Cauta

ȘOC! Cine plătește operațiile estetice ale șefilor MAI!

Ofițerul colector al lui Bode, arestat în flagrant de DNA” titram ”lovitura” din 4 august. Atunci când dezvăluiam că ofițerul de poliție Damian Daniel Ciprian Asanache a fost adus în cadrul Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne și protejat în tot acest timp de către chiar comisarul șef Tiberiu Gălățeanu. Adică nimeni altul decât șeful Corpului de control al minsitrului!

Asanache omul lui Gălățeanu la Corpul de control prins în flagrant

Și totodată cel care a reușit să își păstreze scaunul de șef al celei mai importante structuri de anchetă internă a MAI după ce a fost implicat activ în operațiunea de ”spălare” a dosarului comisarului șef Marius Florin Mihăilă. Cel care, și pe când era directorul de Cabinet al lui Lucian Bode, dar și acum, când încă este inspectorul general al IGI a fost și este ministrul de facto al Internelor. Iar cum procurorii Direcției Naționale Anticorupție au reușit – bravo lor! – prinderea în flagrant a ofițerului Damian Daniel Ciprian Asanache, pe când lua șpagă 15.000 de lei de la un om de afaceri, pentru a interveni la ”șefii săi”, acesta și-a dat seama imediat care mai este singura lui șansă de a mai scăpa de încadrarea ”la maxim” a faptelor comise este tot ”ARV”-ul. Așa că Asanache nu a mai făcut nazuri de fată mare, și-a asumat statutul de polițist corupt și a oferit deja ”muniția” necesară inclusiv dinamitării unui alt greu al MAI. La această oră, procurorii documentând deja disjungerea unui alt dosar penal din cel al lui Asanache, ofițerul care a vorbit inclusiv de plata operațiilor estetice privind scoaterea impresionantului punct de grăsime de pe fruntea șefului și protectorului său, șeful Corpului de control al Ministerului de Interne, comisarul – șef Tiberiu Gălățeanu!

Asanache – Gălățeanu – Mihăilă – Bode!

Iar pentru a nu fi loc de niciun dubiu în ceea ce privește instrumentarea unui dosar cu adevărat ”beton”, să reluăm integral comunicatul oficial al Direcției Naționale Anticorupție :

Mihăilă recapitulează deja tot ce știe despre Bode

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 3 august 2022, a inculpatului Asanache – Damian Daniel Ciprian, la data faptelor ofițer de poliție în cadrul Corpului de control al Ministerului Afacerilor Interne, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.

În calitate de ofițer de poliție angajat la Corpul de control al Ministerului Afacerilor Interne, inculpatul Asanache – Damian Daniel Ciprian ar fi pretins, în mod repetat, de la o persoană, diferite sume de bani, lăsând-o să creadă că, prin influența pe care o are asupra unor ofițeri de poliție, îi va determina să rezolve problemele judiciare ale respectivei persoane. Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”.

Dar să ne reamintim cum încheiam ”lovitura -avertisment” din urmă cu doar o săptămână…

” Cu mențiunea că Asanache a fost prins în flagrant în timp ce primea șpagă 15.000 de lei de la un om de afaceri denunțător, insistăm asupra faptului că ofițerul a fost adus în cadrul Corpului de control al MAI de către chiar comisarul șef Tiberiu Gălățeanu. Cel care îl folosea pentru „spălarea rufelor murdare” ale șefilor de la Interne, precum Marius Florin Mihăilă. Astfel că „foaia de parcurs” a procurorilor DNA este deja mai bine indicată și decât pe GPS-ul Waze: Asanache – Gălățeanu – Mihăilă – Bode”!

Arestarea lui Asanache face coadă la DNA

Iar deja DNA a trecut la ”next level”, după ce Asanache a priceput imediat avantajele prevederilor unui Acord de Recunoaștere a Vinovăției care să se finalizeze cu o urmărire penală declanșată ”in personam”, ci nu ”in rem”, într-o speță superioară din punct de vedere al apărării interesului public. Așa că Gălățeanu este deja noul nume ca și ”bifat” pe lista neagră” a procurorilor.

”I-a dat și lui…”?

Astfel că prima întrebare pe care și-au pus-o procurorii la audiere a fost dacă ”i-a dat și lui”… Pentru că, în toată perioada petrecută la Corpul de control condus de comisarul șef Tiberiu Gălățeanu, principala îndeletnicire a actualului inculpat Damian Daniel Ciprian Asanache a fost să ia bani! Cât mai mulți bani. De câte ori mai mult. De la oricine. Cunoscut sau necunoscut. De la persoane juridice specializate sau de la persoane fizice cămătari. Acceptând orice condiții de creditare. Dar și șpagă. În mod repetat. Susținând că de la nivelul Corpului de control al MAI poate rezolva aproape orice dosar penal, la ce influență are asupra restului colegilor de poliție judiciară. Și asta nu o dată… De două ori… Sau de cinci ori… Ci practic ”fără număr”! Iar în ciuda informărilor și a semnalelor tot mai îngrijorătoare, nimeni nu l-a putut scoate pe Asanache – până la flagrantul DNA, ce este drept! – de sub pulpana protectoare a șefului său direct, Tiberiu Gălățeanu.

S-a dus punctul de grăsime…

Zis în sistem și ”Indianul”, din cauza inconfundabilului punct de grăsime pe care îl avea în frunte. Dar care la un moment dat a dispărut! Și uite că acum, la audierea lui Asanache, a venit vorba, spre deliciul anchetatorilor, și de operația estetică prin care șeful Corpului de control a scăpat de ”punct”.

S a luat urma scoaterii punctului de grăsime de pe fruntea șefului Corpului de control al MAI

Cum însă la o adică și probarea eventualei achitări a costurilor unei intervenții chirurgicale, fie ea și una estetică este tot o ”faptă materială”, deja s-a luat urma și acestei piste. Și este doar începutul… Asanache continuând să susțină că el unul chiar avea influență asupra ofițerilor superiori (…) și (…)!

Așa că Gălățeanu este ca și intrat ”în horă”… Iar Mihăilă deja își suflecă mâinile, la câți are și el de băgat în hârtii…

Ultimele stiri

  • S-a dat drumu’ la bombardieri! Niciun sezon estival fără teribilişti blocaţi cu bolizii în nisip, la mare, la Eforie Nord. Ce amendă a primit (VIDEO)
  • Emoţii şi în Armenia! Elicopterul care îl transporta pe premierul Nikol Paşinian, aterizare de urgenţă
  • Circ la Cernavodă! Primarul ar fi fost bătut în plină stradă de un preot și de o femeie (VIDEO)
  • Reacţia lui Marcel Ciolacu în dosarul Coldea – Dumbravă: „Partidul principal al penalilor a devenit USR”
  • Val de companii străine care deschid afaceri în România, atrase de măsurile și investițiile susținute de PSD
  • Nicușor Dan recunoaște că e incapabil să rezolve problemele din Capitală. Traficul și apa caldă, peste alte două mandate
  • Incident aviatic cu un avion Tarom. Aeronava s-a întors pe aeroportul din Paris!
  • România se implică puternic pe front. Decizia cu efect direct asupra tancurilor Abrams ne poate transforma într-o ţintă
  • Cum se apără Florian Coldea după ce a dat 15 ore „cu subsemnatul” la DNA. Fostul general SRI, plasat sub control judiciar!
  • Horoscop – sâmbătă, 25 mai 2024. Toate zodiile au parte de schimbări în bine, dar sub aspecte diferite
  • Exit mobile version