Destructurarea ”Mafiei Permiselor” de la Suceava este, indiscutabil, una dintre puținele operațiuni reușite ale procurorilor anticorupție din ultimii ani. Lucru reliefat și de faptul că în total nu mai puțin de 17 persoane sunt urmărite penal în acest dosar pentru constituirea unui grup infracțional organizat, dar și dare și luare de mită.
Iar dimensiunile la care ajunsese gruparea coordonată de chiar șeful ”Permiselor” de la Suceava, comisarul șef Radu Ionuț Obreja sunt dovedite nu doar de faptul că erau zile în care aceștia încasau și câte 50.000 de euro… Dar și de măsurile contrainformative luate. Care constau nu doar în cooptarea în grupul infracțional a unor ofițeri din structurile teritoriale ale Direcției Generale Anticorupție și Direcției Generale de Protecție Internă. Pentru că aceștia se lăudau în cadrul convorbirilor telefonice interceptate și cu numele grele de la chiar vârful MAI. Șefi de structuri care ar fi putut fi mobilizați la o adică pentru a îi scăpa de ”acoperiții infiltrați” printre ei.
Au ajuns la Gălățeanu!
Astfel că ancheta poate lua o turnură neașteptată, prin disjungerea unei noi cauze. Momentan procurorii DNA analizând în special fragmentele din stenograme în care se fac referiri insistente la un anume ”Gălățeanu, șef la Control, la minister”! Afirmații care nu au cum să deschidă pista verificării eventualei implicări a comisarului șef Tiberiu Gălățeanu, nimeni altul decât directorul general al Corpului de Control al ministrului Afacerilor Interne.
”Convorbire Perijoc Gheorghe Ionel ( PGI) – Obreja Radu Ionuț ( ORI):
PGI – Să se intereseze el. Se duce direct la Gălățean, mi-o zis să-i scriu. Că merge… îl are la DGA pe domnul Cătălin, o fost coleg cu dânsu…
ORI – Aha…
PGI – C-o fost acasă…
ORI – Cine?
PGI – De la Corpul de Control…
ORI – Care?
PGI – Gălățeanu acela…
ORI – Aaa…
PGI – Nevastă-sa e încă activă. În minister…
ORI – Da?
PGI – C-o fost că i-am dat eu niște ”barabule”, o mai vrut el ceva și… Că a zis că lasă că îmi vede el cine și ce face… Că are colegi, prieteni, vorbește cu dânsul să vadă cine e… Și află el ce se vorbește pe acolo. Că el mănâncă la…”