AcasăDezvaluiriAncheteȘoc german: AHK se leapădă de Cîțu!

Șoc german: AHK se leapădă de Cîțu!

Iată că situația s-a schimbat radical după debarcarea lui Dragoș Anastasiu din fruntea Camerei de Comerț și Industrie Româno – Germană (AHK România). Pentru că, sub conducerea acestuia, AHK era cunoscută drept portavocea de facto a ”mărețelor realizări” ale companiilor germane în România. Și cum se știa că aceeași Cameră de Comerț Româno – Germană îi este atât de dragă președintelui Klaus Iohannis, nimeni nu îndrăznea să miște în frontul trasat de la Cotroceni.

Andreas Lier i a luat locul lui Dragoș Anastasiu

Iată însă că, așa după cum dezvăluiam la acea vreme, Anastasiu l-a deranjat totuși pe Iohannis, după ce ar fi început să îl ia gura pe dinainte în fața unor investitori germani. Astfel că la conducerea AHK a venit Andreas Lier, CEO BASF România. Iar acum AHK România îi dă o adevărată lovitură de imagine în moalele capului premierului Florin Cîțu, Camera de Comerț Româno – Germană solicitând oficial ”un guvern capabil”!!!

Ultimul avertisment!

Iar poziția oficială a celei mai puternice organizații a investitorilor străini în România este una fără echivoc : ” În contextul actualelor evenimente politice, Camera de Comerț și Industrie Româno – Germană (AHK România) dorește să informeze toți factorii de decizie politică că actualele evoluții politice au dus la pierderea încrederii companiilor germane în implementarea reformelor necesare și urgente. Capacitatea de reformă și, prin urmare, configurarea condițiilor cadru ale viitoarelor politici economice în România depinde în mare măsură de factorii de decizie politică, care nu ar trebui să se concentreze pe apariția crizelor politice, ci pe implementarea continuă a reformelor.

Cîțu nu mai este dorit de AHK

România are nevoie de un guvern capabil să acționeze pentru a face față provocărilor economice imense, de la Green Deal la transformarea digitală a economiei și pentru a menține competivitatea amplasamentului investițional. În loc de noi probleme și incertitudini legate de viitor, companiile din România au nevoie de toată atenția și sprijinul politic și administrativ. De exemplu, subvențiile oferite de UE trebuie să ajungă în economie, administrațiile trebuie să devină mai profesioniste și mai digitalizate și, astfel, nivelul de trai al populației să crească semnificativ”.

Acest comunicat tranșant aparținând unei Camere de Comerț care numără peste 550 de firme cu drepturi depline și care susține companiile germane atât la intrarea lor pe piața românească, dar și la desfășurarea ulterioară a activității! Și a cărei influență extremă este întărită și de componența Consiliului Director al AHK România : Andreas Lier – CEO BASF, Sebastian Metz, Chiristian von Albrichsfeld – Continental Automotive, Daniel Gross – PENNY, Marco Alpert – WIEBE, Michael Beier – CLAAS Regional Center South East Europe, Gunter Krasser – Infineon Technologies, Claudia Hesselman – Arensia Exploratory Medicine, Simona Melnic – Medic Hub, Florin Sabou – Sialtpro, Volker Raffel – E.ON România SRL, Petre Rușeț – Siemens Energy…

author avatar
Catalin Tache