S-a schimbat schimbarea la vârful Ministerului Afacerilor Interne! Acolo unde până deunăzi se urla ca din gură de șarpe că structurile componente se confruntă cu o criză de personal fără precedent, mai ales la nivelul funcțiilor de conducere. Iar după aruncarea acestor ”lacrimogene”, însuși ministrul Marcel Vela a început să se joace de-a Batman și si să susțină morțiș că va organiza concursuri peste concursuri, toate posturile libere urmând a fi scoase ”la interval”. Și că se vor organiza concursuri și pentru trecerea subofițerilor cu facultate în corpul ofițerilor, dar și pentru masive angajări din sursă externă. Iar inițiativa ministeriabilă nu doar că nu a întâmpinat nicio opreliște, dar chiar a fost întâmpinată cu maxim interes de toată lumea, de la sindicate și până la șefii altor structuri.
Numai că, surpriză, în timp ce mesajele oficiale continuă să o țină ”langa” cu scoaterea la concurs a mii și mii de posturi – cu toate că numărul acestora s-a micșorat simțitor în ultima vreme, ce-i drept – cele neoficiale pun ”presiune inversă” pe șefii de structuri din cadrul MAI! Tocmai pentru ca nu cumva să le treacă prin cap să dea drumul la concursuri în perioada următoare! Existând o teamă exagerată că o singură astfel de ”scăpare” ar putea crea un experiment de deschidere a ”Cutiei Pandorei” greu de gestionat pe urmă de ”resursele umane”. Și, totuși, se naște întrebarea ce se ascunde în spatele acestei strategii care la prima vedere nu are cum să le aducă vreun beneficiu electoral liberalilor aflați la guvernare. Numai că, după cum susțin sursele noastre, este de așteptat ca după ”ploaia de stele” ce se va abate după câțiva ani de ”secetă” și asupra Ministerului de Interne de 1 Decembrie, să fie ”eliberate” cele mai râvnite funcții de conducere din MAI. Mulți din cei cărora li s-a promis steaua de chestor luându-și la rândul lor angajamentul că în lunile imediat următoare se vor retrage singuri la pensie, ”de bună voie și nesiliți de nimeni”.
Iar pentru grupul de interese care a implementat această strategie la nivelul MAI tocmai acele funcții contează să fie ocupate de oamenii lor! Cele care urmează a se elibera la începutul anului viitor.
Liniște și pace până la alegeri!
Pretextul sub care s-a desfășurat operațiunea de ”liniștire a apelor” a fost organizarea în cele mai bune condiții a alegerilor din 6 decembrie. Drept urmare nu numai că au fost anulate orice eventuale operațiuni de vendetta pe persoană fizică la vârful structurilor, dar nu s-a mai permis nici cea mai mică permutare de cadre. Iar concursurile deja anunțate că urmau să fe organizate pentru ocupare a diverse posturi de ofițeri vor fi amânate sine die. Desigur că nu au fost deloc puțini cei de la vârful organigramei MAI care au conștientizat că de fapt alegerile parlamentare nu sunt decât o ”perdea de fum” care să acopere interese cu mult mai largi decât veșnicul ”interes național”.
Mai ales că unii așteaptă ”stelele, în timp ce alții sunt și ei la fel de interesați de decretele prezidențiale pentru 1 Decembrie. Știind că mulți se vor retrage după ce vor primi avansarea atât de dorită, astfel că vor elibera posturile ”vânate” încă de pe acum. Cu toate că așteptarea acestora din urmă este oricum inutilă, adevăratele posture de conducere care contează fiind ”arvunite” încă de pe acum, pentru cine trebuie, de către adevărații băieți deștepți ai sistemului.
Se așteaptă ”next generation”!
Și cu toate că nu a fost încă stabilit cu precizie un termen până la care să se amâne orice ocupare a posturilor deja blocate la nivelul structurilor care contează din întregul Minister de Interne, sursele noastre susțin că ar fi vorba de aproximativ șase luni. După care se va trece la deblocarea anumitor funcții, fără a intra însă în calcule ”marea deblocare” cu care au fost amăgiți angajații Ministerului Afacerilor Interne atâta amar de vreme. Primul ”val” menit a mai umple ”golurile” de personal urmând a fi asigurat tot de ”viitoarea generație” de absolvenți ai Academiilor de profil. Un plan cât se poate de pragmatic pentru unii, ce-i drept, dar și extrem de riscant în același timp… Asta pentru întregul sistem de siguranță națională, în condiții în care structurile MAI sunt deja ”decimate” de cele deja opt luni de zile în care angajații Internelor au fost ținuți ”carne de tun” în fața COVID-ului pe străzi. Iar acum li se cere să se pregătească pentru o nouă ”mobilizare generală”! Fără a li se asigura însă nici cea mai mică speranță că vor avea parte și de înlocuitori calificați, într-un termen de timp cât de cât rezonabil… Dar dacă astfel se transpune în practică directivele Palatului Cotroceni către Palatul Victoria, de a ”închide România de pe 7 decembrie”, deja nu mai este nimic de făcut pentru următoarele șase luni de zile cel puțin…