Cauta

SIS: EL NE BAGĂ ÎN RĂZBOI!

Da, fără putință de tăgadă, Regimul Putin are nevoie ca de aer de destabilizarea Republicii Moldova. Fie și ca simplu avertisment pentru celelalte state ex-sovietice care au apăsat prea mult pedala desprinderii doctrinare. Această strategie a Moscovei neavând cum să nu fie luată în calcul de aliații guvernării pro-europene de la Chișinău. Dar mai ales de către factorii de decizie ai Republicii Moldova. În frunte cu ”unicul” serviciu secret basarabean, Serviciul de Informații și Securitate.

Maia Sandu l a schimbat pe Esaulenco cu Mustățea

Structură la vârful căreia, în plină vacanță, avea loc o mutare cel puțin neașteptată. Președinta soroșistă Maia Sandu recurgând la ”execuția sumară” a șefului Serviciului de Informații și Securitate, ofițerul de informații de carieră Alexandru Esaulenco. Cel care, în ciuda numelui său, s-a dovedit poate cel mai loial colaborator al serviciilor secrete românești, cele al căror ”produs educativo – profesional” și era de altfel Esaulenco. Inițiații sistemului știind foarte bine cât a însemnat mandatul generalului – maior Esaulenco cel școlit în țara noastră în fruntea SIS, pentru ”românizarea” serviciului secret. Dar mai ales pentru asigurarea stabilității statalității Republicii Moldova sub o președintă ale căror priorități s-au dovedit a fi mai mult campaniile de ”soroșizare” a celor mai importante instituții basarabene. În frunte cu chiar… Serviciul de Informații și Securitate!

A refuzat compromiterea serviciului!

”În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 753/1999 privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 164/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, solicit eliberarea din funcția de director al SIS, în legătură cu trecerea la alt loc de muncă”…

Soroșizarea Republicii Moldova continuă

Acesta este laconicul comunicat postat de Administrația Prezidențială de la Chișinău pentru a justifica retragerea ”de bună voie și nesilit de nimeni” a directorului SIS. Însă cele câteva rânduri nu au făcut decât să adâncească și mai mult misterul, întrucât la ora ”demisiei”, Esaulenco nu călcase pe niciun ”bec” contrainformativ, fiind perceput chiar la nivelul partenerilor strategici drept un pion al luptei anticorupție din Republica Moldova. Și atunci, totuși, ce s-a întâmplat…? Structurile contrainformative românești care activează la Chișinău identificând adevărata ”greșeală” a lui Esaulenco… Cel care ar fi refuzat trimiterea ofițerilor acoperiți ai SIS în stradă, pentru a îl aresta cu circul mediatic de rigoare pe fostul președinte rusofon Igor Dodon. Esaulenco insistând că, dacă acesta urmează a fi reținut pentru un caz de corupție, ci nu unul de atentat terorist la securitatea națională, atunci reținerea trebuie efectuată de polițiști sau cel mult ofițerii judiciari ai Centrului Național Anticorupție. Numai că, imediat după ”ejectarea” lui Esaulenco din fruntea SIS, noul șef al serviciului a autorizat reținerea lui Igor Dodon – altfel în urma unui mandat judecătoresc legal – într-o mascaradă mediatică în care ofițerii SIS au fost filmați din toate unghiurile. Ca și cum în România, un politician acuzat de corupție ar fi arestat de luptătorii Bigăzii Antitero, ci nu de polițiștii DNA…

”Expert în securitate”…

Și mai șocantă decât ”ejectarea” generalului – maior de intelligence Alexandru Esaulenco fiind înlocuirea de îndată a acestuia – și deci dinainte pregătită! – cu Alexandru Musteață. Cel prezentat drept ”expert în securitate”. Numai că, pe orice parte ai întoarce CV-ul noului șef al SIS, singura legătură a acestuia cu munca de informații poate fi cel mult un stagiu de pregătire PR la un ”centru de informare”…

Ana Revenco reclamă o lovitură de stat a fugarilor Ilan Shor și Vlad Plahotniuc

Și astfel a ajuns Mustățea, la doar 34 de ani, ”vârful de lance” al serviciilor secrete românești și occidentale în ”coasta” temutelor servicii secrete rusești GRU, SVR sau FSB, în plin război în Ucraina vecină! După ce, toată viața lui, soroșistul Mustățea a ”mâncat o pâine” doar din bursele și ”job”-urile cu denumiri pompoase, dar strict decorative, la tot felul de ONG-uri din ”Rețeaua” de ”Societăți Deschise” patronate de miliardarul progresist George Soros.

Iar după cum avertiza un raport prezentat beneficiarilor legali de la București imediat după instalarea acestuia în fruntea SIS, structurile contrainformative românești luau în calcul două variante de lucru…

1.               Mustățea compromite total activitatea unui SIS vădit pro – românesc până acum și principalul partener extern al serviciilor noastre secrete.

2.  Propaganda operativă va lansa nu doar strategia promovării soroșistei Maia Sandu la vârful politicii românești, prin asumarea sa de către Klaus Iohannis ca și ”succesoare a dreptei” la Palatul Cotroceni. Dar și a instalării șefului SIS, Alexandru Mustățea, în fruntea sistemului românesc!

Iar un prim pas spre tulburarea apelor oricum agitate din Republica Moldova, Transnistria și Găzăuzia, Mustățea deja l-a făcut imediat după instalare. Atunci când s-a grăbit să declare public că el unul este cetățean român!

”Înger” sau ”demon”…

Însă nici măcar cei mai pesimiști analiști ai structurilor contrainformative românești nu luau în calcul o ”radicalizare” atât de abruptă a noului șef al SIS. Cel care a trecut la ”next level” al ”inflamării” comunității rusofone prin reacția cel puțin halucinantă a serviciului de informații în abordarea unui miting ca oricare altul de până acum. De această dată fiind rândul partidului ”pe persoană fizică” a rusofonului fugar și condamnat pentru corupție, Ilan Shor să încerce mobilizarea în stradă a tot mai puținilor și îmbătrâniților nostalgici ai comunismului sovietic.

Tot mai multe trupe SIS scoase în stradă

Numai că măsurile luate de serviciul moldovenesc de informații și de către instituțiile de forță sunt de o duritate de parcă s-ar confrunta cu adevărate trupe militare, ci nu niște oameni cu adevărat săraci care, manipulați sau nu, își plâng neputința de a nu își putea plăti facturile. Statul democrat moldovenesc și pro – occidental luând decizia – fără a preciza pe ce bază legală – de a efectua ”percheziții preventive” la cei care își anunță pe rețelele sociale intenția de a participa la miting! Cu toții, aceștia fiind membri ai comunității rusești! Astfel că pătrunderea în forță, în casele rusofonilor din Republica Moldova a ofițerilor de informații moldoveni doar în scop ”de prevenire” pur și simplu vine mănușă propagandei de la Moscova. Însă în loc să temporeze această abordare, SIS recurge pe zi ce trece la scoaterea tot mai masivă în stradă a ofițerilor de informații!

Ceea ce nu se poate termina decât în două feluri. Ori Mustățea are informații cu adevărat alarmante privind ”iminența” unei lovituri de stat și puci militar și atunci ”taie din rădăcini” răul… Variantă de lucru susținută și de ministra soroșistă de Interne, Ana Ravenco susținând că fugarul din Israel, Ilan Shor și cel din Cipru de Nord, Vlad Plahotniuc ar pregăti o lovitură de stat. Dar Mustățea se poate dovedi și un adevărat ”demon” pentru interesele geo – strategice ale României și Republicii Moldova deopotrivă… Mai ales dacă ”vânătoarea” de rusofoni se va dovedi nu una îndreptată împotriva unor agenți paramilitari sub acoperire, ci doar a unor bătrâni care chiar nu mai au cu ce să își plătească facturile la energie. În acest caz fiind greu de justificat ”fermitatea extremă” a ofițerilor SIS și celorlalte forțe speciale împotriva unor manifestanți de vârsta a treia. Dar, în proporție majoritară, vorbitori de limba rusă… Moscova primind astfel drept ”cadou” pretextul ideal pentru a interveni în apărarea rușilor din Republica Moldova…Inclusiv militar…

Ultimele stiri

  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să primească vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Exit mobile version