locotenent Daniel Petrescu a fost convocat între 12 și 18 iulie peste Ocean, de către președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore din Armata SUA, generalul Mark A. Milley.

Generalul Petrescu a sărit la castană

Dar, după cum informează oficial chiar MApN, ”Șeful Statului Major al Apărării a avut întâlniri și cu alți oficiali americani din domeniul apărării, printre temele de discuție numărându-se evoluția mediului de securitate în regiunea Mării Negre”. Ministerul Apărării Naționale anunțând inclusiv și că ”s-a bătut palma”, fie și sub forma ”împachetării mediatice” a informației că ”întâlnirile au facilitat identificarea unor modalități concrete de intensificare a cooperării”. Iar prima modalitate concretă este că US Army ”s-a oferit” să ne vândă cele trei ”copăi” despre care am scris încă din 25 ianuarie…

author avatar
Catalin Tache
3.272 afisari

11 COMENTARII

  1. Sunt tare curios de unde aveți aceste informații, ca pe alte site-uri nu pomenește nimic de asa ceva

  2. Dacă se face dealu sigur și comandanții americani vor fi stupefiați de politica de”inarmare” a lui Maciuca. Ce sprijin pot da romanii americanilor într-o eventuala confruntare cu tehnica mitara noua ruseasca? La „tehnica” militara a lui Ciuca este suficienta o maciuca ruseasca. Un lucru e sigur, Maciuca e consecvent, adică în aer se dezintegrează vechiturile cumpărate de la portughezi, pe uscat se dezintegrează Pirania cu turela morisca, normal ca și pe apa trebuie sa se dezintegreze ceva, pe lingă vechiturile alea luate pe bani grei de la englezi. Inconștiența asta miroase a jaf și trădare. Pana acum a fost obiceiul prost sa nu răspundă nimeni, nu este sigur ca de acum încolo se va mai păstra.

    • Imi da ghionti Kostea Sugiuk sa-i postez ce a primit in plic de la Raion : Evz.ro , 6 sept. 2020 , ora 14:03 , articol de….Tudor Borcea ( in prezent la National . ro ): ” STARWARS PE MARE . SUA INCEP CONSTRUCTIA DE NAVE DE LUPTA FARA ECHIPAJ „. Programul a fost lansat in 2019 sub numele de Ghost Fleet Overlord , navele de razboi vor naviga pe marile si oceanele lumii fara echipaj uman la bord . Daca Ciuca aduce 3 ” copai ” LUSV ( Large Unmanned Surface Vehicle ) d-astea la Marea Neagra ?

  3. Bai umflatule de Ciuca, poti sa ne prinzi pe toti de maciuca, bai umflatule dement, tu esti mai umflat decat tampita aia de scroafa de nevasta-ta, bai tradatorule de neam si de colonie babaniera, esti de tot kakatul, bai kakanarule de trepadus !! 🙂 Mai bine cumpara niste trupe mercenari de negrii de nisip din Afrika, aia macar chiar stiu sa lupte, aia stiu ce e salbaticia, ca doar traiesc ca in jungla acolo la ei acasa !! Numai cu aia poti eventaul sa ii sperii pe rusi, cu mercenarii tai albi nu ai sanse, vezi ca aia sunt niste tradatori din nastere, ca si tine de altfel, mai bine te dai cu capul acum de perete, ca poate se sparge peretele, si nu capul tau ala mare, patrat si prost, bai dobitokule !! 🙂 Bai, toti rad de voi la cat de idioti utili sunteti, sunteti cu toti ca niste robotei stricati, tot timpul apare cuvantul Error in capul vostru de handikapati notorii !! 🙂

  4. Constantin Moldovean zis Kostea Sugiuk Tiraspol = troll mancurt handikapat notoriu . Daca ma prinde Gheorghe Hagi , precis imi dribleaza niste suturi in cur ca-i ponegresc numele in National . Hal de postare , la ce sa te astepti de la un oligofren boschetar stalinist ?

  5. US este deja o fantoma (gost) a ceea ce a fost. Nu mai are nevoie de astfel de programe de inarmare. Și ai spus bine „a inceput in 2019”, de terminat nu se știe când. Vor fi și navele astea, dacă vor fi, precum F 35, niște știfturi pentru care vor fi „tocați” toți banii Armatei americane. Corupția din US o între pe cea dâmbovițeana. O armata care accepta sa primească ordine de la un ciapcirici ca Biden, scos președinte prin frauda, este deja istorie. Asa ca nu mai pariați interesele tarii pe cai morți! Am zis.

    • Am tot zis ca sunt cel mai prost troll stalinist din Europa de Est , lumea s-a convins ca asa este !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger