AcasăDezvaluiriAncheteSistemul de securitate, predat Frantei!

Sistemul de securitate, predat Frantei!

Daca in afara initiatilor sistemului mai avea cineva vreun dubiu ca Romania ultimilor ani nu a ajuns nici macar o colonie, ci doar o simpla ”anexa” economica a ”binomului” franco-german poate avea acum dovada ca se inseala amarnic. Pentru ca daca devoalarea uriaselor interese  financiare germane a fost, ce-i drept, ceva mai insistenta in ultima vreme, iata ca Franta a mers mai ”pe sestache”, reusind sa rupa astfel ”halci” mult mai mari din economia romaneasca. Si care sunt pe cale sa ingenuncheze cu totul nu doar economia, dar chiar politica de securitate nationala a tarii noastre.

Iata insa ca singurele vesti bune vin tot din partea serviciilor, care cel putin in cazul structurilor contrainformative sunt pe cale sa stearga ”pata” din ultimii ani, atunci cand nici macar nu au incercat sa franeze in vreun fel expansiunea agentilor de influenta ai altor state occidentale in domenii mai mult decat sensibile, cum ar fi in primul rand securitatea energetica. Mai ales in niste vremuri in care marile razboaie de pe meridianele intregii lumi nu mai sunt declansate din motive religioase sau etnice, ci mai degraba de interesele energetice ale marilor jucatori ai planetei. Astfel ca este mai mult decit salutara aparitia raportului contrainformativ intrat si in posesia noastra si prin care se trage un semnal de alarma mai mult decat ingrijorator privind situatia cel putin stranie de la una din ”perlele” de stat ale economiei romanesti.

SCADA -TRANSELECTRICA, ”veriga slaba”…

Astfel ca in acest moment, dincolo de alte vulnerabilitati si ele majore de altfel ale marilor companii de stat  romanesti, ”veriga slaba” a intregii securitati energetice a Romaniei este TRANSELECTRICA. Pentru ca, dincolo de rezultatele altfel de apreciat ale companiei si de indicatorii economici aferenti, marea teama a structurilor contrainformative romanesti se refera la una si aceeasi problema : SCADA! Adica sistemul de informatica de procesare pe baza caruia functioneaza transmisia de date specifice operatorului de transport al energiei electrice TRANSELECTRICA. Iar ultimele rapoarte dovedesc odata in plus ceea ce era deja cunoscut autoritatilor care ar fi trebuit sa ia de mult masuri de urgenta si anume ca actualul sistem este unul perimat, cu costuri de-a dreptul uriase de mentenanta si care ar fi trebuit inlocuit inca din anul 2011! Pentru ca dincolo de termenii tehnici ai acestui raport, singura concluzie este ca ”sistemul este pur si simplu praf”! La fel cum este si infrastructura aferenta, rezultand astfel pierderi imense ca urmare a acestor masuratori care mai mult nu se fac, decat se fac in termeni reali…

De ce ”cad” senzorii…

Desigur ca explicatiile tehnice urmeaza sa fe minutios analizate – sau cel putin asa ar fi normal!- de catre factorii abilitati, insa pentru ”profanii” domeniului este suficient sa amintim doar ca masuratorile din sistemul national de transport al  energiei electrice sunt radical eronate, fiind inregistrate inclusiv situatii cand aparatura TRANSELECTRICA nu functioneaza decat la o anumita presiune. Insa marea problema este nu doar ca senzorii nu sunt intretinuti la timp, fiind invocat de obicei  pretul exacerbat al asigurarii mentenantei, cat mai ales ”suspiciunile rezonabile” ale structurilor contrainformative ca in aceste cazuri ”nimic nu este intamplator”!!! Si  ca astfel, pur si simplu, fabrici intregi, bineinteles private si mai ales cu capital strain functioneaza ”pe sestache” la capacitate maxima, fara insa ca senzorii sa sesizeze respectivul consum urias de energie. Care astfel logic ca nici nu este achitat, prejudiciula nula adus statului roman fiind apreciat la sute bune de milioane de euro anual…

Nu e proprietatea statului roman!

Desigur, la prima vedere verificarea acestor ”suspiciuni rezonabile” pare a fi apanajul organelor penale abilitate, politistii si procurorii fiind cei care ar trebui sa stabileasca daca exista ”indicii temeinice” pentru deschiderea unor dosare penale pentru furt de energie. Fiind el si unul cu conotatii nationale. Dar cum organele nu sunt in stare nici macar sa-i debranseze pe miliardarii evazionisti din pagodele mahalalelor  tiganesti de la stalpii la care s-au conectat la vedere, prin cabluri de multe ori trase chiar si peste drumurile nationale este clar ca in ciuda lefurilor mai mult decat imbuibatoare, procurorii nu vor indrazni sa actioeneze si aici, unde este vorba de furturi masive, apreciate la zeci de milioane de euro lunar. Numai ca marea surpriza vine din cu totul alta parte si explica de astfel si prezenta altfel surprinzatoare a structurilor contrainformative in acest caz care poate zgudui in curand din temelii intreaga guvernare si clasa politica romaneasca deopotriva, indiferent de ”culoarea” gruparilor transpartinice implicate. Pentru ca, fapt fara precedent si care prezinta un risc major pentru asigurarea securitatii energetice altfel atat de mult clamata, raportul respectiv avertizeaza in termeni duri asupra ”paradoxului” potrivit caruia ”codul sursa al sistemului SCADA nu este proprietatea statului roman, ci proprietatea companiei AREVA din Franta”!!! Astfel ca principala concluzie a raportului ar trebui sa alunge de indata letargia in care s-au scufundat autoritatile, de la Ministerul Economiei pana la CSAT, intrucat in aceste conditii, ”siguranta sistemului energetic national se afla in mainile unui stat strain”!!!  Ceea ce este cu atat mai grav cu cat in strategia Romaniei privind asigurarea sigurantei nationale, securitatea energetica se afla chiar pe primul loc!

author avatar
Catalin Tache
5.280 afisari

6 COMENTARII

  1. Bai tigane , vezi ca dupa Dragnea tu urmezi. Bai balaoachesule , ba ziarist ca Andronic pe puncte , 72 de ani am fost colonie rusesca , in care au proliferat ziaristi ca tine , ca WC Popescu, surubellnita de Nistorescu, avocati ca Andon, juristi ca Nicolicea, baieti cu mucii la nas la baricada ca Codrin , ajuns colectionar de arta. Toti sigur au calcat stramb si merita inchisoare. Speram sa dispareti in cat mai scurt timp. Da , Franta ne – a ajutat si ne ajuta , fiind singura din Europa care curajul sa tina piept asiaticilor cu fata europeana . Germania e mevoita sa- i inghita ca depinde de gazele si petrolul rusesc, inca vreo 10 ani.

  2. Acesta este un model de analfabet care-si da cu parerea. Ii este greu sa realizeze ca nu poti sa te pronunti cand ai doar doua clase si alea ambele de a-ntaia.

  3. Dar de ce nu l blocați pe anonymous asta ca este scabros 24 de ore din 24 numai injura aici pe Tache face și ore suplimentare

  4. Tache securistule sa mi dea drumul la net su la cablu ca iar mi l ai tăiat .da mi ba drumu la net

  5. Pe dracu, le permiteti asta ca sa nu plece! Cativa kilowati contra 15 milioane de spioni…e clar ca nu sunt prea destetpti occidentalii, de aia v-a si mers pana acum!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger