Da, Marcel Ciolacu a plecat la Washington pe 2 decembrie, așa cum am dezvăluit în exclusivitate. Și se va întoarce pe 7, tot la fel…
La fel ca toți ceilalți deja penibili lideri ai statului român. Toți aceștia neconștientizând nici măcar acum că transformarea într-un adevărat sport național al celui ”care sare mai sus la castană” deja îi îngrețoșează pe ”beneficiarii” slugărniciei mioritice.
Așa că toată buluceala la ”lins clanța” funcționarilor de la Washington – că primire la Casa Albă nu mai ”pupă” liderii români nici măcar dacă își iau șepcuțe la 10 miliarde USD bucata! – va avea un singur tip de ”finalizare”. Toți cei care se flexează propagandistic cum că ”au trecut balta cea mare” vor pleca ”vaci” și se vor întoarce ”boi”!
Asta cel puțin până în luna martie! Atunci când, prin schimbarea liniilor sau ”împământenirea” șefilor celor mai influente Agenții și servicii secrete americane, va începe să conteze cu adevărat cine va alimenta conturile lobiștilor. Și mai ale ai cui…
AVEM SCRISOAREA!
Numai că, până la a diseca ”mortăciunile politice” de la București care se ”sifonează” unele pe altele pentru a li se lipi pe frunte eticheta mult râvnită de ”oamenii americanilor”, să îi băgăm pe toți aceștia ”cu nasul” în politica maghiară. Făcută tot la Washington, ce este drept. Dar pe cât de ”perverse”, pe atât de pragmatică.
Astfel că, în timp ce liderii noștri se dau în primire unii pe alții, cu un servilism deja demn de o cauză mai bună, Ungaria punctează decisiv! Printr-un Kelemen Hunor care trimite o scrisoare dinainte așteptată unei Victoria Nuland la auzul numelui căruia tremură încă întreaga clasă politică românească.
Iar dacă Victoria Nuland aștepta deja scrisoarea liderului UDMR împotriva statului român este clar că nimic bun nu ne așteaptă. Blocarea mult clamatei ”iminente” aderări a României la OECD fiind cea mai mică dintre consecințele ”denunțului” lui Kelemen Hunor, după cum susțin sursele noastre.
Iar barem pentru ca ”americanofilii” noștri lideri să nu se vaite iar că ”nu au știut”, uite că publicăm integral scrisoarea liderului UDMR. În original. Pentru că, dacă tot ”ling clanța” pe la Washington sau New York, atunci barem s-or descurca și ei cu butonarea unui amărât de ”google translate”…
” Congress of the United States
Washington, DC 20510
The Onorable Victoria Nuland
Under Secretary for Political Affairs
U.S. Department of State
2201 C Street NW
Washington, D.C. 20520
Dear Under Secretary Nuland:
We are deeply concerned about Romania’ s failure in fully restoring 16, 424 properties to minority religious denominations illegally confiscated from them between 1945 an 1989. Thirty – three years after the fall of communism, we are faced with a mere 16 percent of total claims having been positively decided for these churches. In particular, the lack of progress for the restitution or restoration of properties for the four historic Hungarian churches; continuing official harassment and judicial targeting of ethnic Hungarian church leaders; and impediments to institutions trying to realize their rights, is disturbing.
In 2005, Congress adopted H. Res. 191 which called upon Romania to provide „ equitable, prompt and fair restitution”. Subsequent Congressional letters to the State Department urged action, and appropriations language set forth reporting obligations and increased attention. The 2022 annual country human rights report acknowledges the grim numbers and lack of action. We respectfully request, Ms. Under Secretary, that this religious, minority, human and property rights violation becomes a leading priority in our bilateral relations with Romania, an that this issue is treated with a renewed sense of urgency. We strongly fear that unless this happens, institutionalized injustice will become the entrenched norm in Romania, an unacceptable prospect for such a close ally of the United States.
Another issue which we find profoundly troubling has recently come to our attention: ongoing legalized ethnic discrimination in Slovakia. Slovak authorities are applying discredited WW II era laws, called the Benes Decrees, to confiscate private property from individuals on grounds that these lands should have been confiscated from their ethnic Hungarian and German ancestors in the 1940s. Now Slovakia is „correcting” this omission. The Benes Decrees assigned collective guilt for the world war to these two communities, depriving them of their citizenship, fundamental rights, and private property. Since 2019 alone, there have been 600 cases of current – day land confiscation, without compensation, solely on grounds of ethnicity. It has come to our attention that these land seizures have been going on at least since 2008 but haven’ t come to the international community’ s attention until recently. Annual country practices reports on civil rights make no mention of these infringements. It is our understanding that this issue is not one that will be resolved in the European Court of Human Rights in any timely manner. Therefore, we respectfully request that the United States advise the Slovak government to cease these unjust confiscations immediately.
We appreciate your prompt attention to these matters and look forward to hearing of your progress on these issues”.
Jocul operativ de-abia începe!
Cu cât crește densitatea de ”prezidențiabili” pe metru pătrat la Washington, cu atât se distrează mai mult adevărații băieți deștepți ai sistemului. Cei care, momentan cel puțin, nu fac decât să monitorizeze câți noi ”papagali români” mai cad năuci în ”mocirla” lobby-ului tot mai costisitor de la Washington D.C. Acolo unde uite că nu întotdeauna banii deschid chiar orice ușă. Pentru că altfel premierul Marcel Ciolacu chiar ar fi fost primit de vicepreședintele Kamala Harris. Mai ales că, după cum reiese din raportul contrainformativ intrat în posesia noastră, ” suma pusă în joc pentru întâlnire era una semnificativă”. Monitorizare de altfel de înțeles, din moment ce și actualul premier al României a ajuns la Washington tot prin intermediul aceleiași filiere de lobby care a mai umplut pușcăriile și până acum. Și care a dus și la formarea ”Lotului Dragnea”.
Numai că premierul României a trebuit să se mulțumească doar cu ”scurgerea controlată” a imaginilor ”întâmplătoare” din aeroport, cele care îl prezentau cum merge el cu o cursă de linie, spre deosebire de Iohannis.
Un Iohannis care, ghinion, nici măcar nu a fost informat înainte că premierul ”guvernului meu” pleacă în Statele Unite ale Americii pentru a cere confirmarea candidaturii la Palatul Cotroceni. Una care oricum nu va veni, dar asta este cu totul altă poveste.
Astfel că barem obedientul Nicolae Ionel Ciucă a avut decența să renunțe din start de a fi cooptat și el în delegația ”struțo-cămilă” a lui Ciolacu. Ce este drept, nu pentru că ”omul politic” Nicolae Ionel Ciucă ar fi conștientizat că el unul oricum nu contează pentru intrarea în cursa prezidențială. Ci doar din teama de a nu îl supăra pe Klaus Werner Iohannis că el merge în SUA, în timp ce acesta nici măcar un telefon diplomatic de consolare nu a primit din partea președintelui Biden.
Totuși, să nu uităm nici de prima gafă de proporții a premierului României. Cel care a călcat pe pământ american bătându-și joc, ”prea ca la țară”, de secretarul general adjunct al NATO! Fie el și Mircea Geoană…
Oricum, printre cei care vor urma să rămână captivi în ”mlaștina” lobby-ului de la Washington se numără și o Laura Codruța Kovesi care, după ce s-a făcut ”preș” la picioarele francezilor pentru a prinde conducerea EPPO, numai ”candidata americanilor” nu poate fi!
Situație în care pare să se afle și mult prea – grăbitul cu demisia din fruntea Serviciului Român de Informații, din moment ce de-abia pe urmă a priceput exact mesajul americanilor: ” Nu, se pare că ai înțeles greșit că noi te susținem pentru Președinție”! Așa că așteaptă și acum ”foaia de parcurs”…
Iar pentru ca să fie complet ”circul” american, iată că Raluca Turcan încearcă să ia fața prestigiosului Cor ”Madrigal”, aflat în turneu în SUA. Tovarășa de coafor a ”first lady” Carmen Iohannis scoțând pe gură nici mai mult, nici mai puțin decât cum i-a convins ea pe proprietarii ” marilor studiouri de film americane să vină în România”!
Starurile americane fiind date pe spate de simpla vizionare a Ralucăi Turcan! Indiferent că vorbim de Walt Disney Studios Motion Pictures, Paramount Pictures Corporation sau Netflix Studios.
”The Family”…
Însă exacerbatul orgoliu mioritic îi împiedică pe ”marii bărbați de stat” români să priceapă cruda realitate de la Washington. Acolo unde șefii structurilor de informații în niciun caz nu vor ”pierde atârnați de gâtul unui cal mort”de la București ! Dintre cei care se înghesuie în aceste zile la noua ”Înaltă Poartă”! Sau dintre cei care salivează doar la gândul că li s-ar permite și lor să își risipească banii pe niște ”fake” companii de lobby pro – americane.
Realitatea fiind că de-abia după alegerile preliminarii din luna ianuarie se poate trece la ”next level” al planului prezidențial. Până atunci, inițiații sistemului care îl recunosc pe ”personajul” din fotografia cu Mircea Geoană știind că dacă democrații rămân ”țepeni” pe poziții, atunci lucrurile se ”complică”.
Dar tot aceștia privesc și în cealaltă parte, la conservatorul proiect ”PACE” al lui Ben – Oni Ardelean.… Pentru că, dacă tot a venit vorba de NETFLIX, scenariul serialului de succes ”The Family” poate fi rescris la o adică și pentru România! ”Binecuvântarea” influentei ”Frății” putând conta pe măsura celebrității Grupului de putere al senatorilor și congresmenilor din zona evanghelică, majoritari la vârful politicii americane. Aceasta și fiind ”lumina” pe care ar fi vrut să o ia și premierul României, atunci când a plecat ”să se roage” la Washington…
Numai că, ghinion, toate jalbele în proțap cu care se duc acum ”aleșii” la Washington valorează cât un pistol cu apă pe frontul din Fâșia Gaza! Pentru că jocurile se vor face de-abia începând cu luna martie! Atunci când se va decide cu ce ”linie întâi” a serviciilor secrete și Agențiilor guvernamentale se va intra în campania finală!