AcasăDezvaluiriAncheteȘOC! Tot Coșneanu e șef la Parchetul Militar!

ȘOC! Tot Coșneanu e șef la Parchetul Militar!

Ăștia chiar ne iau de proști! Pe toți! Probabil doar cu excepția lui Cătălin Predoiu, fiind totuși greu de crezut că ditamai ministrul Justiției chiar nu are habar cine este colonelul magistrat Cătălin Ranco Pitu, procurorul pe care tocmai ce l-a nominalizat la șefia Secției Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Adică nimeni altul decât timișoreanul pe care predecesorul său, ”consăteanul” Gheorghe Coșneanu l-a adus de mânuță la București, făcând un lobby intensiv pentru acesta pentru a îl propulsa în locul său. Ceea ce a și reușit în cele din urmă! Pentru că deși retras la Timișoara, iată că ”nea Gigi” Coșneanu, ”captivul” informativ al șefului DGIA, generalul Marian Hăpău a reușit să își impună favoritul la conducerea Secției Parchetelor Militare. În fapt, pe finul familiei Coșneanu. 

Pitu, omul lui Coșneanu…

Mai ales că ministrul Predoiu, celălalt mare prieten al sistemului, ca și generalul Coșneanu de altfel nu a luat act măcar de poziția Asociației ”21 Decembrie”, condusă de Teodor Mărieș. Și care în luna septembrie a anului trecut le-a făcut sesizări procurorilor Cătălin Ranco Pitu, Gheorghe Coșneanu, Virgiliu Marian Istrate și Dan Mihail Mitrănescu la Inspecția Judiciară, reclamându-i în principal pentru că au înaintat instanței nu doar rechizitoriul și dosarul cauzei, ci și alte dosare penale. Numai că, dincolo de acest ”război rece” deja purtat cu bună parte din societatea civilă și asociațiile de revoluționari, cert este că după cum au și decriptat inițiații sistemului nominalizarea făcută de Cătălin Predoiu, la conducerea de facto a Secției Parchetelor Militare rămâne tot ”pensionarul” Gheorghe Coșneanu. Adică singurul procuror militar care nu a îndrăznit să deranjeze nici măcar cu vreo floare un reprezentant al unui serviciu secret, indiferent care ar fi fost acesta…

Hăpău respiră liniștit

Nominalizarea lui Pitu, gură de oxigen pentru generalul Hăpău

Odată cu retragerea generalului Coșneanu din fruntea Secției Parchetelor Militare, șeful Direcției Generale de Informații a Armatei a stat probabil ceva vreme cu sufletul la gură, în așteptarea noii nominalziări. Mai ales că, orice s-ar spune despre metehnele lui Coșneanu, acesta avea totuși și o mare „calitate” pentru oamenii sistemului, fiind practic dependent de așa-zisa ”protecție informativă” oferită de șeful SPP, generalul Lucian Pahonțu. Dar mai ales de șeful DGIA, generalul Marian Hăpău. Și uite cum prin nominalizarea omului pe care chiar ”camaradul” Coșneanu l-a adus și propulsat la București, generalul Hăpău chiar că poate respira liniștit cel puțin o bucată de vreme. Asta dacă nu cumva, așa cum s-a întîmplat de atâtea alte ori chiar și la cel mai înalt nivel al sistemului, Ranco Pitu nu va uita cine l-a pus șef și va încerca chiar să șteargă ”urmele trecutului”. Ceea ce s-ar putea să doară  mult mai rău decât se așteaptă unii…

Cătălin Predoiu a schimbat doar liniile la conducerea Secției Parchetelor Militare
author avatar
Catalin Tache