Cauta

Tsunami la IGJR : Cucoș executat, vine ”colonelul datorie” !

Iată că șeful Jandarmeriei a reușit în cele din urmă să îi facă pe plac ministrului Marcel Vela și să-i îndeplinească acestuia una dintre cele mai arzătoare dorințe. Ejectarea lui Sebastian Cucoș din fruntea Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București. Astfel că Bogdan Enescu ș-a luat inima în dinți și prin intermediul noului ”stăpân al căsuțelor” de la resursele umane ale IGJR-ului, colonelul Radu Todoran l-a debarcat pe Cucoș, pe care l-a trimis ofițer specialist la IJJ Buzău!

Sebastian Cucoș trimis la Buzău, Cătălin Paraschiv pensionat

Iar pentru a ”închide cercul” și astfel să profite dacă tot i-a făcut pe plac ministrului Vela, inspectorul general a pregătit o nouă mutare ”răsunătoare”, prin iminenta împuternicire a colonelului Marius Velicu în locul lui Cucoș la conducerea Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București. Este vorba despre cel cunoscut nu doar în toată Jandarmeria, dar în chiar tot sistemul pentru celebrul ordin dat subordonaților ”Băgați site-ul de cultură în dubă” atunci când niște jurnaliști s-au legitima. Făcând precizarea că sunt de la un site de cultură și de aia probabil nu a auzit de el colonelul Velicu. Cel care însă dincolo de acest episod neplăcut și intens mediatizat s-ar putea totuși să aibă niscai probleme mai arzătoare cu obținerea avizului necesar noii funcții. Astfel că bine ar face ministrul Marcel Vela să verifice, că tot mai are câteva ore la dispoziție- de ce i se spune lui Velicu ”colonelul datorie”. Mai ales de către subalternii și colegii care acum deja se tem să nu meargă direct pe ”daune totale” cu împrumuturile pe persoană fizică,  mai ales că Velicu va ajunge șeful cel mare…

”Next level” : ”Fantoma Albă”

Bogdan Enescu merge pe mâna lui Velicu

Iar odată scăpat, chiar dacă nu cu totul încă de Sebastian Cucoș, Bogdan Enescu se va putea concentra pe eliminarea următoarei ”ținte” a cărei ”decapare” se pare că deja a promis-o. Mai ales că după ce și-a transferat fiul cel mare de la BSIJ la Poliția Română, acum poate acționa nestingherit. Astfel că deja se caută un înlocuitor pentru ”Fantoma Albă”, ”capul” colonelului Cătălin Paraschiv urmând a fi pus și el drept ”trofeu” pe tava oferită minsitrului Marcel Vela drept ”compensații” pentru 10 august. Ce-i drept, spre deosebire de Sebastian Cucoș, colonelului Paraschiv oferindu-i-se și șansa pensionării…

I s-a făcut ”hatârul” ministrului Vela
Ultimele stiri

  • Horoscop 7 mai 2024 – Mergi la căldura casei tale
  • Germania acuză Rusia de atacuri cibernetice. Ambasadorul Germaniei în Rusia a fost rechemat în țară.
  • Alege ce citești
  • Alertă, păziți vistieria: Iohannis a plecat în America!
  • Digitalizarea ANAF, praf și pulbere. Nici aplicațiile banale nu funcționează
  • Obiectivele militare ”pârjolesc” totul în jur. Terenurile din zonă, confiscate, mascat, de stat
  • Bătaie pe Dani Coman. Două rivale de moarte din Superligă îl vor
  • Șeful anticorupție din arbitraj, arestat pentru trafic internațional de droguri
  • Doi vajnici moldoveni pur-sânge tânjesc după regionalizarea României
  • România, sub ocupație economică. Germania, Franța și SUA controlează totul
  • Exit mobile version