AcasăDezvaluiriCatalin TacheȘOC! Cine este OMUL FRANȚEI din Justiție!

ȘOC! Cine este OMUL FRANȚEI din Justiție!

Continuăm astăzi seria dezvăluirilor despre veritabilul atac raider declanșat pe toate fronturile, văzute și nevăzute, de către guvernanții, diplomații și mai ales ofițerii acoperiți sau de influență ai tot mai influentului serviciu de spionaj francez, DGSE! Astfel că, după ce pe plan economic cel puțin, marile companii franceze încep să ia ”caimacul” a ceea ce a mai rămas după retragerea strategică a firmelor germane și austriece susținute fățiș de către BND-ul german, acum francezii și-au ”marcat teritoriul” inclusiv asupra Justiției din România!

Laura Andrei în robă și civil decorată de ambasadoarea Auer

Cea mult hulită peste tot în lume… Dar care iată că poate fi și ”mângâiată pe cap”, atunci când ”interesul național” o cere! Numai că, din păcate, ”interesul național” francez, ci nu cel al României! Debila clasă politică românească asistând neputincioasă și pur și simplu paralizată de un servilism deja colonial cum, după ce Statele Unite ale Americii ne transformaseră mai mult în ”teritoriu ocupat de peste Ocean”, decât în ”principal partener strategic european”, acum ambițioasul președinte francez Macron își declamă hegemonia asupra ”noii Colonii”.

 

Iar ”blatul  subteran” parafat la Geneva și Viena – vom reveni pe acest subiect! – între serviciile de spionaj ale Franței și Germaniei, în speță DGSE și BND pentru reîmpărțirea sferelor de influență din România tocmai ce a trecut la ”next level”.

Notarul penal Jean Andrei condamnat în Dosarul Mazăre

Astfel că, deși încă societatea românească nu a apucat să ”își lingă rănile” statului ticăloșit implementat de decorații Laura Codruța Kovesi și Florian Coldea, iată că un nou nume greu al Justiției noastre primește cea mai înaltă decorație a statului francez. ”Legiunea de Onoare” fiind acordată, după fostul șef operativ al Serviciului Român de Informații și fosta procuroare șefă a Direcției Naționale Anticorupție, judecătoarei Laura Andrei, de la Curtea de Apel. Și asta în ciuda consternării inițiaților sistemului care nu pot încă uita, oricât ar vrea generalii SIE trecuți în slujba DGSE! – nici ”culoarele” de la Tribunalul Municipiului București condus de Laura Andrei, dar nici dosarele ANRP. Și cu atât mai puțin condamnarea penală la închisoare a notarului public Aurel Jean Andrei, în ancheta lui Radu Mazăre.

DGSE atacă pe toate fronturile

Așa că divorțul de fațadă sau nu dintre judecătoarea de acum ”legionară franceză” Laura Andrei și notarul public condamnat penal Aurel Jean Andrei chiar nu are cum să nu ne facă să nu punem barem marea întrebare! Și anume de ce o fi fost totuși decorată de fapt judecătoarea Laura Andrei cu ”Legiunea de Onoare”…?

Înrădăcinarea în București și atașamentul față de Franța!

Da, aceasta este pe scurt motivația pentru care un judecător oarecare dintr-un stat oarecare ca România primește cea mai înaltă distincție a Franței! Aaa, desigur, plus deja tradiționalele ”bla-bla”-uri despre apărarea statului de drept și participarea la tot felul de ”mese rotunde de lucru”.

După un șef SRI și un procuror hopa și primul judecător

Faptul că Laura Andrei este o ”francofonă” părând a fi suficient, din punct de vedere oficial cel puțin, pentru a convinge extrem de ”prețiosul” Consiliu de Onoare al Legiunii să îi acorde, tocmai ei, dintre toți românii, această distincție fără egal! Așa că nu putem decât să citim o dată și încă o dată comunicatul oficial al Ambasadei Franței la București și să ne crucim de generozitatea fără margini a Parisului. Fără a ne mai gândi măcar la prejudiciul de 250 milioane de euro din dosarele ANRP. Cel puțin astăzi, când doar avertizăm, ”ca să se știe că se știe”…

Deci…

”Stimată Laura Andrei, Ne-am reunit pentru o ceremonie de acordare a unei decorații de o natură excepțională. Într-adevăr, stimată Laura Andrei, sunteți, din câte știu, prima femeie judecător român numit în ordinul Legiunii de Onoare. Înaintea dumneavoastră, din 1989, doar doi magistrați români au mai fost onorați cu această distincție prestigioasă : domnul Corneliu Bîrsan, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și doamna Laura Codruța Kovesi, actualul procuror general al Parchetului European.

Traseul dosarelor ANRP în instanță

Patru calificative ar putea rezuma parcursul dumneavoastră excepțional: înrădăcinarea în București; protejarea celor mai vulnerabili; convingerea față de valorile europene; și, în cele din urmă, atașamentul față de Franța! Toate sunt asociate cu tot atâtea valori care v-au marcat întotdeauna cariera,alcătuite din profesionalism, etică și deschidere internațională. Înrădăcinarea în București, în primul rând ca simbol al fidelității dumnevoastră. În acest oraș, în care v-ați născut și ați studiat, ați început primul post de judecător la vârsta de 25 de ani, la Judecătoria Sectorului 4. După un scurt pasaj la Curtea de Apel București, v-ați întors la această instanță din Sectorul 4 pentru a prelua de această dată președinția. Apoi, în 2002, ați intrat în Tribunalul București, mai întâi în calitate de președinte al Secției Conflicte de muncă, apoi, rapid, în funcția de vicepreședinte, iar în final, din 2012, în calitate de președinte al acestei instanțe.(…) În sfârșit, în 2018 ați preluat funcția de șef al Camerei însărcinate cu litigii de drept public de la Curtea de Apel București, ceea ce a constituit, prin prisma pregătirii dumneavoastră în materie de drept civil, o nouă provocare pe care ați depășit-o cu succes. Atât viața dumneavoastră personală, cât și cea profesională, sunt un simbol al loialității față de capitala României și de influența ei juridică”!!!

HA-LU-CI-NANT!!! De îți și vine să te întrebi ”după cine o fi băut apă” ambasadoarea Franței în România, Laurence Auer, înainte să țină acest discurs cu ocazia acordării judecătoarei Laura Andrei a celei mai importante distincții a statului francez, Legiunea de Onoare în grad de Cavaler.

Că de succesul vieții personale ne-am lămurit din condamnarea soțului notar Jean Andrei penrtu fapte penale… De activitatea TMB, fiind încă destui petenți care nu uită de termenele nesfârșite primite atunci când cereau în instanță restituirea terenurilor și bunurilor ce li se cuveneau, astfel încât mulți au preferat să cedeze drepturile litigioase. Pentru că uite că se știe și asta! Și cui! Dar să îi dai unui om Legiunea de Onoare pentru că s-a născut, învățat și muncit în Sectorul 4 din Capitala României, asta chiar că… Oricum, în prezent Laura Andrei este judecător la Curtea de Apel București. Așa că, aviz amatorilor, de urmărit dosarele care i se vor repartiza aleatoriu….

author avatar
Catalin Tache
7.007 afisari

56 COMENTARII

  1. DOMNULE CATALIN TACHE
    AM O VESTE O STIRE O NOUTATE
    GHINION
    PRIN 2006 A FOST SINGURA DATA CAND AM INTRAT INTR-O AMBASADA , CEA A FRANTEI DAR CU MUNCA
    IMPREUNA CU VREO 4 COLEGI AM DEZINSTALAT O ANTENA BASTON CUM SE CHEAMA DUPA AMBASADA FRANCIEI
    CULMEA GHINIONULUI E CA LUCRAM LA O FIRMA CU CAPITAL GERMAN-ROMKATEL-ANTENE KATHREIN
    GHINION
    TOATA STIMA!!!
    28 afisari

    • ZIARE.COM SITE-UL NAZISTILOR SI PROPAGANDEI CRIMINALILOR CE JEFUIESC ROMANIA SUNTETI AMENINTATI CENZURATI SI INSULTATI GRAV DACA NU LINGETI IN COUR CLASA POLITICA SI TURISTUL CU PLAGIATORUL IMBECIL

      ZIARE.COM SITE-UL NAZISTILOR SI PROPAGANDEI CRIMINALILOR CE JEFUIESC ROMANIA SUNTETI CENZURATI , AMENINTATI SI INSULTATI GRAV DACA NU LINGETI IN COUR CLASA POLITICA SI TURISTUL CU PLAGIATORUL IMBECIL

      ZIARE.COM SITE-WUL CRIMINALILOR IN PRESA ROMANEASCA . SUSTIN CRIMINALII SI FAC PROPAGANDA PUPIN CUTISTA EXACT CA PE TIMPUL DICTATURII CEAUSISTE
      NIMIC NU S-A SCHIMBAT . LINSUL IN COOR PRIMEAZA

    • Kosteo să-ți spun eu. Când francezii s-au supărat ca US și UK le-au suflat contractul ala baban de submarine încheiat cu Australia, amerlocii i-au liniștit ca nu or sa rămână cu mana goala iar o parte din pierderi și le vor recupera din Romanica. Și asa s-au rearanjat jocurile de jecmanirea Tarii noastre. Iar ca francezii sa fie siguri ca Romanica va sta capra la jumulit, le-au cedat frantuzilor și conducere a flancului p…. lii al na-ți-o – n buci. Asta au făcut amerlocii și de-asta francezii se comporta aici ca-n coloniile lor. Va place situația mai ghioceilor rusofobi?

      • ZIARE.COM SITE-UL NAZISTILOR SI PROPAGANDEI CRIMINALILOR CE JEFUIESC ROMANIA SUNTETI AMENINTATI CENZURATI SI INSULTATI GRAV DACA NU LINGETI IN COUR CLASA POLITICA SI TURISTUL CU PLAGIATORUL IMBECIL

        ZIARE.COM SITE-UL NAZISTILOR SI PROPAGANDEI CRIMINALILOR CE JEFUIESC ROMANIA SUNTETI CENZURATI , AMENINTATI SI INSULTATI GRAV DACA NU LINGETI IN COUR CLASA POLITICA SI TURISTUL CU PLAGIATORUL IMBECIL

        ZIARE.COM SITE-UL CRIMINALILOR IN PRESA ROMANEASCA . SUSTIN CRIMINALII SI FAC PROPAGANDA PUPINCURISTA EXACT CA PE TIMPUL DICTATURII CEAUSISTE
        NIMIC NU S-A SCHIMBAT . LINSUL IN COOR PRIMEAZA
        SLAVA TRANTORUL TURIST SKIOR

  2. Constantinescu si Kostea , cei mai vrednici postaci la articolele lui Tache . In ce locatie au loc felicitarile , masa si dansul ?

  3. Franta NU MAI EXISTA DE MULT este o colonie globalista condusa de masonii Rotschild….(asta o stiu de la un magistrat francez de top).Deci inclusiv ambasadorii sunt niste paiate teleghidate.Astia care tot va suparati pe Franta ati gresit dusmanul.Francezul de rand e la fel de sclav ca si romanul,italianul,bulgarul…etcetera.Vrei sa ai libertate nu ai cum dupa mascarada din decembrie1989.

      • EU SUNT SUGIUK , MA DRAGALASESC IN OGLINDA CAND SUG STROMELEACUL PANA SORB PROPOLISUL . Mmmmmmmmmm……..elixir , nu alta …….mmmmmmmmm………..ce savoare ………..gerovital , nu alta ………..hihihihihihihi

    • Sunt pe ele , trag pe tulumba zburlita pana iese aer , ma intreb de complezenta in oglinda daca imi place sau nu . Ador sugiukurile , sunt Terente si am fente , uneori ma ascund sub numele STELU .

  4. Supraveghere aeriana incrucisata cu drone deasupra unei comune din Prahova, gornet, priseaca, tataru zona adiacenta. Se deruleaza cel putin din februarie 2022 si se poate vedea aproape in fiecare noapte. Ce structuri au atata grija la adresa unui taran si de ce?
    Concomitent sunt si alergate masini sau puse frane intentionat sau intoarse pe un singur segement de drum. Cu ce scop aceste sicanari si avertismente?
    Sefu de post Mihai are cunostinta sau si participa?

    Cin sa fie, cin sa fie … ?

  5. „pentru că s-a născut, învățat și muncit în Sectorul 4 din Capitala României”
    -asta e de bine:
    multi din tagma ei
    au fost adusi de apa Dambovitei…si judeca ca la mama lor acasa!

  6. Ambasadoarea Auer o jidoavca, care executa ordinele Frantei ( colonie jidoveasca)…. „ofera” Legiunea de onoare unei tradatoare din România ( tot colonie jidoveasca)……

  7. 1. Romania Military , 23 iulie 2022 , ora 6:00 , de George GMT : ” DILEMA INDIENILOR ” . 2. Adevarul.ro , 26 iulie 2022 , ora 19:39 , articol de Ion Gaidau : ” KAZAHTANUL ISI CRESTE BUGETUL APARARII IN CONTEXTUL UNOR TENSIUNI CU RUSIA „. 3. DefenseRomania.ro , 26 iulie 2022 , ora 09:05 : ” DE CE HIMARS AMERICANE FAC RUSIA SA TRANSPIRE . GENERALUL MANDRESCU : PRIMA LOVITURA INSEAMNA SI DISTRUGERE . RUSII NU AU ANTIDOT „. 4. DefenseRomania.ro , 26 iulie 2022 , ora 18:57 : ” GERMANIA A OFERIT IN SFARSIT UCRAINEI SISTEMELE DE RACHETE MARS II „. 5. DefenseRomania.ro , 26 iulie 2022 , ora 20:56 , articol de Ionel Copcea : ” RUSIA SE HAZARDEAZA , CU MAJORITATEA TRUPELOR ANGRENATE IN UCRAINA , ARMATA RUSA PREGATESTE CEL MAI MARE EXERCITIU MILITAR IN ACEST AN IN EXTREMUL ORIENT ” . 6. DefenseRomania.ro , 26 iulie 2022 , ora 22:25 : ” UCRAINA DISCUTA CU LETONIA CONFISCAREA REZERVELOR VALUTARE SI IN AUR ALE RUSIEI ” . 7. Newsweek.ro , 26.07.2022 , ora 20:27 , articol de Adina Mutar : ” VIDEO – SUA SE ANTRENEAZA DE RAZBOI CU RUSIA SI CHINA . IN PREMIERA , PARTICIPA AVIOANE DIN ” ZONA 51 ” .

  8. sper sa crape ei si toti impostorii in accidente, sa ne lepede de ce e rau, sa ne curatam o data, sa ii vad pe toti in accidente de masina, sa crape sa ne lase in pace sa piara sa incepem de la 0 si astia cu marlamnia lor cu tot de pilosi si hoti
    ne-am saturat de hoti, sa crape toti, sa se duca pe pustii
    https://www.cancan.ro/sotul-consul-de-mana-cu-una-la-loft-sotia-consul-sef-doarme-la-torino-picanterii-in-cuplul-de-consuli-ai-romaniei-in-italia-copiii-pusi-de-dragnea-pe-functii-au-probleme-sentimentale-20659888?utm_source=video_homepage&utm_medium=clicks_video&utm_campaign=video

  9. ACEASTA PATACHINA CARE ESTE CONSOARTA DE INFRACTOR LUCRA COMENZI POLITICE COT LA COT CU PROCURORUL IOAN VIOREL CERBU( ACUM LA D.I.I.C.O.T, ACOLO UNDE SE FACE INVENTARUL DROGURILOR CARE TRANZITEAZA SI ALIMENTEAZA ROMANIA). POATE SA O DECOREZE SI SATANA, TOT NEVASTA DE INFRACTOR CRAPA..CAND MAMA SI TATA PUN COPIILOR PE MASA HRANA DIN BANI FURATI, DE CASA AIA ORICUM SE ALEGE PRAFUL SI RUINA. BLESTEMATA FII JUSTITIE A JEGULUI UMAN! CIRACII SI URMASII TORTIONARILOR AU ADUS PE LUME ACESTI MONSTRI IN ROBE MURDARITE DE RAHAT…MADAMA DE SCUIPAT SI NU DE LAUDAT!

  10. De aia o sa se aleaga de ue ce ne au dorit si mai ales facut , praful ca nu au facut o uniune ci o adunatura din care sa traga sforii aia cica mai mari dar de fapt doar au tupeu si n au mama , n au tata ca sa ia si painea de la gura la fraierii car e ii tot nunesc aliati, marea familei europeana cand de fapt ei sunt fara Dumnezeu!!Astia in jocutile lor mici chiar nu vor mai conta la nivel mondial!!

  11. Eu am postat de dimineata la 6:20 si 6:33 sub protectia anonimatului , eu vara nu dorm / nu am somn …..

  12. Imi place cum zice trolul rusnac
    „Tache , de data asta jos palaria”
    Adica, deobicei nu este de acord cu Tache, dar de data asta il apreciaza
    Numai ca trolul rus este mereu de acord cu Tache si mereu zice
    „Tache , de data asta jos palaria”

  13. Adevarul.ro , 25 iulie 2022 , ora 08:06 : ” TURCIA – UN FOST IMPERIU , O NOUA REPUBLICA ? SAU O FOSTA REPUBLICA , UN NOU IMPERIU ? RESURECTIA MENTALITATII IMPERIALISTE LA ANKARA ” – Cercetator Matei Blanaru – LARICS .

  14. 1. Universul . net , 27 iulie 2022 , articol de Laurentiu Mihu : ” LA TUSNAD , VICTOR ORBAN A PUS DE FAPT IN LUMINA PROPRIUL ESEC ” . 2. Universul . net , 27 iunie 2022 : ” CE ESTE COMANDA MISIUNII SI CE ROL A JUCAT UCRAINA ” – THE ECONOMIST . 3. Universul . net , 27 iulie 2022 : ” Xi JINPING A ALIMENTAT O FORMA URATA DE NATIONALISM CHINEZ . POATE SI GREU DE CONTROLAT ” – THE ECONOMIST . 4. Digi 24.ro , 27.07. 2022 , ora 08:00 : ” JOE BIDEN ISI DORESTE O INTALNIRE FATA IN FATA CU Xi JINPING . CE-I LEAGA PE CEI DOI LIDERI : ” AM CALATORIT CU EL 27.000 DE KILOMETRI ” . 5. Digi 24.ro , 27.07.2022 , ora 08:38 : ” SUA CER UCRAINEI SA ALEAGA UN PROCUROR GENERAL CREDIBIL PENTRU COMBATEREA CORUPTIEI ” . 6. DefenseRomania.ro , 27 iulie 2022 , ora 08:21 , articol de Darius Muresan : ” ROMANIA ARE SUSTINEREA TOTALA A SUA PRIVIND REACTOARELE 3 SI 4 DE LA CERNAVODA , DAR SI PENTRU PRIMUL REACTOR MODULAR ” . 7. Contributors.ro , 27/07/2022 , articol de Cristian Felea : ” CHISINAU , TIRASPOL , COMRAT : TREI VIZIUNI DIFERITE ASUPRA UNUI VIITOR PRIVIT PRIN LUPA RAZBOIULUI ” .

  15. LAURA ANDREI NU E BUNA DE FU…PENTRU CA AU DESELAT-O INTAI LA FACULTATE, APOI LA SERVICIU….E O BABA LA CORP, UN PIC MAI INGRIJITA LA MOACA…DIN SPATE LICEU, DIN FATA MUZEU…

    • Eu am postat cu pseudonimul ” Pantiusa „, in amintirea conationalului Timofei Bodnarenko , nascut la Tiraspol in 1902 , responsabil de arestarea , deportarea si intemnitarea a 400.000 de oameni . Ca sa stiti cu ce javra aveti de-a face . Pupici !

  16. „Flori de tei 2022-07-26 23:26 23:26:41
    Ambasadoarea Auer o jidoavca,”

    -mi-ai produs in mod inutil 1 trauma!
    (maxtor nu are nevoie de confirmare)

  17. Ia mai săpați, nu cumva are legătură cu dosar Clotildei pentru frauda de la alegeri? Nu uitați că aceasta este omul DGSE.

  18. Francezii sunt prosti. Acorda ordinul omului lor pe fata, ca să se prindă tache. El e deștept. Fii și tu ca Tache! Panarama!

  19. TMB si J S 1, saa nu vii din provincie si sa te cutremuri. La ce te astepti si cu ce impresie pleci… Apoi la CAB o fericire sa isi caseze hotararile de parca au inebunit…dar ma opresc. Sa nu ajung sa regret gandiundu-ma ca atunci cand am incept sa cunosc Tribunalul Suprem. simteam aceasi suveranitate: Dumezeu nu se crede judecator roman. Doar asta-i diferenta ! Asupra incompatibilitatii casteloor de noatri/judecatori/avocati/executori s.a din aceste caste si asupra copruptiei pasive pot fi facuti raspunzatori constitutionalistii din 91 cat mai ales ministrii justitiei …

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri