Cauta

Tot guvern de slugi avem! Ordonanță pentru grătarele ambasadelor!

”Fomiștii” statului român, din nou la coadă la Ambasadele SUA și Franței

În plin război mai mult cu românii, decât cu pandemia, Guvernul României a întrunit Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru a emite Hotărârea nr. 32 din 29.06 2020 privind propunerea unor măsuri necesare a fi aplicate după data de 01.07.2020 precum și instituirea excepției de la măsura carantinării/izolării pentru unele țări din Uniunea Europeană și din Spațiul Economic European. Hotărâre luată ”ținând cont de analiza efectuată de Institutul Național de Sănătate Publică privind evoluția situației infecțiilor SARS CoV-2 în statele UE și din spațiul Economic European , întocmită potrivit prevederilor pct. 2 din anexa nr. 2 a HG nr. 476 din 16 iunie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19”.

Doar străinii au voie să facă în România grătare fără limită de invitați

Hotărâre care are doar 3 articole! Dintre care art. 1 cuprinde ”Lista cu statele pentru care nu se impune măsura izolării/carantinei”. Iar art. 3 prevede doar că ”prezenta hotărâre se comunică, pentru punere în aplicare, tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență. Însă după cum susțin sursele noastre,  Hotărârea nr. 32 din 29.06.2020, semnată de premierul Ludovic Orban a fost de fapt dată doar pentru ”dedicația” de la art. 2, acolo unde Guvernul României ”dă dezlegare” la ”permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară”. Adică, în timp ce românii sunt în continuare ”captivi” unor decizii care le impun ca până și botezurile și nunțile să le țină în aer liber cu un număr limitat de persoane, Guvernul s-a reunit de urgență pentru a da o Hotărâre prin care ”parangheliile” diplomatice pe care Ambasadele Franței și Statelor Unite ale Americii la București le vor organiza pe 4 iulie și 14 iulie să fie unele ”fără număr”…

”Grătare” doar pentru francezi și americani

”Marea relaxare” cea atât de trâmbițată de Guvernul României nu mai vine, astfel că petrecerile, fie ele și în aer liber, rămân astfel cât se poate  de procedurizate de prevederile fostelor Ordonanțe privind starea de alertă. Și chiar dacă starea de alertă va fi rdicată pe data de 15 iulie, relaxarea petrecerilor tot nu mai putea ajuta Amabasadele la București ale  Statelor Unite ale Americii și Franței.

Hotărârea din 29 iunie 2020 dată exclusiv pentru americani și francezi

Pentru că acestea vor musai să păstreze tradiția și să organizeze astfel de recepții pe data de 4 iulie – ziua națională a SUA- și 14 iulie – ziua națională a Franței. Astfel că nici nu au apucat bine să deschidă gura mesagerii celor două state, că doar ambasadorii nu s-au coborât nici măcar la acest nivel, că premierul Ludovic Orban a și convocat Consiliul Național pentru Situații de Urgență pentru a da liber ”organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor”. Adică a ambasadelor SUA și Franței, că doar acestea au de organizat ”activități specifice în aer liber” până pe 15 iulie. Iar dacă orice cetățean român nu poate invita decât un număr limitat de persoane chiar și la propria nuntă, efectuată în aer liber, Guvernul României a găsit și aici o soluție pentru ca americanilor și francezilor să nu li se impună o astfel de ”umilință”. Drept urmare, singura obligație pe care o au cele două ambasade la ”câmpeneștile” de zilele viitoare este să ”asigure o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă”. Astfel că dacă românii pot chema doar 50 de invitați la o nuntă în aer liber, americanii și francezii pot chema câți vor ei!

Astfel că nici măcar nu ar mai trebui să ne mirăm de comportamentul pe care ni-l aplică ”stăpânii coloniei”, dacă și în plină stare de alertă Guvernul României afișează un asemenea comportanent de slugă! Ca să nu mai vorbim de cozile umilitoare pe care politicienii și demnitarii români le vor forma la intrarea la respectivele recepții, fotografiile cu ”crema” României atârnând la un pahar de bere făcând din nou deliciul marilor Cancelarii ale lumii. Încât cel puțin premierul trebuia să fie franc până la urmă și să denumească barem oficial documentul din 29 iunie drept Hotărârea pentru grătarele Amabasadelor SUA și Franței!

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version