Serviciile au scos Dubele Negre pe strazi!

Dincolo de agitatia politica din aceste zile, una cu puternice reverberatii si in sistem, lucruri cel putin ciudate au loc la varful anumitor servicii secrete. Pentru ca, dupa cateva luni bune de cand fusesera retrase din orice misiune operativa, dupa dezvaluirile colonelului Daniel Dragomir cu privire la inregistrarile ilegale ale unor structuri informative fara atributii in acest sens, iata ca intreaga „flota” de „dube negre” ale celor doua servicii secrete a fost scoasa din nou pe strazi. Mai mult, ca in vremurile de aur ale statului paralel, baietii de la „tehnic” au ajuns sa urineze din nou in sticle, bagand ore suplimentare la greu, neavand timp sa-si abandoneze nici macar o clipa locurile de munca din Mercedes Vito sau Volkswagen Multivan, autoturismele in care se afla cea mai performanta tehnica de interceptare si bruiaj din tara noastra.

Iar cum, cel putin de aceasta data, nu SRI-ul si-a bagat coada, nefiind serviciul   unde se munceste 24 de ore din 24, sapte zile din sapte la capacitatea maxima a „trunchiurilor” din „dubele negre”, semnele de intrebare sunt cu atat mai mari. Mai ales ca despre aceste dube negre se stie foarte bine ca au fost folosite doar in cele mai sensibile misiuni, de obicei operatiunile de interceptare efectuandu-se cu asa-numitele „colorate”, masini de diverse culori si marci, pentru a nu bate la ochi. In schimb, „dubele negre” erau folosite indeobste atunci cand, la cel mai inalt nivel al sistemului, liderii a doua servicii secrete erau apelati si-si luau angajamentul pe persoana fizica sa asigure „protectia contrainformativa” a anumitor discutii despre care, sub nicio forma, nu trebuia sa se afle niciodata ca au avut loc si cu atat mai putin  sa se mai si stie cum s-a pus tara la cale. Iar asta insemna asigurarea unui bruiaj sigur „mie la suta”, operatiune cu atat mai dificila in niste vremuri in care paranoia sau doar prudenta unor nume grele ale sistemului si statului roman erau atat de apasatoare, incat cu totii  se temeau sa nu fie inregistrati de ceilalti.

Astfel ca se apela la „dubele negre” trimise in secret la ordinul personal al sefilor de structuri, pentru a se asigura ca nu vor avea loc inregistrari, nici macar accidentale, din partea altor organe de ancheta mai naive. Iar acum, toate aceste „dube negre” cu numere de Bucuresti si mai ales de Ilfov sunt din nou pe strazi…

Sistemul nu crede in „Omerta”…

In ciuda impresiei generale privind siguranta de sine a unor lideri ai serviciilor secrete si a altor structuri de forta, oameni care nu de putine ori s-au jucat cu zambetul pe buze cu destinele unor oameni cu functii inalte in statul roman sau chiar cu soarta unor intregi institutii, slabiciunea acestora era evidenta atunci cand venea vorba de increderea unora in altii. Pentru ca, desi legati cu lanturile nevazute ale exercitarii a nenumarate misiuni interinstitutionale atata amar de vreme, acestia nu ajunsesera inca sa se poarte deschis unii cu altii, temandu-se, mai ales in ultimii doi-trei ani, ca vor fi facuti la randul lor, cu mijloacele specifice ale „campurilor tactice”. Si cum sistemul nu este atat de prost incat sa creada in „omerta” barbatilor de onoare, s-a recurs la intermediari „buni la toate” pentru a asigura protectia contrainformativa a intalnirilor importante, unde se luau cele mai secrete decizii ale statului paralel. Pentru ca, desi fiecare structura in parte excela la capitolul interceptari, monitorizare sau filaj, cu totul altfel stateau lucrurile atunci cand trebuiau sa se asigure ca oamenii lor nu vor cadea ei insisi pe tehnica altora…

Combinatiile lui Oprea…

Si uite cum, pentru o buna perioada de vreme, rolul lui Gabriel Oprea in asigurarea „echilibrului” intre structurile statului paralel a devenit unul tot mai important, acesta profitand din plin de talentele lui de baiat bun la toate, exercitate inca de pe vremea cand era un simplu locotenent de intendenta, care avea insa mereu bere rece pe „strandul generalilor”…

Astfel ca, prin intermediul structurilor controlate cu mana de fier, desi nu neaparat acestea se si aflau in subordinea sa directa, Oprea ajunsese „de neinlocuit”, mai ales atunci cand aveau loc intalniri „interactive” intre reprezentanti a diverse structuri sau grupuri de interese transpartinice. Numai ca, desi au fost vehiculate atatea variante despre decaderea sa brusca, dupa ce „s-a apropiat prea mult de Soarele Puterii si s-a ars”, vorba pontosului Dragnea, chiar fostul vicepremier agreand „legendarea” sa ca o victima a statului paralel pentru ca nu l-ar fi tradat pe cumatrul Ponta in Parlament, la votul pe motiunea de cenzura, lucrurile s-ar putea sa fie ceva mai simple. Si, dupa cum sustin sursele noastre, Gabi Oprea sa fi uitat ca nu intotdeauna „seful de sala” care asigura protocolul este binevenit si la masa unde discretii invitati discuta lucruri serioase. Sau, cu alte cuvinte, este foarte posibil sa nu-si mai fi exercitat la fel de corect atributiile de „garant al bruiajului absolut”, incercand sa valorifice prin propriiile combinatii tenebroasele secrete aflate tocmai pe cand trebuia sa aiba grija sa nu se afle nimic…

I-au inchis gura lui Udrea…

Insa, de departe, spre deosebire de „baietii lui Oprea”, colegii acestora de la celalalt serviciu secret specializat intr-o astfel de „protectie contrainformativa” aveau mari belele pe cap cu „vulnerabilitatea” reprezentata de gura mult prea mare a Elenei Udrea. Cea care, in iesirile din localurile de fite unde miliardari si politicieni faceau deja coada pentru a intermedia diverse necazuri personale, nu doar ca era extrem de volubila, dar mai era si inconjurata de personaje despre care „curgeau” rapoartele contrainformative ale SRI-ului si nu doar.

Si cum Basescu era inca pe atunci „el lider maximo” si nimeni nu si-ar fi riscat prin urmare pozitia de la varful sistemului, nu s-a gasit alta solutie de a-i inchide acesteia gura decat trimiterea unei „dube negre” peste tot unde era nevoie, pentru a se asigura astfel cel putin ca nu se va inregistra nimic pentru posteritate…

Fugeau de rupeau pamantul…

Insa teama cea mare a celor care asigurau protectia contrainformativa nu era doar faptul ca unul dintre participantii la intalnirile de taina ar putea purta tehnica pe el, dar mai ales ca alte structuri, fie ele mai mici, mai pricajite si nu prea bagate in seama la varful sistemului sa  dea  cumva peste ceea ce nu trebuia. Astfel ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, bruiajul asigura incluisv identificarea unor surse paralele de monitorizare audio-video si anihilarea acestora. Astfel ca au fost cazuri in care aflati in misiune de filaj, ofiteri de la Directia Operatiuni Speciale din cadrul IGPR, politisti judiciari de la DIICOT sau chiar „urecheatii” de la DGPI au rupt-o pur si simplu la fuga atunci cand si-au dat seama ca au intrat „in microfonie” cu cine nu trebuie. Ce-i drept, au fost si unii care s-au incapatanat sa-si duca misiunile pana la capat, dar fara succes, atat din punct de vedere tehnic, cat si al aprecierii ulterioare a superiorilor, acestia fiind apoi invariabil trasi pe linie moarta.