AcasăDezvaluiriAncheteSPP-istul lui IOHANNIS, executat de Pahonțu!

SPP-istul lui IOHANNIS, executat de Pahonțu!

Felix Dicu a rămas tot colonel, oricâți colegi SPP-iști a băgat ”în hârtii” pentru a fi făcut și el general. Numai că, la fel ca și celălalt ”cățelar” al Serviciului de Protecție și Pază, ”Motănelul” Felix Dicu nu va mai ajunge general, fiind deja ”ejectat” din SPP!

Pahonțu a ajuns să îi execute unul câte unul pe oamenii lui Iohannis O fi paranoia sau strategie

În schimb, la fel ca și ”nea Mitică” zis ”Cocârț”, și Dicu va simți în ceafă răsuflarea colegilor cărora le-a paradit carierele, poate familiile cu totul sau ce o mai fi fost ”la pachet”, pentru îndeplinirea unui simplu vis personal. Unul care însă tocmai ce a fost spulberat chiar de către directorii Lucian Pahonțu și Daniel Ion Bălașa. Adică exact cei în slujba cărora  colonelul Dicu își pusese tot excesul său de zel. Numai că, dezvăluirea ”NAȚIONAL” cu privire la operațiunile neautorizate în scris de către conducerea SPP de spionare și documentare informativă  a unor ofițeri acoperiți ai altor servicii secrete românești s-a dovedit ”lovitura” fatală pentru cel care deja se credea ”SPP-istul lui Iohannis”. Și care, într-o ultimă încercare disperată de a nu fi declarat indezirabil în SPP și transformat astfel într-o simplă ”frunză în bătaia sistemului”, le-a cerut prietenia tuturor celor pe care i-a turnat. Sperând ca astfel să poată să mai pună pe masa lui Pahonțu ”ceva”, pentru ca pragmaticul șef al SPP să nu recurgă la sumara sa ”execuție”. Dar era deja prea târziu…

Bălașa tace Și face

Astfel că a fost deja ”deschisă șampania” nu doar la SPP, dar și la celelalte alte servicii secrete care chiar nu aveau cum să permită ca un ”Gigel Costel Motănel” să le penetreze propriile structuri contrainformative.

Ospătarul de la Neptun

Și cum în lumea de intelligence cel puțin, chiar că nimic nu este întâmplător, uite că și soarta colonelului Felix Dicu este de acum una copy-paste după cea a fostului său șef, colonelul Dumitru Voroneanu.

Plaja Olimp Aici și a început colonelul Dicu cariera de turnător

Ambii fiind artizanii operațiunii prin care, din ”recrutori”, s-au trezit ”racolați”… Documentarea foto – video a colonelului Felix Dicu turnând în pahare și poate nu numai ”sursei autorizate informative” – cu Voroneanu aflat pe fir! – chiar neavând cum să mai permită ajungerea acestuia în fruntea SSI, SDI sau a nenumăratelor celorlalte structuri de protecție internă, contrainformații, cercetare – documentare, contraspionaj… Din păcate pentru imaginea SPP-ului, colonelul Dicu nepricepând că, din acel moment nu va mai putea fi decât ”ospătarul de la Neptun” pus să ”spele rufele murdare” ale serviciului pe care visa să îl conducă. Adică doar un alt ”idiot util” al serviciului paralel constituit de generalul Pahonțu pe osatura organigramei Serviciului de Protecție și Pază.

Gigel Costel Motănel

Cel mai bun exemplu de aruncare a colonelului Felix Dicu în ”groapa cu lei” a altor servicii secrete fiind modul de-a dreptul grosolan, parcă prea ca la țară chiar și pentru ”Unitatea Lerești”, de filare a ofițerilor superiori acoperiți ai Serviciului Român de Informații. Fără niciun temei legal, fără îndeplinirea niciunei atribuții din fișa postului și, drept urmare, doar în singurul scop rămas de … șantaj!

Numai că, ghinion, pe 16 august anul trecut titram ” Le-au spart WhatsApp-ul! Ofițeri SRI, filați de SPP în Guvern”!

Seria de dezvăluiri continuând cu publicarea a zeci de ”capturi” ale convorbirilor ”pe deplin criptate” purtate de colonelul Felix Dicu, sub numele de cod dovedit ca aparținându-i pe telefonul de serviciu, de ”Gigel Costel Motănel”. Și prin care acesta le solicita expres altor ofițeri SPP aflați la post cu diverse misiuni la Palatul Victoria să identifice,  să fileze, să facă fotografii și să ”îi spargă la vorbe” pe ofițerii Serviciului Român de informații detașați pe lângă Guvernul României. Colonelul Dicu, alias ”Gigel Costel Motănel”, insistând ca atât ofițerii acoperiți ai altor servicii secrete, cât și membrii Guvernului sau demnitarii statului român de la Camera Deputaților, Senat sau alte instituții guvernamentale să fie urmăriți inclusiv prin parcări !

Și atunci, doar unul ca ”Motănelul Feli” și-ar mai fi putut închipui că i se va permite să devină ”SPP-istul lui Iohannis” și să coordoneze structura contrainformativă a șefului statului român… Dar astfel colonelul Dicu a putut fi ”extras” fără scandal de la vârful SSI, detașat la ”Secțiunea lui Nedelea”, unde i s-a promis că i se va va face propria lui unitate, adus ”de-a  dreapta” generalului Bălașa și, acum, ”executat” de Pahonțu!

SPP iștii sunt gata să îl petreacă în civilie

Lăsat fără legitimația Contrainformațiilor SPP, omul care a condus ani de zile ”prigoana SSI-istă”, știind foarte bine cum va mai bea de acum înainte ”o bere, cu băieții”… Motiv pentru și care, pentru a nu da satisfacție unui Florian Coldea care își învăța adepții din sistem să îl ”îngroape” și mai abitir pe unu de-al lor imediat ce ”a căzut la pământ”, nu vom da curs chiar în aceste zile grele pentru ”rămășițele” SSI-iste la ultimele ”cereri de prietenie” ale colonelului de acum civil, Felix Dicu. Și la ce s-a ascuns de fapt în spatele lor.

Onea… Luțu… Ușurelu…

Mai ales că ”hora ejectaților” din SPP se face tot mai mare, pe zi ce trece… Și vorbim aici de ofițeri ”cu Pahonțu în suflet”… Până la colonelul Felix Dicu, fiind aruncați în rezervă și alți de acum foști ”stâlpi” ai Regimului Pahonțu, precum Onea cel speriat de ”zăngănitul de cătușe”, Luțu și mai ales generalul Ușurelu… Urmașul lui Costea din fruntea Direcției Economice având de altfel și cele mai multe motive să fie lovit de ”panica” tot mai mare care îi cuprinde, unul câte unul, pe ultimii ”loialiști” ai lui Pahonțu din sistem…

author avatar
Catalin Tache
12.190 afisari

83 COMENTARII

    • Paho ,labagiule nu ți-a ieșit cu doi ziariști din România pe care nu ai reușit să îi atragi de partea ta ,unul e d-nul Take si celalalt este D-na Sorina Matei.

      • BA , KAKATILOR , CE VA FACUT IOHANNIS SI CUM SI-A BATUT JOC DE VOI SI CUM A BAGAT TARA IN DATORII , NIMENI N-A RESUSIT PANA ACUM

        SUGETI-I PULICICA LA STERPUL SAS , CA MERITATI
        LINGAILOR , SI TARA DE IDIOTI , SLUGI MUISTE
        CE N-A REUSIT DRAGNEA , A FACUT IOHANNIS

        • ESUATUL STAT AL FALSIFICATORULUI SASE CASE , O RUSINE , CEA MAI MARE RUSINE DIN ISTORIA ROMANIEI MA DUC SA VOMIT , L-ATI CRITICAT PE DRAGNEA C-A PUS-O PE VIORICA 2020 P.Min. SI-L LAUDATI PA SASALAU CA LA PUS PE SIGURANTAT IN LOCUL EI BRAVO

          COALITIA LA ORDINUL SSASULUI , STATUL ESUAT SI FALIMENTUL ROMANIEI NICI CEAUSESCU N-A REUSIT SA FACA MAI BINE , SI L-ATI IMPUSCAT

          CUM DE NU OBSERVA NIMENI CA SISTEMUL DE GUVERNARE A LUI DRAGNEA A FOST COPIAT DE KALUS JOHANIS SI IN LOCUL VEORICAI AU FOST PERINDATI SICA MANDOLINA BETIVUL , PUSCARIASUL CITU CE A FACUT IMPRUMUTURI DE MAI MULTE ZECI DE MILIARDE € SI ACUM UN PLAGIATOR DOCTORAND IDIOT

          ROMANIA A INCAPUT PE MAINILE UNOR IMPOSTORI SI INCOMPETENTI , PROFESORI , DOCTORI INGNERI , SAVANTI DE RENUME DE KLOSET , CA PE TIMPUL LUI CEASCA
          DACA NU MAI RAU , DAR DE DATA ACEASTA ESTE EXCEPTIONAL , CU UN CONDUCATOR SSUPREM SSAS , NICI MACAR ROMAN ,
          VAI VOUA ROMANILOR CE ALEGETI UN VENETIC TRADATOR CONDUCATOR DE TARA SI POPOR

          STATUL ESUAT SI LUCRU BINE FACUT . ROMANIA ESUATA SI JEFUITA IN STIL MAFIOT ! PLAGIATORUL GENERAL SIGURANTEAZA ROMANII SI SPUNE CA E BUNASTARE SI A TAIAT SUBVENTIA DE 50 DE BANI LA COMBUSTIBIL

          • ZIARE.COM SITE-UL FOSTILOR COMUNISTI BOSHOROGI HOITURI IMPUTITE SI NEO-FACISMUL ACTUAL CE FAC PROPAGANDA MINCINOASA CU FAKE NEWS SI LAUDA STATUL ESUAT ACTUAL CE A DUS ROMANIA SI ROMANII IN STADIUL DE SCLAVAGISM

            ZIARE.COM TOTI ROAMNII SA-SI BORASCA POOLILE IN GURA VOASTRA DE ANALFABETI LINGAI IN KOOR JEGUL PRESEI ROMANESTI

          • CU ASTFEL DE REBUTURI UMANE SI JEGURI AI SOCIETATII CE LINGEAU IN KOOR PE CEAUSESCU SI LAUDAU CONDUCATORUL SUPREM
            A REUSIT TIMP DE 25 DE ANI , UN CIZMAR SA SUBJUGE UN POPOR DE 22 DE MILIOANE

            EXCREMENTELE CONTINUA SA EXISTE SI AZI PUBLICAND ELOGII , DAR ALTUI CONDUCATOR SSSUPREM

    • Curand vine randul si balbîitului de Ghiul,TĂRANUL din Leresti,cel care a pus eticheta de serviciu SIFON pentru ca la ordinul personal al lui au fost spionati demnitarii romani si straini de cadrele numite de el .

  1. Felixeeee, nu mai cere prietenia pe facebook, ca afla baietii de unde postezi si te pun la supt! Dar, poate-ti lasi barba ca Voro sa nu te recunoasca nimeni cand impingi caruciorul in Cora. Vei fi cel mai mare colectionar de flegme albastre.Zic!nu?!

  2. PAHONTU ESTE UNA DIN EPAVELE ridicole ………………….ale LOVITURII DE STAT DIN 1989 SI INCA MAI PLUTESTE …dar putine ore e zi ………………

    • SA NE SUGA POULA ACEST NENOROCIT DE PAHONȚU.
      UN INCULT UN SECURIST TURNATOR,UN JEG!

      • Bă nesimțitule,nu l mai jicnii pe Lucian, este amantul meu.Cand ma ia pe la.spate pune un scaunel ca sa ajunga …
        Termina repede prostu.

    • Are zile numarate ca il duc la Haga.Intoarce legile UE,spune ca e o hotarare interna in cereri.Sa vezi ce interne o sa vada.

  3. Ce oameni ,ce organe!!! Deaia nu dau doi bani astia dinafara nu ca ar fi ei niste caractere dar la noi e jelanie!!

    • Asa ar trebui,dar Javra securista de Pahontu are date compromitatoare despre unii sau despre altii

  4. Si mai este un alt jeg dinCraiova care-i ducea la Cotroceni spagile luiPetrov de laBerceaMondialul si alte clanuri interlope…se numesteGheorgheStelian si a fost cu Ciuca inAfghanistan..e cu mafiotii luiGhita siUdrea in tot felul de afaceri

    • Spagile de milioane de euro de la interlopii dinCraiova ajungeau laCotroceni chiar cu masina SPP-ului cu jandarmul Gheorghe Stelian…complice cu el mai sunt si altii in special BRUNO SAVU EMANUEL,tot dinCraiova mare tovaras de afaceri cu GhitaSebastian si DorinCocos

  5. Pai ghiul ae lauda ca baetii lui e peste aia de la padure si ca el are tehnică superioară. Asta in mintea lui Seacă si proastă

  6. Felixeeee , Ganeaaa,Voroneanu ce ati facut Bobită?
    Ati paradit lumea in Spp,mai ales pe cei vechi, i ati forțat sa iasă la pensie inscenîndu-le tot felul de chestii si ati ramas ca prostii în tirg colonei.
    Paho va tras la muuuuueeee, s-a folosit de voi si gata,v-a ejectat ca pe niste masele stricate.
    L-a adus pe fatalaul de Mili sa-i „rezolve” treburile murdare si la facut general.

  7. O sa-l si lege sereiiu si pe buna dreptate…cum sa spionezi un ofiter secret de-al lor, mai ales cand sti ca e in misiune?

    • Se visa in locul lui Balasa,ospatarul asta de Dicu fara creier…i-a iesit pe nas avansarea la dreapra generalului Balasa..s-a sters la kur cu el si pe urma,cand a inceput sa puta, l-a aruncat ca pe o zdreanta

  8. Domniilor aceste jeguri de oamenii au ieșit la pensie in afară de faptul că au distrus subofițeri și ofițerii in spp cu pensii de 12000-13000 de leii,aici este marea problema,dar vreau să amintesc un aspect ce a pățit un coleg de al lor Moldovan care și a pierdut nevasta și copilul la cât rău a făcut.Dumnezeu are grijă de ei.

    • Sunt f putini care au aceste pensii,dar sunt,asa e.
      Nu fii invidios camarade,stii f bine ca sunt ofiteri multi cu pensii sub 10000 mii ron,cei mai multi.

  9. Pahontu v a plăti și el,anul acesta,la anu , trebuie să spunem că a ajutat foarte multi camarazii de ai săi,dar dragostea de putere și informare v a duce la Nebunie,din păcate în România cam toți șefii de instituții ii seamănă.Ei trebuie să înțeleagă că Intr o zi nu vor m ai fi acolo sus și cu toți banii lor , pile și relații CANCERUL nu i v a m ai salva.

    • Valica , dragu mieu , pi onoaria mia di nefamilist , toati 40 sunt ali mieli , li trimit conspirat di siub pasariela . Pupici !

  10. Tachitza, da frate drumul barem la o singura poza sa vada tot SPP-ul cum iti turna buhaitul de Dicu in pahar

  11. La ce umilinta inghite aici an de an,luna de luna,La ce naibi mai tine Pahontu atatea sectiubi de protectie interna si plateste sute de sifoane cu cate 15.000 ron pe luna?

  12. Daca Felix Dicu i-a spionat pe cei de la SRI nu a facut-o de capul lui ci cu ordin clar si precis de la stapînire.Paho vrea sa stie toot ,a luat-o razna .

  13. Aktual 24 . ro , 22 ianuarie 2023 : ” POLONIA ANUNTA CA A GASIT O SOLUTIE LA REFUZUL GERMANIEI DE A FURNIZA TANCURI GRELE UCRAINEI : ………………………………………………………… ” – AFP , citata de Agerpres . 2. Aktual 24.ro , 22 ianuarie 2023 , articol de Ioana Hurdea : ” MIRON MITREA II APLAUDA PE CEI CARE VOR SA O DARAME PE MAIA SANDU : ……………………………….. ” – Ce spune profesoara Mihaela Miroiu despre ” prestatia ” lui Mitrea la Realitatea Plus in aceasta seara .

  14. Spotmedia . ro , 22.01.2023 , ora 22:33 , Sursa : AGERPRES : ” BIDEN , PRESAT DE CONGRESMENI SA TRIMITA TANCURI ABRAMS UCRAINEI ” .

  15. Verificati atent procesele care le are omul pe rol .Procese noi.Unele stau dosite de 2 ani fara termene.

    • Kosteo , iar ai facut-o de oaie , normal ca esti deconspirat la toate articolele . Ai lista cu roaba de pseudonime in fata sau le tii minte pe sarite ?

  16. Universul . net , astazi , 23 ianuarie 2023 : ” SEMNAL DE LA BERLIN : POLONIA II POATE TRIMITE UCRAINEI TANCURILE LEOPARD 2 . ” NU LE VOM STA IN CALE ” – Declaratie Annalena Baerbock ( ministrul german de externe ) la postul de televiziune francez LCI .

  17. Tache nu este un bun roman asa cun credeti voi care puneti botul aici.este doar un ofiter SIE care isi vede de misiunea lui

    • E la GRU da-l in pu laaa lui Paho.E rusnac ca prea le a zis adevarul in fata la toti,inclusiv lui Harnagea de la SIE.

      • Nu sunt Semper Fideluta , sunt Constantin Moldovean Tiraspol , habar n-am ce inseamna ” UN BUN ROMAN ” , sunt sigur ca impigatu ie un om rau ca nu ma iarta diloc ca i-am ciordit curcanii din cotiet ……

  18. Universul . net , astazi , 23 ianuarie 2023 : ” CE ARME ARE UCRAINA PENTRU NOUA FAZA A RAZBOIULUI ” – THE ECONOMIST .

  19. & Pentru ce dracu au făcut ăștia instituții, că să se „caftească” între ei, că să ia salarii de „show gala Bute” , ?

  20. Societatea financiară s-a specializat în toate domeniile de împrumut.
    Vă punem la dispoziție oferte pentru toate nevoile dvs. de finanțare cu un împrumut personal și investim în proiectele dvs. majore.
    și investiți în proiectele dumneavoastră majore.
    Aceasta este rezervată companiilor și persoanelor serioase care caută un împrumut pentru a-și finanța proiectele.
    Oferim împrumuturi persoanelor fizice: credite de consum, credite pentru locuințe, achiziții de credite, achiziții de datorii pentru a consolida toate datoriile într-un singur împrumut, împrumuturi școlare pentru studenți, împrumuturi auto.
    Vă ajutăm să vă finanțați proiectele, cum ar fi construcția casei, a biroului, a afacerii sau a unui proiect care necesită finanțare externă.
    Persoanele aflate în nevoie ne pot contacta pentru mai multe informații despre oferta de a fi mulțumiți : Email: poulaintherese4@gmail.com

    • Poulain ? Ai un nume intersant , m-a imprumuta de la matali daca uiti di datorie si-ti fac un pierdaf la cuibu di piupaza ….

  21. MA uit in poza ,Iohanus are capot nou,Balasa are fata de scorbura Fata lui iohanus e luata de la o femeie uriasa gravida ia pahontu se uita chioras Are fatoi de taran prost

  22. Mai aveți timp să vă predați cu toții, peste 3 ani veți fi arestați și condamnați toți care ați suflat în iaurt de 33 ani!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger