Cauta

Șoc la MAI: Jandarmii, scoși din Parchete! 

Iată că în timp ce politicienii își dau ”la gioale” la vedere, cu aceeași inconștiență de-a dreptul sinucigașă, ”laboratoarele” subterane ale sistemului ”duduie” de proiectele secrete care sunt experimentate nu doar pe spinarea anumitor conducători, dar, mai nou și a unor întregi structuri. Iar de departe cea mai greu încercată structură este acum cea a Jandarmeriei Române, asupra căreia de două luni încoace a fost declanșat un adevărat ”foc încrucișat de voie”. Totuși, iată că ”lovitura” din 5 septembrie, în care titram ”Plan nebun: 10.000 de jandarmi, polițiști peste noapte”, dezvăluind că se intenționează transformarea  peste noapte a acestora în polițiști rurali, de proximitate sau de ordine publică a mai temperat excesul de zel al artizanilor respectivului proiect. Ceea ce nu înseamnă însă că nu se încearcă în continuare noi ”lovituri cu mantă” la adresa Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Care, în urma ”reorganizării” deja discutate în șefințele operative de conducere ale Ministerului de Interne ar urma să piardă ”hălci” întregi din actualele efective, care de la 28.000 de cadre ar putea ajunge la doar 12.000!

Generalul Florea a cerut singur auditul…

Iar această operațiune care, culmea, pare a se bucura de sprijinul ”necondiționat” tocmai al actualei conduceri a IGJR, în frunte cu noul inspector general Constantin Florea prevede, printre altele, desființarea totală a Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, înjumătățirea efectivelor Brigăzii Speciale de Intervenție ”Vlad Țepeș”, ca și destructurarea trupelor mobile de intervenții, care vor fi ”reorganizate” încă nu se știe cum. Iar toate aceste inexplicabile operațiuni care nu par a fi întîmplătoare au stârnit deja îngrijorarea structurilor contrainformative ale serviciilor secrete cu atribuții în acest sens… Și care nu s-au sfiit să le catalogheze drept posibile ”vulnerabilități” și chiar ”activități îndreptate împotriva siguranței naționale”.

Atentat la siguranța națională!

Jandarmii vor fi retrași din coordonarea procurorilor

Iar în acest sens, zilele trecute  a fost înaintat ”beneficiarilor legali” un raport care încă de la începutul său este mai mult decât alarmant:”Despre Jandarmeria Română este cunoscut că prin atribuțiile sale concrete contribuie la garantarea suveranității, independenței, democrației constituționale, unității și securității statului, în scopul protejării interesului general superior, public, constând în apărarea valorilor supreme ale societății, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a vieții și a ordinii publice. În aceste condiții, acțiunile care au ca scop și cu atât mai mult cele care au ca rezultat scăderea capacității de acțiune a armei Jandarmeriei Române reprezintă în concret acțiuni îndreptate împotriva capacității de apărare a României și a siguranței naționale a acesteia. În acest registru se impun a fi interpretate acțiunile care prin persoane cu funcții de conducere și de comandă din Ministerul Afacerilor Interne și al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române , constituiți în grup structurat pe paliere de execuție și de decizie distincte, acționează în mod coordonat în scopul afectării capacității de apărare a României prin scăderea la un nivel nesemnificativ a capacității de intervenție al unităților Jandarmeriei Române. ”

Misiunile pentru procurori, ilegale!

Trupele de intervenție ale Jandarmeriei, destructurate!

Însă cel mai îngrijorător paragraf din raportul contrainformativ intrat în posesia noastră este cel care se referă la posibilitatea creării unui adevărat blocaj în justiție: ” În vederea îndeplinirii acestui scop de a putea bloca executarea misiunilor de restabilire a ordinii publice afectate cu ocazia unor acte grave de tulburare a ordinii publicii și încercare de preluare a puterii de stat prin mijloace nedemocratice, cei implicați au demarat un proces rapid de dezorganizare a unităților de intervenție ale Jandarmeriei Române, de timorare a comandanților acestora și de interpretare într-o manieră proprie a unor dispoziții legale, în sensul că misiunile  executate de către efectivele de jandarmi în sprijinul unităților Ministerului Public și sub coordonarea efectivă a procurorilor ar avea un caracter nelegal”!!! Și astfel se ajunge la adevărata miză a întregului plan, retragerea jandarmilor de pe lângă structurile de Parchet reprezentând o adevărată ”rangă în dinți” dată procurorilor și mai ales anchetelor acestora! Pentru că aici nu este vorba doar de jandarmii care păzesc Parchetele sau de cei care participă la percheziții, în raport subliniindu-se cât se poate de clar că urmează a fi retrase efectivele care își desfășoară activitatea sub directa coordonare a procurorilor, inițiații sistemului știind foarte bine despre ce este vorba! Ce-i drept, pe timpul ”Republicii Procurorilor” sistemul s-a complăcut în ”cutuma” ca jandarmii de pe lângă structurile de Parchet să facă până și ”opis”-urile dosarelor prezentate în instanță, astfel că o retragere necontrolată a acestora ar bloca pur și simplu majoritatea acțiunilor de urmărire penală. Iar aici nu este vorba doar despre eventualele ”polițe” plătite celor de la DNA, ci de anchetele coordonate de către toate structurile de Parchet, inclusiv cele îndreptate împotriva crimei organizate…

Ședința operativă  

Trupele speciale ale Poliției, insuficiente

De asemenea, în cadrul raportului se regăsește și următoarea notă informativă : ” modalitățile prin care urmează să fie puse în practică proiectele prin care se riscă distrugerea capacității operaționale de intervenție a Jandarmeriei Române au fost convenite în cadrul unor ședințe în care au fost stabilite acțiunile concrete care urmează să fie întreprinse pentru a se putea dispune reorganizarea Jandarmeriei Române. Astfel, la aceste ședințe au participat secretarul de stat Dan Dumitru Chirilă, generalul maior(rez) Mircea Olaru, , consilier al secretarului de stat, șef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică, general de brigadă (rez) Doru Dumitrescu, Pelmuș Pandelea, secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, dar și chestor principal de poliție Ioana Dorobanțu, secretar general adjunct al Ministerului Afacerilor Interne, care asigură consilierea juridică, comisar șef de poliție Constantin Stoican, împuternicit director al Direcției Audit Public Intern. În cadrul ședințelor s-a stabilit ca acțiunea  să debuteze prin efectuarea unei activități de audit la unitățile Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. De asemenea, s-a stabilit ca în situația în care acțiunile lor vor genera scandal mediatic sau vor fi formulate sesizări penale referitoare la acestea, factorii de conducere ai MAI să afirme că nu nicio legătură cu reorganizarea Jandarmeriei și că acest lucru a fost solicitat de inspectorul general al IGJR, motiv pentru care acesta a fost pus să întocmească un raport personal în acest sens. Activitatea de audit a fost declanșată astfel tocmai la solicitarea generalului de brigadă dr. Constantin Florea, care a întocmit un raport personal în acest sens”

Descindere la IGJR

”Concluziile prestabilite ale auditului s-a convenit că vor genera constatarea nevoii de reorganizare a Jandarmeriei Române, motiv pentru care vor fi constituite comisii care să propună reorganizarea în două etape.

Etapa 1- reorganizarea  Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei  și a Grupărilor de Jandarmi Mobile prin trecerea la Poliția Română a unui număr semnificativ de posturi cu tot cu personalul care le ocupă.

Etapa 2- reorganizarea Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Mai mult chiar, din ordinal conducerii IGJR, pe perioada auditului se desfășoară convocări ale adjuncților pe logistică și ale șefilor de serviciu/birou financiar-contabilitate, care astfel vor lipsi din unități.Urmare celor stabilite în cadrul grupului constituit în scopul anterior menționat, luni 23.092019, la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a sosit o misiune de audit, cuprinzând inclusiv specialiști ai Direcției Generale Logistice și ai Direcției Generale Financiare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu scopul declarat de a analiza eficiența misiunilor efectuate de Jandarmeria Română, existând însă indicii că astfel s-ar susține încălcarea unor dispoziții legale. La Brigada Specială de Intervenții a Jandarmeriei au fost trimiși comisar șef de poliție Dumitru Barbu și comisar șef de poliție Mariana Bistrițeanu, desemnați de către comisarul șef de poliție Constantin Stoican, împuternicit director al Direcției Audit Public Intern”.

”Lobby” la CSAT…

Se verifică ramificațiile la CSAT

Îngrijorarea structurilor informative este una cu atât mai mare cu cât deja la un anumit nivel se și bagă mâna în foc pe ”concluziile” misiunii de audit, cea care ”trebuie” să ofere astfel pretextul pentru ”reorganizarea” Jandarmeriei și ”destructurarea” astfel a structurii militarizate a MAI. Iar atenția acordată acestui subiect se confirmă și prin atenta monitorizare a ”ramificațiilor” prin care s-ar putea cere sprijin pentru derularea  operațiunii și la alte niveluri, cum ar fi înalții judecători din anturajul colonelului Grigore Ciaușescu, adjunctul generalului Florea. Ca și verificarea faptului că acesta din urmă ar fi fost coleg de școală cu generalul de brigadă dr. Cristian Popescu, reprezentantul Serviciului de Protecție și Pază în CSAT și unul dintre oamenii de încredere ai generalului Pahonțu. Cel acre de altfel în urma ”incidentului”  cu ofițerul SRI l-ar fi și scos de pe linia operativă și ”plantat” la CSAT…

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version