AcasăDezvaluiriAncheteȘOC! Luminița Odobescu, pusă șefa MAI!

ȘOC! Luminița Odobescu, pusă șefa MAI!

Cum a ajuns ambasadorul României la UE...

Probabil că în ciuda experienței personale, nici măcar secretarul de stat Dumitru Daniel Chirilă, cel aflat la comanda de facto a MAI nu are softul care să centralizeze pe deplin situația absolut halucinantă a harababurii generalizate prin care România a ajuns să fie reprezentată la ultimul Consiliu JAI de la Luxemburg de ministrul revocat Ana Birchall pe probleme de Justiție și de… ambasadorul tehnocrat  Luminița Odobescu din partea Internelor!

Cum a ajuns ambasadorul României la UE

Cu toate acestea încercăm totuși prezentarea unei ”fotografii la zi” a organigramei de la vârful MAI, una serios perturbată după forțarea demiterii lui Adrian Petcu din postul de secretar de stat pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului. Dar mai ales după ce acesta a câștigat  procesul intentat pentru repunerea pe funcție! Mai ales că între timp ”stăpânii căsuțelor”  efectuaseră  atâtea rocade de cadre, încât acum pur și simplu nu mai știu cum să le descâlcească… Neputință care a dus inclusiv la situația de avarie fără precedent ca, în lipsa unui reprezentant legal din partea Internelor, MAI să fie reprezentat la ultimul Consiliu JAI  de  Luminița Odobescu,ambasadorul României la UE…

Petcu- Florescu- Necula…

După ce Adrian Petcu a fost demis din funcția de secretar de stat penrtu Relația cu Instituțiile Prefectului, în locul acestuia a fost numit fostul prefect de Gorj, Ciprian Florescu. Prietenii știu bine de ce! Ceea ce aschimbat implicit și detsinul profesional al secretarului de stat Mihai Cătălin Necula, cel care a gestionat nesperat de bine dificila Președinție Europeană și coordona relațiile internaționale. Numai că Petcu a început să câștige în instanță și panica s-a instalat în ”frăția căsuțelor”, acolo unde au fost luate tot felul de decizii halucinante, care au condus în cele din urmă la situația incredibilă ca la cârma MAI să ajungă … Luminița Odobescu. Astfel că i s-a făcut cu totul  vânt lui Florescu, cel pe care îl duseseră ”temporar” ca secretar de stat la Relația cu Parlamentul și Relații Internaționale, pentru a-l pune în locul lui pe Petcu. Numai că, deși până la urmă Florescu i-a fost băgat pe gât lui Toni Greblă la Secretariatul General al Guvernului, întrucât fostul său post de prefect de Gorj fusese ocupat între timp, Petcu nu a fost numit și prin ordin de ministru! Mai mult chiar, pentru că așa spune legea și a fost numit de Carmen Dan prin Ordin de ministru, Petcu  a câștigat în instanță, cum era de așteptat, dreptul de a fi repus pe funcția de secretar de stat pentru Relația cu Instituțiile Prefectului. Unde între timp însă a fost mutat Necula! Deci, la Prefecturi este acum Necula, fostul  de la Relații Internaționale! Petcu e la Relația cu Parlamentul și Relațiile Internațioanle,dar fără ordin de ministru! Astfel că de toate acestea se ocupă subsecretarul de stat,  Mihai Valentin Bobescu. Cel pe care nu îl recomandă atât fosta sa funcție de șef la Fonduri prin IGPR, cât cel mai probabil poate nașul care este primar de Buzău! Și uite de ce a ajuns Luminița Odobescu șef la MAI, fără voia ei! Iar situația atât de alambicată pare una fără de ieșire chiar și pentru viitorul ministru, dacă acesta nu va tăia cumva direct ”nodul gordan” care a mutat ”căsuțele” până ce s-a zăpăcit singur în ele…

author avatar
Catalin Tache
23.070 afisari

7 COMENTARII

  1. Vina îi apartine veorichii care avea min. de interne-Carmen Dan,dar a vrut ea sa-i arate cine-i șefa în Teleorman! Mai ales ca nu-l tradase pe Dragnea cum facuse veorica dupa modelul Iuda!

    • MAI asteptati 10 zile si nu veti mai auzi de nici un psdist in functii de conducere abia asteapta un fel de DANCA cu foamea in gat pentru asi aseza pe scaune fomistii.

  2. Pasarelelor nu învățați ca trebuie la Mai un urat de cohones eventual cu 3 bile⭕⭕⭕ sa nu ne caracalenizam manelar neamul?

  3. Tache o ține numai într-un șoc, la el totul e șocant, titlul și șocul,te și miri cum de mai e teafăr. Oricum, după fățău, nu prea pare. Și o mai arde cu ” iată că ”. Rareori – dacă vreodată – s-a văzut ziaric mai limitat.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger