Cauta

Rusia pierde ”Războiul Gazelor”! BRUA continuă!

Considerat ca fiind de departe cel mai important proiect strategic energetic al României din ultimii ani, gazoductul BRUA va fi finalizat în acest an! Informația că TRANSGAZ va duce la bun sfârșit tronsonul de pe teritoriul României din gazoductul care va uni Bulgaria – România- Ungaria și Austria fiind confirmată în urmă cu doar câteva zile de către chiar premierul României.

Se câștigă astfel un pariu cu o miză uriașă pentru securitatea României, care a fost pus în urmă cu șapte ani. Moment în care cei au pornit la acest drum – deși proiectul propriu-zis a început mult mai târziu – au conștientizat pe deplin nu doar avantajele unui ”culoar” transfrontalier al gazelor care să treacă prin România, dar și presiunile la care vor recurge principalii pierdanți ai reușitei BRUA, rușii. Și deși astfel de lucruri nu se pot spune niciodată oficial, cutuma diplomatică trebuind respectată în orice condiții, aceasta nu înseamnă că partea română nu a fost supusă în tot acest timp unui adevărat ”război de gherilă” pentru ca BRUA să eșueze. Interesele economice ale inamicilor de moarte ai acestui proiect fiind de miliarde bune de euro anual. Iar cele geo-strategice, pur și simplu de necalculat…

Înțelegere pe South Stream

Iar ”coaliția” subterană împotriva BRUA a fost inițiată printr-o înțelegere între ruși, bulgari, sârbi, unguri și austrieci, încă de pe vremea când tuturor acestora a început să le surâdă implementarea proiectului rival, South Stream. Cel care însă a fost stopat în luna octombrie a anului trecut la Comisia Europeană, în urma puternicelor presiuni exercitate la nivel internațional de către Statele Unite ale Americii. Și care a fost însă apoi botezat ”Culoarul Nordic Bulgar”, apoi Balkan Stream, iar mai nou TurkStream. Dar care cu tot sprijinul unor oficiali europeni, tot nu a putut opri BRUA. La fel cum, în cele din urmă ”coperativa” statelor anti-BRUA nu a reușit să oprească desfășurarea proiectului. Cu toate că s-a mai încercat un ultim ”atac murdar”, printr-o așa-zisă investigație fără nicio fundamentare, fără niciun motiv temeinic de încălcare a legislației europene… Și doar pentru că deranja prea mult poziția geo-strategică a României, ca și poziția intransigentă a TRANSGAZ, care a devenit astfel cel mai mare OTS din zonă. Numai că după ce partea română nu a dat înapoi niciun pas și s-a apărat ”ca la Mărășești”, planul de dezintegrare a TRANSGAZ a eșuat. Ca și alte înscenări de-a dreptul macabre de acum contra companiei TRANSGAZ, unele dintre acestea având din păcate și susținătoarea anumitor înalte ”cozi de topor” de la București. Unii făcând jocul rușilor din inconștiență, alții fiind deja ”în slujbă”, după cum se va afla mult mai curând decât se așteaptă unii. Dar până atunci, România este la un singur pas de a finaliza BRUA, câștigând astfel nu doar independența energetică, dar și respectul adevăraților parteneri strategici ai țării noastre. Iar din momentul în care se va realiza și ”culoarul” de aducere la mal al gazelor din exploatările din Marea Neagră, România va putea juca un rol și mai activ pe piețele din întreaga regiune. Oricum, cel mai important este că România deja nu mai poate fi ocolită prea ușor de tranzitul de gaze din întreaga regiune, după ce proiectul BRUA va fi gata.

Mâna lui Viktor Orban

Iar după cum vor mai ieși la iveală noi amănunte, principalul artizan din umbră al ”cooperativei” anti-BRUA a fost  nimeni altul decât Viktor Orban, aliatul de nădejde al lui Vladimir Putin în Estul Europei. Iar cea mai bună dovadă a jocului dublu al Budapestei este că transportatorul maghiar de gaze FGSZ tocmai ce a aprobat zilele trecute un plan de investiții privind construcția unui gazoduct până în Serbia! Asta după ce anterior ministrul ungar de Externe declarase că Ungaria a semnat un acord comercial cu privire la achiziționarea unei cantități de 4,2 miliarde metri cubi de gaze naturale de la grupul rus GAZPROM. Dar ce mai contează, BRUA se face în acest an!

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version