AcasăDezvaluiriAncheteTot guvern de slugi avem! Ordonanță pentru grătarele ambasadelor!

Tot guvern de slugi avem! Ordonanță pentru grătarele ambasadelor!

”Fomiștii” statului român, din nou la coadă la Ambasadele SUA și Franței

În plin război mai mult cu românii, decât cu pandemia, Guvernul României a întrunit Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru a emite Hotărârea nr. 32 din 29.06 2020 privind propunerea unor măsuri necesare a fi aplicate după data de 01.07.2020 precum și instituirea excepției de la măsura carantinării/izolării pentru unele țări din Uniunea Europeană și din Spațiul Economic European. Hotărâre luată ”ținând cont de analiza efectuată de Institutul Național de Sănătate Publică privind evoluția situației infecțiilor SARS CoV-2 în statele UE și din spațiul Economic European , întocmită potrivit prevederilor pct. 2 din anexa nr. 2 a HG nr. 476 din 16 iunie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19”.

Doar străinii au voie să facă în România grătare fără limită de invitați

Hotărâre care are doar 3 articole! Dintre care art. 1 cuprinde ”Lista cu statele pentru care nu se impune măsura izolării/carantinei”. Iar art. 3 prevede doar că ”prezenta hotărâre se comunică, pentru punere în aplicare, tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență. Însă după cum susțin sursele noastre,  Hotărârea nr. 32 din 29.06.2020, semnată de premierul Ludovic Orban a fost de fapt dată doar pentru ”dedicația” de la art. 2, acolo unde Guvernul României ”dă dezlegare” la ”permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară”. Adică, în timp ce românii sunt în continuare ”captivi” unor decizii care le impun ca până și botezurile și nunțile să le țină în aer liber cu un număr limitat de persoane, Guvernul s-a reunit de urgență pentru a da o Hotărâre prin care ”parangheliile” diplomatice pe care Ambasadele Franței și Statelor Unite ale Americii la București le vor organiza pe 4 iulie și 14 iulie să fie unele ”fără număr”…

”Grătare” doar pentru francezi și americani

”Marea relaxare” cea atât de trâmbițată de Guvernul României nu mai vine, astfel că petrecerile, fie ele și în aer liber, rămân astfel cât se poate  de procedurizate de prevederile fostelor Ordonanțe privind starea de alertă. Și chiar dacă starea de alertă va fi rdicată pe data de 15 iulie, relaxarea petrecerilor tot nu mai putea ajuta Amabasadele la București ale  Statelor Unite ale Americii și Franței.

Hotărârea din 29 iunie 2020 dată exclusiv pentru americani și francezi

Pentru că acestea vor musai să păstreze tradiția și să organizeze astfel de recepții pe data de 4 iulie – ziua națională a SUA- și 14 iulie – ziua națională a Franței. Astfel că nici nu au apucat bine să deschidă gura mesagerii celor două state, că doar ambasadorii nu s-au coborât nici măcar la acest nivel, că premierul Ludovic Orban a și convocat Consiliul Național pentru Situații de Urgență pentru a da liber ”organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor”. Adică a ambasadelor SUA și Franței, că doar acestea au de organizat ”activități specifice în aer liber” până pe 15 iulie. Iar dacă orice cetățean român nu poate invita decât un număr limitat de persoane chiar și la propria nuntă, efectuată în aer liber, Guvernul României a găsit și aici o soluție pentru ca americanilor și francezilor să nu li se impună o astfel de ”umilință”. Drept urmare, singura obligație pe care o au cele două ambasade la ”câmpeneștile” de zilele viitoare este să ”asigure o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă”. Astfel că dacă românii pot chema doar 50 de invitați la o nuntă în aer liber, americanii și francezii pot chema câți vor ei!

Astfel că nici măcar nu ar mai trebui să ne mirăm de comportamentul pe care ni-l aplică ”stăpânii coloniei”, dacă și în plină stare de alertă Guvernul României afișează un asemenea comportanent de slugă! Ca să nu mai vorbim de cozile umilitoare pe care politicienii și demnitarii români le vor forma la intrarea la respectivele recepții, fotografiile cu ”crema” României atârnând la un pahar de bere făcând din nou deliciul marilor Cancelarii ale lumii. Încât cel puțin premierul trebuia să fie franc până la urmă și să denumească barem oficial documentul din 29 iunie drept Hotărârea pentru grătarele Amabasadelor SUA și Franței!

author avatar
Catalin Tache
3.480 afisari

21 COMENTARII

    • Habar n-am ce semnifica 4 si 14 iulie , io stiu mersul trenurilor din gara Tiraspol si cand e mai mare traficul cu navetistii de Rabnita , am primit de la Raion instructiuni in plic si trebuie sa zic ca ei , altfel ma taie de la fofonei si raman fara hleb , mitilic si mahoarca .

      • Hmm….poate ca Rusia nu e o optiune chiar atat de rea! Merita cel putin luata in considerare!

        • Lumeeeeeee , priviti cat sunt de idiot si cum incurc borcanele , nu mai stiu care ” Cunoscator ” sunt , in loc sa-i dau replica lu ala de la 19:59 am fost asa de frustrat coidian si mi-am raspuns ca nuca-n perete la postarea de la 19:53 de nu mai inteleg nici eu nimic , iar ma baga sefii sub masa la Raion si ma pun sa le interpretez menuete din Prokofiev la taragoatele zbarlite , kaka-ma-si pe propaganda mea jalnica stalinista de bezmetic drogat !

  1. Dat fiind faptul ca terenurile ambasadelor sant teritoriile lor nationale,puteau sa-i lase sa-si faca sinucideri colective!

    • Tache , lasa supararea , la anul , pe 12 iunie , nu te opreste nimeni sa faci un gratar si sa dansezi kazaciok .

      • Tu tot din slugi faci parte, sau doar sluga, slugilor ce vinde masti pentru guvernul de slugi?

        • Io fac sluj la Raion , am o taietura in dreptul botoxului la Durex-ul tras peste bostan , musterii au ramas masca si s-au predat imediat cand mi-au ginit mecla , numai asa am verde sa agit steguletul curcubeu pe peronul garii Tiraspol …..hihihihihihihi…..

  2. Nu ati inteles? In 4 iulie e Ziua nationala a SUA. Cum sa nu se arate Werner si Lucovidul cu gashka pe peluza amabasadei SUA si sa nu se hlizeaqsca alaturi de ambasador?

  3. Daca turna sampania in pahare chelnerul Daddy , alta era calimera …… , acu isi toarna tovarashii si cere desfiintarea pizideului …….

  4. Ai dreptate Tache ,guwernerul nazi este obisnuit atat de mult cu adunari ,cu spirale si sedinte de chiolhanuri incat cu greu ar renunta la ele Pai zi si tu bautul pisatului cu plescaeli din limba in sedintele lor scarboase ,linsul la ambasadorii pe care ii monteaza impotriva Romaniei cu minciuni sfruntate ( minciuni care se sparg tot in capul lor de prosti nazi si care ii fac pe cei responsabili sa nu le acorde la imprumuturile lor masive decat dobanzi super umflate ),toate acestea crezi ca s ar putea face cu masca pe boturile lor de maimutoi scarbosi?Cum ar mai improsca babuina cea scolita la Moscova veninul impotriva psd ului si a altor opozanti de ai lor ?cum ar mai putea Raresul ,Lucovidul ,wernerul si celelalte caricaturi puturoase ale Limberalilor sa arunce otrava lor sarcastica impotriva celor care gandesc altfel decat ei?Ce fel de adunari ar fi acelea daca LULUTZA si ar legana soldurile ei de basoalda veninoasa cu botnita pe rat pe pluza celui pe care l linge I a gandeste te !

  5. Biet Tiraspolist….esti jalnic…..Tu citesti ce scri?????Esti o mascarada de om!!!De unde ai mai fi aparut si tu????

  6. Tudorel Toader : ” Anca ( Alexandrescu ) , stii foarte bine ca DRAGNEA MA TINEA PANA LA 3 DIMINEATA LA NEPTUN SA IMI CEARA AMNISTIA SI GRATIEREA ” . Si Dancila s-a pus pe turnat : ” CONFIRM CA DRAGNEA A FACUT PRESIUNI ASUPRA MEA . N-A INTELES CA NU ERAM SLUGA LUI ” . Domnule Tache , incearca un exercitiu de imaginatie , daca i-ar fi iesit pasenta lui Dragnea , ce comportament crezi ca ar fi avut la gratare Daddy , stapanul absolut al coloniei gubernie pe 12 iunie si 20 august ? De ce umbresti si arunci in derizoriu 4 si 14 iulie ? Daca ai fi fost Prim-Ministru , cum ai fi procedat , mergeai cu izoleta la ambasada si aduceai omagii si felicitari la portavoce ? Poporul roman se bucura si cinsteste cu respect aceste doua zile , cu pandemie sau fara pandemie orientarea romanilor este conturata si toate sondajele confirma . Ca mai sunt unii mofturosi , e alta mancare de peste , interesele personale nu trebuie sa primeze in fata interesului general !

  7. Acum ,stapanul absolut al guberniei este unchiul Sam ,stapanul la care trebue sa te duci cu plocoane substantiale Sa iei de la gura copiilor si sa duci la ,,inalta poarta”Pentru alocatii nu sunt bani dar pentru arme depasite si avioane declasate sunt bani Hai sa incercam un exercitiu de imaginatie :cine a marit alocatiile si pensiile si salariile la medici si profesori ca sa nu mai plece din tara ?Cumva plavanul ?cine a adus cresteri economice record ,cine a condus guvernul Ue cu rezultate excelente ?cumva plavanul ?Nu ..plavanul s a opus cu indarjire la toate masurile bune ale PSD ului ,a bagat bete in roate cat a putut Atinut tara 4 luni de zile fara buget deoarece trebuia sa l citeasca si asta in 4 luniMai i se lauda cu aceste realizari spunand ca a tinut tara sa nu cada in prapastie Vou nu va e rusine cu cu voi insiva ,cu gewernerul asta de papusi mupet proaste ,cu plavanul care munceste 2 zile pe saptamana ,cu toata rautatea voastra cu toata isteria voastra cu toata incompetenta voastra cu tot dezastrul pe care l lasati in urma Fereasca Dumnezeu de atata rautate minciuna si prostie!Cred ca aveti albeata pe ochi si nu vedeti realitatea …sau umblati drogati non stop

    • Asa ma alint in oglinda …….hihihihihihihihi ……….mare prostalau sunt …….. Livy , ia liubliu tibia , cum sa fac sa te impac si sa-ti sarut botu manzului intre hulube ?

  8. Cristian Andrei -Europa Libera , azi , ora 12:30 : ” DOCUMENT EXCLUSIV . IMAGINEA DEZASTRULUI FINANCIAR LA PSD ”. Hopa ! SUME URIASE DISPARUTE DIN VISTERIA PSD ! EXCEDENT DE 53,3 MILIOANE IN 2018 , DEFICIT DE PESTE 60 DE MILIOANE IN 2019 . UNDE SUNT BANII ?

  9. Nu sunt ” mitica ” , sunt Kostea Sugiuk Tiraspol , sclav m-am nascut , sclav mor , imi pute gura a kakat si cu masca si fara masca ! Asa pute un hoit mancurt nazistalinist ce a dat comanda pentru coparseu si simte ca a venit vremea sa se intalneasca cu tatuku Iosif si sa-i fie ordonanta credincioasa facandu-i matanii evlavioase cu fruntea la buric in genunchi !

  10. Pt.Izoleta si portavocea,aici ai dreptate,esti o portavoce,care nu stie pe ce lume traieste,,ca orice portavoce,un obiect folosit numai la propaganda,de catre agitatori,evident platiti sa zbiere cand li se da adunarea.Daca i-ar fi iesit „pasenta”li Dragnea,gazele Romaniei din Marea Neagra ar fi ramas in propietatea statului Roman.In schimb i-a iesit „pasenta” lui Ciolhanis,”stapanul gazelor”,care le-a dat nu stii cui?,pe o sepcuta.Dar ca sa poata fi incheiata afacerea,Dragnea trebuia inlaturat din drum.Acum esti informata,stii dece nu I-a iesit „pasenta” lui Dragnea,si dece l-au bagat la puscarie.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger