Cauta

Șoc la MAI: Buda, lăsat fără Droguri!

Chiar pe 1 Decembrie titram ”Buda s-a combinat cu Carmen Dan! Vela știe?” Dar iată că între timp probabil a aflat! Mai ales că, așa după cum dezvăluiam chiar ieri, sprijinul contrainformativ primit ”pe ultima sută de metri” l-a ajutat pe ministrul de Interne să iasă surprinzător și mai mult decât onorabil din ”capcana” atribuirii contractului ”telefoanelor otrăvite”. Drept urmare, după ”documentarea” întâlnirii de taină despre care există ”suspiciuni rezonabile” și mai mult ca sigur că și ”indicii temeinice” cum că șeful Poliției de Frontieră ar fi avut-o cu fostul ministru Carmen Dan chiar după instalarea lui Vela în fruntea MAI, atitudinea ministrului față de ”nemuritorul” chestor Buda s-a schimbat radical. Astfel că, în doar câteva zile Buda și-a luat la ”flituri” de la Vela ce nu și-a luat de la toți miniștrii la un loc.

Mai mult decât atât, ultima  ”consultativă” cu care actualul inspector general al Poliției de Frontieră spera să le arate tuturor că încă este pe poziții în minister și nu își simte astfel periclitată poziția s-a terminat mai mult decât prost, cu o atmosferă de înmormântare… Mai ales că Buda apucase deja să se împăuneze cu prezența ministrului…Astfel că starea de agitație a chestorului  crește exponențial cu informațiile alarmante pe care le primește și acesta prin propria rețea interpersonală de ”înalte surse” conectate la vârful sistemului. Astfel că a aflat că deja ”se știe” și ”la cabinet” cum stă treaba cu angăjările neamurilor în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în frunte cu chiar cazul fiicei chestorului Buda, dezvăluit  în exclusivitate de ”Național”. Iar de acum înainte char că scandalul poate izbucni deja în orice clipă. Însă ”lovitura de grație” pe care se pare că o va primi chiar zilele viitoare chestorul Buda este dată prin ”resetarea” de la zero a anchetei privind  sutele de pachete de droguri care au ajuns ”inexplicabil”, chiar sub ”ochii” de sute de milioane de euro ai SCOMAR-ului pe Litoralul românesc! Și cu toate acestea, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, chestorul Buda, șeful Poliției Române la data ”invaziei” de pe Litoral și actualmente la comanda Inspectoratului General al Poliției de Frontieră refuză încă să dea orice explicație cu privire la stadiul anchetei interne privind ”miracolul” de pe plajă. Numai că de această dată atât ministrul Marcel Vela, cât mai ales secretarul de stat Bogdan Despescu nu mai par dispuși să se lase duși de nas… Astfel că separat de controlul tematic pe care Auditul îl va face la IGPFR imediat după finalizarea verificărilor de la Departamentul pentru Situații de Urgență, acordul ministerial fiind deja dat în acest sens, informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră arată că secretarul de stat Bogdan Despescu va dispune ca să i se ia ”de sub tutelă” chestorului Buda ancheta ”Drogurilor de pe Litoral”! Ceea ce și explică în mare măsură surescitarea fără precedent de la vârful Poliției de Frontieră! Acolo unde se conștientizează probabil pe deplin ce înseamnă preluarea anchetei privind ”drogurile de pe plajă” de către elemente incontrolabile. Mai ales că ”terenul” se va putea dovedi de acum înainte unul total ”neprietenos” și la ”destinația finală” a dosarului, Secția Parchetelor Militare, după ce generalul Coșneanu cel mai probabil nu va mai deconta ”naveta” București – Timișoara după Anul Nou! Odată cu ”ejectarea” acestuia în brațele unei pensii speciale halucinante și care oricum nu va fi afectată de măsurile noului Guvern Orban.

Despescu nu se mai lasă dus de nas de Buda

 

Cine preia ancheta!

Ancheta droguri pe plajă va f preluată de altcineva

Când tone de droguri au ajuns să plutească în derivă pe Marea Neagră sau să ”eșueze” pe plajă, declanșând o nebunească ”vânătoare de pokemoni”, chestorul Ioan Buda se afla la comanda Poliției Române. După care, în urma ”managerierii” intervenției de la Caracal a revenit la șefia Poliției de Frontieră. Astfel că, teoretic cel puțin, nu ar trebui să existe om din Ministerul de Interne care să cunoască mai bine decât acesta situația anchetei interne privind ”drogurile de pe plajă”. Numai că, din motive care în cele din urmă tot urmează a fi deslușite, chestorul Buda nu are niciun răspuns atunci când i se pune fie și cea mai evazivă întrebare cu privire la acest subiect. Astfel că după cum susțin sursele noastre, actuala conducere a MAI ar fi decis – și bine a făcut! – ca să nu se mai lase ”aburită” ca până acum și să declanșeze o nouă anchetă ”blitzkrieg” pentru a se afla adevărul despre ”gestionarea” acestui caz umilitor pentru autoritățile de la București. Astfel că deja mulți dintre liderii ”Frăției frontieriștilor” deja citesc cu și mai mare atenție mesajul ”pe grup” al  sindicalistului Dumitru Coarnă cu privire la ”pensionarea” urgentă a tuturor celor care îndeplinesc condițiile legale. Cel puțin acum, cât mai este ceva timp înainte de eliminarea pensiilor speciale în sistem…

Tone de droguri sub ochii SCOMAR

 

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version