AcasăDezvaluiriTotul despre revelația politică liberală ajunsă la vârful Poștei Române

Totul despre revelația politică liberală ajunsă la vârful Poștei Române

Totul despre revelația politică liberală ajunsă la vârful Poștei Române (sursa foto: psnews.ro)

Cine este Rareș Lazăr? Și ce îl recomandă pentru actuala funcție deținută în cadrul Companiei Naționale Poșta Română?

Întrebări la care aflați răspuns dintr-un material postat de psnews.ro, în care aflați, între altele, ce studii are tânărul.

De la o vreme, în spațiul public, apar tot mai mulți așa-ziși politicieni, tineri sau proaspăt intrați într-un partid, care au impresia că, o dată înregimentați într-o formațiune politică, sunt deținătorii adevărului absolut, deși, realitatea demonstrează de fiecare dată că mulți dintre ei sunt de fapt doar niște nulități profesionale, promovate mai mult din milă pentru că au lipit și ei afișe, au împrăștiat pliante, au stat în corturile de campanie sau sunt prietenii și protejații unor sefi politici, remarcă sursa citată. Cazuri de nulități tinere sunt bine distribuite și la USR, PSD, Pro România, PMP sau PNL. Rezerva de cadre a partidelor se depreciază de la un ciclu electoral la altul.

Teoretic, dupa cel puțin 30 de ani de democrație, după accesul la educație in spirit democratic, fie in România, fie in străinătate tinerii politicieni de astăzi ar trebui să fie acea clasă politică măturizată, cizelată, emancipată, care nu minte, nu manipulează, care știe să își respecte adversarii politici, să impună prin verticalitate, prin cultură, prin studii și profesionalism, prin raționament, prin adevăr și pertinență, așa cum am avut ocazia să vedem la Ion Rațiu, la Corneliu Coposu, la Radu Câmpeanu.

O veritabila revelație politica liberală este un anume Rareș Lazăr, care in mai puțin de 1 an de zile s-a cocoțat pe funcții și poziții greu de imaginat pentru un tânăr cu școala darămite pentru un jurnalist neoprotestant care tine predici la Speranța TV.

Rareș Lazăr, în vârstă de 27 de ani, a aterizat in PNL direct pe funcția de consilier în Consiliul Local al Sectorului 4 deși alți membri au muncit ani de zile și nu au prins un loc eligibil. Rares Lazar se încadrează perfect în noile caracteristici ale politicienilor de astăzi: nu are studii de specialitate, nu are experiență, nu are dimensiunea propriei valori. Mai grav, Lazăr mai are încă trei slujbe în același timp pe care cu greu la poate acoperi ca timp fizic, in plus neavând niciun fel de expertiza dovedita pentru ele: consilier al ministrului muncii, Violeta Alexandru, director de marketing în Compania Națională Poșta Română, dar și consilier al directorului general al Companiei Naționale Poșta Română pentru care, însă, nu a făcut dovada studiilor necesare pentru deținerea acestora. Ce poate sa o învețe sau sa o consilieze juniorului Rares pe ministrul Violeta Alexandru este greu de înțeles?!

Ce îl recomandă pe Rareș Lazăr pentru toate aceste funcții pentru care este nevoie de studii aprofundate cel puțin în economie, în marketing, financiare și juridice? Mai nimic!

Rareș Lazăr are un master în „studii teologice” la Andrews University, o universitate privată adventistă de Ziua a Șaptea din SUA. Pe baza acestor studii, a devenit pastor adventist și prezenta știri religioase pentru o televiziune controlată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, oferind sfaturi de control al greutății prin promovarea dietei adventiste ca modalitate de scădere în greutate.

CV-ul lui este zero. Nimic nu îl califică, nici prin educație și nici prin practică, pentru vreuna dintre aceste funcții. Dar, are prieteni. Surse din anturajul său au dezvăluit jocul insistent pe lângă deputatul liberal Pavel Popescu, care l-a promovat doar pe baza prieteniei și a convingerilor sale religioase. Face uz de prietenia cu șefa lui de la Muncă, Violeta Alexandru, dar și cu alte personalități liberale. Totul la el se bazează pe relații de prietenie și cumetrii.

Alegerile parlamentare se apropie cu pași repezi, iar România nu mai are timp.

România are nevoie de politicieni maturi, de profesioniști reali, care au rezultate prin propriile lor forțe, nu susținuți de pile, de relații, de cumetrii.

author avatar
Andrei Coman
3.686 afisari

4 COMENTARII

  1. Noua generatie de politicieni analfabeti, dar cu cv-uri trucate. Ce le mai place sa-si treaca studii la diferite universitati al caror nume nici nu pot sa-l pronunte. Nu le-a placut cartea, dar le place sa se impauneze cu diplome false. Asta este ciuma galbena care urla ca atunci cand va ajunge la butoane, numai profesionisti, culti si priceputi va angaja. S-a vazut….

  2. Ferească Dumnezeu de mai rău! Ca este din ce în ce mai rău… Ceaușescu era fără școală dar a ținut tara unita. Ăștia, prosti cu diplome ne-au dezbinat…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger