AcasăDezvaluiriAncheteSef strain peste Kovesi!

Sef strain peste Kovesi!

Cu ceva vreme in urma, „National” dezvaluia ca deja intre tarile membre ale Uniunii Europene a pornit deja o lupta pe viata si pe moarte, fie ea si una subterana, pentru ocuparea atat a functiei de procuror european, cat si pentru celelalte posturi mult ravnite din structura care se va infiinta. Si, iata ca deja sorocul s-a apropiat, la Parlamentul European purtandu-se in aceste zile ultimele discutii cu privire la atributiile pe care le vor avea viitorii procurori europeni.

Iar proiectul care este deja ca si trecut prin Directoratul General de Justitie(DG Just) este absolut socant, mai ales prin puterile pe care le vor avea procurorii. Fie si pentru simplul fapt ca acestia vor putea efectua interceptari in toate tarile membre ale Uniunii Europene, fiind total independenti fata de autoritatile nationale! Si actionand strict in baza mandatului emis de catre procurorul european. Asa ca procurorul strain care va fi desemnat sa conduca sucursala din Romania nu doar ca, astfel, va deveni adevaratul „stapan al interceptarilor” si va putea actiona peste capul unor nume grele ale sistemului ca sefii DNA, DIICOT, Parchetului General sau a structurilor de informatii, dar va putea inclusiv sa ordone si sa efectueze perchezitii pe teritoriul Romaniei.

El e noul „jupan”

De atata amar de vreme s-a nascut o adevarata legenda despre faptul ca influenta si puterea unor oameni din sistem precum Laura Codruta Kovesi sau Florian Coldea s-ar datora exclusiv accesului acestora la „stenogramele” interceptarilor. Iata insa ca actualele controverse daca este sau nu cu adevarat asa aproape ca nici macar nu isi mai au rostul, din moment ce, cat de curand, sistemul din Romania va primi un nou „jupan”. Unul venit de afara. Si a carui putere va fi atat de mare, incat atributiile actuale ale procurorilor romani sau ale ofiterilor de informatii par ridicole. Mai ales ca viitorul procuror trimis de la Bruxelles si care va actiona in Romania va avea libertate totala in anchetele pe care le va efectua, dar acesta nu va da socoteala nimanui, avand nevoie de un simplu mandat din partea unui singur om, pentru a putea apoi actiona cand si cum vrea.

Independenta totala

Iar acordarea unor asemenea atributii pentru viitorii procurori europeni este de acum oficiala, fiind confirmata de membri ai DG Just din cadrul Parlamentului European. Astfel s-a aflat, cu stupoare, ca in formula finala a proiectului ce urmeaza sa fie adoptat la Bruxelles se prevede nu doar ca viitorul procuror european va putea sa ii dea in judecata pe cei care savarsesc fraude fiscale pe teritoriul UE, dar oamenii acestuia ar fi primit si nenumarate alte „parghii” prin care sa poate actiona total independent, indiferent pe teritoriul carui stat membru al UE efectueaza o ancheta. Mai ales ca, pe langa structura centrala de la Bruxelles a institutiei procurorului sef european, s-a decis infiintarea de sucursale in toate tarile Uniunii Europene. Iar aceste structuri teritoriale vor fi conduse de „procurori care vor fi independenti de autoritatile nationale si vor functiona in baza mandatului oferit de acest procuror european”. Mai mult, procurorii „vor putea emite mandate de arestare europene, vor putea face perchezitii sau vor putea cere interceptarea convorbirilor telefonice”. Si, pentru ca tacamul sa fie complet, dupa cum sustin cei implicati in dezvoltarea acestui proiect, viitorii procurori europeni vor avea acces inclusiv la documentele firmelor si ale bancilor!

Dupa ce lege?

Iar toate aceste atributii nu au cum sa nu starneasca rumoare, ramanand demn de vazut ce se va intampla daca, de exemplu, se suprapune ancheta derulata de un procuror european cu cea a unor magistrati romani. Lucru destul de posibil, din moment ce ce viitorul „jupan” desemnat pentru Romania nu va fi obligat sa dea socoteala niciunei autoritati romanesti. Si, la cata tevatura se face pe tema coruptiei care macina inclusiv structurile din sistemul romanesc, este de asteptat ca procurorii europeni sa nu le dea, din start, prea multe amanunte omologilor romani. Asa ca, mai mult ca sigur, anchetele procurorilor europeni vor avea intietate! In plus, ramane de vazut si, daca un suspect ajunge in pozitia de acuzat oficial, dupa ce legislatie va fi judecat, sa spunem, membrii unei grupari transfrontaliere.

Dupa modelul Nelu Iordache

Insa, cel mai probabil, se va actiona dupa modelul folosit in cazul „executiei” lui Nelu Iordache. Care, sa nu uitam, nu era un simplu miliardar, fostul „rege al asfaltului” fiind puternic conectat la structuri informative romanesti, care il sprijineau fatis pentru preluarea unor contracte, inclusiv prin organizarea unor deplasari externe. Numai ca, ajuns la apogeul puterii sale financiare si a influentei asupra clasei politice si a unui serviciu secret care ii asigura „sprijinul logistic”, Nelu Iordache a calcat pe bec fata de mai-marii de la Bruxelles. Si, desi sustinatorii sai din sistemul romanesc au incercat sa-l acopere si astfel, totodata, sa-si protejeze propriile interese financiare. Numai ca emisarii Bruxelles-ului au pus pe masa procurorilor romani dosarul cu probele stranse in secret, asa ca Iordache a fost sacrificat. Schema care se va repeta tot mai mult de acum inainte, mai ales dupa intrarea „in paine” a procurorilor europeni.

author avatar
Catalin Tache
4.159 afisari

1 COMENTARIU

  1. CORUPTIA DIN JUSTITIE – cu referire la functionarea autoritatilor judecatoresti „parchete si instante” se manifesta prin:
    Ingradirea, pe o perioada considerabila, dupa 1989 a accesului la profesia de judecator si procuror, selectia bazandu-se pe criterii, neperformante (prin lege s-a pevazut accesul la profesia de magistrat numai a juristilor din Ministerul Justitiei sau care au lucrat la Parlament chiar si ca bucatar sau cofetar) si discriminatorii promovindu-se o politica de cadre mai mult decat clientelara;
    Negocierea de catre justitiari a incadrari juridice si a celeritatii solutionarii dosarelor;
    Crearea unor clanuri care, zadarnicesc infaptuirea actului de justitie prin sustragerea, ascunderea, substituirea sau distrugerea probelor si gestionarea jocurile de interese realizate in combinatie de grefieri, avocati, notari publici, politisti, procurori, judecatori, experti, persoane din structurile de informatii si oameni politici;
    Crearea de structuri judiciare piramidale din personal ce manifesta obedienta fata de anumite grupuri de interese sau organizatii (politice ori apolitice);
    Crearea unor proceduri judiciare cu continut confuz, echivoc, care faciliteaza emiterea de speculatii in favoarea infractorilor sau faptuitorilor. (“Persoana care ajuta un hot la savarsirea de infractiuni, se numeste COMPLICE si este pedepsit pentru asta. Daca o alta persoana ajuta acelasi hot dupa ce a savarsit fapta, la ascunderea adevarului se numeste AVOCAT si este platit pentru asta » ceea ce constituie o mare aberatie sau CIUDATENIE JUDICIARA );
    Comiterea de abuzuri si ilegalitati in aplicarea regimului de detentie, nerespectarea regimului detentiei sub diferite pretexte prin punerea in libertate a detinurilor (sub pretexte medicale), permiterea consumului de droguri sau comiterea traficului ilicit cu diferite produse in penitenciare, etc;
    In aplicarea actului de justitiei s-a ajuns si la situaţia reala in care, legalul este socotit ilegal si invers. LEGEA ESTE RESPECTATA TOCMAI CA BARIERA numai de “boi”, „leii” sar peste ea, iar „cateii” trec pe sub ea. Solutionarea unor cazuri penale in care sunt implicati “leii”(oameni politici, guvernanti, capi ai lumii interlope) actiunea imediat este categorisita de restul grupului de interese ca fiind vorba despre dosare politice folosindu-se tot felul de mijloace pentru intoxicarea opiniei publice la care isi aduce aportul substantial si coruptia din presa;
    Procedurile mai putin normale sau nedemocratice, instituite in baza sistemului legislativ rezultat din ratiuni subiective, dusmanoase si egoiste, ce activeaza in societatea romaneasca, batjocoresc cele mai importante categorii sociale sau profesionale fara deosebire de varsta, sex sau grad de instruire. Tot sistemul de norme amagalmat a condus si la aparitia unor “mutanti” sau “degenerati” esuanti social precum; “capitalist cu obligatii de comunist”, “capitalist fraudist”,”miliardar de carton”, “impostor cu diplome de studii”, “politician apolitic”, “imbogatiti prin saracirea tarii”, ”interlop beizadea”, “presedinte penal”, “premier penal”, ”primar penal”, ”judecator penal”, “parlamentar penal” “lider de sindicat penal” etc. notiuni cu care statele membre ale UE nu sunt de acord a fi introduse in spatiul comunitar;
    Sistemul de reglementari superioare (ne mai vorbind de cele inferioare) din punct de vedere al ierarhiei juridice din Romania (a se vedea OUG-rile emise pe banda rulanta) permite emiterea de acte normative in scopul satisfacerii unor interese nelegitime de grup sau individuale, dovedind ca, CORUPTIA ESTE OFICIALIZATA-institutionalizata SI INTRETINUTA DE FACTORII PUTERII;
    Sistemul legislativ este dezlanat, necorelat si nesistematizat aspecte care ii determina si pe justitiarii de buna credinta sa faca interpretari confuze si precare in detrimentul bunului mers al sistemului judiciar si al interesului public general dar in folosul unei “Justitii de tip SRL”;
    SITUATIA PRECARA A SISTEMULUI JUDICIAR se datoreaza si nivelului scazut de pregatire(specializare), abilitatilor si inteligentei reduse a unor aparatori ai legii. Cei inteligenti, specialisti si avari fiind platiti cu sume fabuloase sunt atrasi sa lucreze pentru infractori si in sprijinul dezvoltarii criminalitatii, ca avocati, notari, etc profesii liberale ce functioneaza pe principiile CASTELOR sau ale mafiei. Ineficienta justitiei impune printre altele si luarea de masuri prin care ori insistam pentru modificarea procedurilor in sensul de a le simplifica si aduce la nivelul posibilitatilor de gandire si indeminare a justitiarilor existenti sau invers, promovam juristi si specialisti capabili -bine platiti- care au capacitatile de gandire necesare pentru emiterea de judecati de valoare de nivel superior pentru aplicarea corecta si cu operativitate a reglementarilor existente;
    In prezent activitatile specifice de urmarire si tragere la raspundere penala a persoanelor vinovate de savarsirea infractiunilor de coruptie, a celor asimilate acestora si a infractiunilor in legatura directa cu cele de coruptie, inclusiv pentru fapte de mare coruptie sau mare criminalitate sunt tergiversate, esuate ori ratate datotita nu numai lipsei de profesionalism ci si dependentei justitiei de sistemul politic;
    Indicatorii de baza ce caracterizeaza eficienta sau randamentul sistemului judiciar romanesc, celeritatea solutionarii dosarelor, numarul cazurilor cu amanari si schimbari de solutii precum si procentajul rechizitoriilor finalizate cu condamnari, reliefeaza din nefericire pentru democratia romaneasca post-decembrista si justitiabili O STARE DE FAPT CATASTROFALA ce ilustreaza realizarea unor cheltuieli judiciare enorme din banul public fara nici o justificare. Din analiza valorilor anuale a indicatorilor mentionati rezulta ca prin politicile adoptate (de factori de decizie extrem de subiectivi cu scopuri ascunse si interese de clan sau de grup) in cadrul sistemului judiciar nu s-a dorit emanciparea sau adaptarea acestuia la cerintele si valorile noului sistem social democratic. Valorile anuale ale indicatorilor statistici mentionati mai arata ca sistemul judiciar este (un amalgam) afectat grav si sub aspectul organizarii institutionale, al functionarii structurilor, al procedurilor interne de lucru utilizate si al gestionarii resurselor (financiare, umane si materiale).
    Numarul clanurilor (formate, din infractori cu cazier, politicieni, judecatori, procurori, avocati, politisti, grefieri, experti si notari, pe principii de rudenie sau de grup bine organizat) existente in sistemul judiciar este semnificativ de mare ceea ce afecteaza toti indicatorii de eficienta si determina in acelasi timp risipirea unor insemnate fonduri bugetare ale statului roman (cei care judeca irational si prost sau carora nu le pasa de consecintele unor verdicte arbitrare date nu sunt pusi sa RASPUNDA ori sa plateasca daunele create).
    Populatia Romaniei in stadiul in care se afla dupa 26 de ani de la evenimentele din 1989 ARE NEVOIE MARE DE DREPTATE “ca necesitate sociala obiectiva” si nu de justitie ca sistem de drept ce functioneaza ca o platforma de aranjamente ale intereselor clasei politice dominante;
    La zadarnicirea activitatii sistemului judiciar contribuie nu numai modul defectuos al organizarii si functionarii institutiilor abilitate ale statului ci si societatile de badyguarzi (cu obiect de activitate formal) unele dotate cu tehnica de lupta si de ascultare si firmele de detectivi particulari, care sunt in legatura directa, ilicita, cu membri ai clanurilor mafiote apartinind crimei organizate sau cu “cartite” din justitie ori politie si servicii secrete.
    Infiintarea discretionara de firme constituite in cadrul serviciilor secrete cu scopul declarat de a se efectua supravegheri operative acoperite si care de fapt functioneaza dupa bunul plac al unor farisei aduc si mari prejudicii sistemului judiciar si nu numai.
    Sisitemul judiciar romanesc poate fi credibilizat si eficientizat, FARA A SE APLICA MAI MULTE FAZE ALE PROCESULUI JUDICIAR, prin infaptuirea justitiei cu obiectivitate si celeritate precum si cu cheltuieli minime, NUMAI aplicand modelul Sistemului de Justitie CANADIAN, a Tribunalului Electronic, bazat pe stiinta ciberneticii judiciare. Completul de judecata este format dintr-un IT-ist sau cibernetician instruit si din punct de vedere ala cunostintelor juridice, un judecator ce detine si cunostinte IT si un calculator performant cu softul adecvat.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger