Cauta

Se dă iama în IP-uri!

Aceasta este ”oportunitatea” de care procurorii ar putea profita pentru a combate chipurile așa-numitele ”fake news”-uri de pe diverse site-uri… Mai ales după ce primele semnale de ”exces de zel” au început deja să stârnească vădite nemulțumiri față de primele anchete demarate parcă prea în forță, ”prea ca la țară”, de către Parchetul General. Cu scontate rezultate de deficit la capitolul imagine, unele care de altfel erau ușor de anticipat. Mai ales atunci când te apuci să-l hărțuiești cu dosare penale pentru o simplă declarație publică pe unul dintre cei care chiar că se află în prima linie a ”situației de urgență” declarată de chiar președintele României, profesorul Adrian Streinu Cercel.

Se dă iama în IP-uri! - Ziarul National
Oare cine s-o afla în spatele verificărilor…?

Drept urmare, unele ”entități” sunt mai mult decât prevăzătoare în această perioadă de 30 de zile cel puțin, astfel că ”suflă și în iaurt” pentru ca serviciile să nu-și bage nasul în IP-urile comentatorilor lor. Pentru că dacă un comentariu la un material jurnalistic deranjează cumva, acum s-ar putea cere  ”verificarea” legală pentru a se constata de unde este dat acesta, sub pretextul ca astfel nu cumva să se distribuie  diverse ”fake news”-uri. Desigur, asta doar în teorie, pentru că în practică să sperăm că nu mai există astfel de ”exaltați” prin structurile informative, care să nu mai aibă altă treabă în plină pandemie decât să declanșeze o astfel de ”vânătoare de vrăjitoare”!

Se dă iama în IP-uri! - Ziarul National”Pe barba lor”!

Se dă iama în IP-uri! - Ziarul National
Tocmai Streinu Cercel a ajuns ”țintă în  mișcare”!

Mai ales că situația se poate întoarce mai mult decât grav chiar împotriva lor! Pentru că nu doar că nu este chiar atât de simplu să dai iama prin IP-uri, dar astfel poți lăsa ”urme” care să fie fructificate apoi inclusiv legal de către ”țintele” cu oarecare cunoștințe contrainformative! Și uite cum ”vânătorul” se poate transforma în ”vânat” mult mai repede decât s-ar aștepta unii. Astfel că ideal ar fi ca să ascultăm cu toții de apelul la unitate al Președintelui României și în timp ce o ”tabără” așteaptă cuminte informările oficiale ale autorităților, cealaltă să intervină strict atunci când analiștii de risc decid că este vorba de o campanie de dezinformare sau de postări în spațiul public cu vădite intenții de inoculare a unor ”campanii profesioniste”. Mai ales cele susceptibile a fi coordonate din exterior, cu scopul vădit de destabilizare a statului român. Pentru că altfel, orice exces de zel precum cel împotriva profesorului Streinu Cercel chiar că nu va ajuta cu nimic la lupta împotriva pandemiei de coronavirus, dar ar putea chiar să facă mai mult rău decât bine… Așa că mai ”discreți” băieți, mai ”discreți”…

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version