Între septembrie 1945 și iunie 1947, Vasile Ionel urma cursurile Școlii de Ofițeri de Artilerie din Pitești. A devenit apoi comandant de pluton și baterie artilerie, după care, în 1949 a fost selectat să urmeze cursurile Academiei Militare de Artilerie și Rachete a URSS, de la Moscova. Pe care a absolvit-o ca șef de promoție, în 1954. Tot la Moscova a fost avansat și la gradul de căpitan, în timpul facultății. Întors la București a urmat și cursurile Academiei politice ”Ștefan Gheorghiu” din București. Au venit alte avansări succesive, până în 1961, când a primit deja prima stea de general, devenind și șef de Direcție în Marele Stat Major.
Poziție din care participa inclusiv la Consiliile Politice Consultative ale țărilor comuniste membre ale Tratatului de la Varșovia. A fost însă eliminat din Armată de Nicolae Ceaușescu, după informarea acestuia că generalul Vasile Ionel ar fi liderul lotului ”Corbii”, format din înalți ofițeri care fuseseră racolați de GRU! De altfel, după Revoluție, această variantă a fost susținută inclusiv de generalul Victor Stănculescu. Cel care nu avea niciun dubiu privind apartenența generalului Vasile Ionel la serviciile militare de informații rusești, acesta susținând că a fost chiar șeful rezidenței GRU în România!
Totuși, până la Revoluție, generalul Vasile Ionel a ocupat alte funcții de conducere, în afara Armatei, cum ar fi cea de adjunct al ministrului Transporturilor și Telecomunicațiilor, director general al Centralei Canalului Dunăre – Marea Neagră, adjunct al ministrului aprovizionării tehnico-materiale și controlului gospodăririi fondurilor fixe. Pe 29 decembrie 1989 era reactivat de urgență de Ion Iliescu și numit Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române. Fiind practic șeful Armatei Române până pe 2 mai 1991. Atunci când, în urma presiunilor tot mai mari ale noilor aliați occidentali, ”generalul GRU” Vasile Ionel a fost în cele din urmă schimbat de Ion Iliescu!
Cine a clădit Imperiul UTI!
Apoi, o bună perioadă, generalul Vasile Ionel s-a implicat activ pe piața armanentului… Numai că succesul înregistrat de omul identificat ca fiind agent GRU în comercializarea armamentului NATO a produs furia americanilor, aceștia reușind obținerea unei noi retrageri a fostului șef al Armatei Române. Însă, stranie coincidență, în afaceri i-a intrat nora. O firmă din domeniul telecomunicațiilor a acesteia fiind unul dintre ”pilonii” pe care s-a construit ”Imperiul UTI”. De departe cea mai de succes companie românească în domeniu, nici măcar Sebastian Ghiță în vremurile sale de glorie nereușind să smulgă decât o mică ”felie” din ”tortul” oferit de statul român, prin mii și mii de contracte, companiei condusă în acte de Tiberiu Urdăreanu. Fiul generalului Tiberiu S. Urdăreanu, fostul șef al Direcției Tancuri și Auto. Ce este drept, și Tiberiu Urdăreanu a fost o maior MApN.
Numai că inițiații sistemului pun mai degrabă ”culoarul” asigurat acestuia în afaceri de soția sa, Lucia. Cea care provine din rândurile Direcției Generale de Informații a Armatei! Acolo unde preda limba engleză ofițerilor acoperiți ai DGIA! Și uite așa a pornit UTI la drum, cu nora generalului ”acoperit GRU” Vasile Ionel și cu soțul profesoarei de engleză a spionilor militari de la DGIA. Iar succesul în afaceri absolut halucinant al Grupului UTI a atras nenumărate priviri. Și invidii… Și frustrări… Asta până când patronul Tiberiu Urdăreanu a căzut pradă unui ”atac raider” executat ca la carte de generalul Florian Coldea.
Coldea și-a tras ”pușculița” DGIA
Fostul șef operativ al SRI reușind să smulgă din ”ghearele” structurii rivale a Ministerului Apărării ”pușculița” cu bani. A fost suficientă o arestare ”dureroasă” a lui Tiberiu Urdăreanu, pentru ca acesta să priceapă pe propria-i libertate că protecția promisă de mai-marii DGIA nu face nici cât o ceapă degerată în fața mult mai hotărâtului șef al SRI-ului. Cel care ajunsese să se laude prin sistem că Urdăreanu e ”scalvul” lui! Ce este drept, în urma unor denunțuri pe bandă rulantă depuse de acesta la comanda generalului Coldea. Urdăreanu reușind performanța deloc facilă, în condițiile unor concurenți precum Nelu Iordache, Gheorghe ”Pinalti” Ștefan, Dinu Pescariu sau Gheorghe Florică de a depăși ”planul cincinal” la denunțuri asumate pe persoană fizică.
Ajungând chiar să poarte cu mândrie ”tehnica” și când făcea naveta între conacul de la Snagov și restaurantele de fițe din Dorobanți, unde ”atârna” până când Coldea se plictisea de ascultat cu căștile la urechi… Lovitura fiind cu atât mai greu de încasat cu cât a venit după ani de zile în care imperiul lui Urdăreanu se întinsese într-un asemenea hal, încât aproape că la nicio instituție a statului român, mai ales la cele din sistemul de forță nu se dădeau nici măcar salariile la proprii angajați, înainte să se achite facturile la zi către UTI. Iar cum contractele erau astfel făcute încât, invocându-se în permanență ”placa” siguranței naționale, ele să nu poată fi ”updatate” decât tot de către firmele din holdingul UTI, hegemonia miliardarului Tiberiu Urdăreanu și a înaltelor ”colaboratoare” din umbra sa aflate în spatele său era recunoscută de către toți cei care se temeau prea mult de ”frăția generalilor”, pentru a pune întrebări. Asta până când pur și simplu Coldea le-a ”scos șmecheria pe nas” și Urdăreanu a fost obigat să îi atârne la cingătoare ”trofee” precum Lia Olguța Vasilescu, Gheorghe Nechita, Ludovic Orban sau Constatntin Niță.
