Toate eforturile logistice și financiare par a fi depuse de ceva vreme doar pentru ca Emil Boc să poată defila public drept cel mai de succes conducător politic român. Unul mai pragmatic decât Ilie Bolojan și premierul Nicolae Ionel Ciucă la un loc!

Astfel că isteria începută cu acordarea a 300 de milioane din PNRR pentru ca Emil Boc să poată declara că ”orașul meu” va fi primul după București care va avea metrou continuă neabătut. Și uite cum, după ce Florin Cîțu a stat ”capră” cerințelor financiare deja exacerbate ale primarului din Cluj Napoca, nici succesorul acestuia, fie el și ditamai generalul Nicolae Ionel Ciucă nu pare a fi în stare să se opună asaltului declanșat de ”reactivatul” Boc asupra Palatului Victoria.

Astfel că ”eroul de la Nasiriyah” tocmai ce a fost și el încălecat de același ”pitic atomic” Boc, de această dată din calitatea de președinte al Asociațiilor Municipiilor din România. Numai că inițiații sistemului știu foarte bine că este doar începutul pentru generalul Ciucă. Cel care a simțit deja pe propria piele că, în acest moment, România are practic doi premieri. Emil Boc fiind văzut de tot mai mulți liberali și chiar de ”falanga transpartinică” din PSD drept șeful de facto al Guvernului. Guvern la vârful căruia Nicolae Ionel Ciucă este tot mai singur, trăind umilința de a fi deja izolat între secretarul general social – democrat Marian Neacșu și șeful Cancelariei, clujeanul liberal Mircea Abrudean. Omul de casă al lui Boc, pus de acesta expres de-a drepta lui Ciucă tocmai pentru a îl provoca să facă ”Poc”, dacă nu onorează ”favorurile” mai mult financiare decât politice ale primarului în care o bună parte din servicii și-au pus toate speranțele. Cele că poate organiza ”Noul CARITAS” clujean!
”Serviciile își bagă banii în offshore-ul lui Boc”!
Astfel titram ”lovitura” din 12 august, atunci când dezvăluiam strategia impunerii ”compromisului național” de către nucleul dur pedelist convertit în ”forța motrice” a liberalismului transilvănean și ”pesediștii luminați” din jurul bătrânului combinator Vasile Dîncu. Toate aceste rămășițe ale regimului portocaliu sau ale celui tehnocrat fiind convinse că doar astfel s-ar putea împăca și ”capra” serviciilor, dar și ”varza” politicului. Astfel că, între Cîțu și Ciucă, adevărații băieți deștepți ai sistemului par să fi ales ”a treia cale”. Și anume ”Sperietoarea Boc”! Cei care încă din vară au pus umărul la promovarea lui Boc bazându-se nu doar pe faptul că, fără îndoială, acesta este cel mai obedient executant al sistemului. Putând fi astfel ”înghițit” de ceilalți lideri regionali politici. Dar și ”digerat” mult mai ușor de serviciile secrete, cele care știu foarte bine că ”micul Boc” nu va îndrăzni niciodată să le creeze probleme, pentru că altfel ar face imediat ”poc”.

Poziția acestei tabere fiind cu atât mai interesantă cu cât, după cum reiese dintr-un raport contrainformativ intrat în posesia noastră, nu doar lideri politici liberali sau pesediști își bagă banii în ”noul CARITAS” de la Cluj – Napoca, dar și acoperiții serviciilor din ”zona gri” a sistemului preferă să își ruleze fondurile operative tot în proiectele derulate cu girul administrativ al Primăriei Cluj – Napoca. Instituție care a devenit practic un fel de offshore al lui Boc, unde nimeni nu controlează pe nimeni… Și toată lumea bună a sistemului ”papă”, că doar banul trebuie să circule! Mai ales la acest nivel…
Grupul de la Cluj și Proiectul SMART
Relansarea politică a lui Emil Boc fiind una cu atât mai surprinzătoare, cu cât în urmă cu doar un an, influentul ”Grup de la Cluj” amenința că își mută afacerile în Capitală. Și că pleacă dintr-un Cluj deja ”sufocat” în ultimul mandat al lui Boc. Cel care iată însă că a luat cât se poate de în serios această amenințare, astfel că s-a predat necondiționat, dând drumul pe bandă rulantă la autorizarea tuturor proiectelor imobiliare din Cluj – Napoca. Oraș de unde nu a mai plecat astfel nici vechiul, dar nici noul ”Grup de la Cluj”!

Astfel că Ioan ”Nucu” Rus este din nou pe cai mari…Ion Țiriac pregătește noi proiecte în atât de avantajosul pentru el sistem public – privat, fie ele derulate și sub alte forme oficiale. Elena Udrea și vechii pedeliști ajungând la rândul lor să scoată capul, după ce ”tăvălugul” DNA a trecut peste ei cu mai puține rezultate catastrofale decât se așteptau fanaticii sistemului paralel. Astfel că proiectul imobiliar SMART de un miliard de euro se bazează în mare parte și pe ”împrumuturile” acordate afaceriștilor la vedere de către greii regimului portocaliu. În compensație păstrându-se un ”loc călduț sub soarele Puterii”, după cum ”prognozam” încă din 12 august, și ”prăfuitului” Vasile Dîncu.
Cancelarul Abrudean
Până și bucolicul Florin Cîțu a reușit să își impună propriul om de încredere la ”butoanele” Secretariatului General al Guvernului. Și asta în ciuda faptului că ”dosarul de cadre” al lui Gorun nu avea cum să obțină vreodată ”pe bune” avizul informativ… Numai că s-a considerat că, totuși, un premier trebuie să lucreze cu oamenii săi barem la nivelul SGG și al Cancelariei. Ceea ce nu este însă și cazul lui Nicolae Ionel Ciucă. Cel care s-a trezit că noul ”creier” de la Palatul Victoria este pesedistul Marian Neacșu. Devenit astfel omul căruia i-au fost trecute în subordine și multe dintre cele mai râvnite companii de stat. În timp ce Cancelaria i-a fost predată fostului prefect de Cluj, liberalul Mircea Abrudean.

Acesta fiind cunoscut drept unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai primarului Emil Boc! Cel care are acum ”pârghia” necesară pentru a înclina în ce parte vrea el interesele politicii guvernamentale. Cea ale cărei facilități le știe de altfel foarte bine, din moment ce, timp de 12 ani a încheiat sute de contracte de consultanță cu primăriile multor comune clujene. Și uite cum, neavând voie să îl deranjeze nici cu o floare pe Marian Neacșu și avându-l în coastă și pe ”Cancelarul” Abrudean, viața generalului Ciucă la Palatul Victoria se anunță mult mai grea decât la Ministerul Apărării Naționale. Cel pe care de asemenea a fost nevoit să îl predea necondiționat unui alt vechi combinator politic al sistemului, ”profesorul” Vasile Dîncu…
Piticul porno are puuuuu la mare😅
Cine,carpa de sters pe jos a lui udrea??😀😁😂😃😅
Cine il mai tine minte pe „piticul porno”?
https://www.youtube.com/watch?v=B7kNj2mVCvU
Sa inteleg din acest articol, ca „piticul porno” il ia pe Ciuca la Maciuca?
Ca poate mi-a scapat naratiunea…
Exact😅
Piticul slugarnic cu minte putina si chelie multa, executa, nu discuta
Intre el si ou, oul a cedat primul
Doamne, de boc nu stiu ceva bun decat ca tasu i a spart oul rosu in cap!!!
Tache ,de ce i se spune lu ciuca ,,eroul de la Nasiriah”?, caci recunosc ca nu stiu si e prima data cind citesc asa cv..Care e treaba cu eroismul?
Muc cel Mic executa dupa ce a ars o pe iubita lui Gelu Oltean, n are incotro, are schelet in dulap…
Boc e un preș,a fost al lui Petrov si acum este al lui KWI.Daca misca în front…a pus o…ja la Gherla…
De sarbatorile astea joc intr- un spectacol grandios intitulat ” Actiunea Rozeta ” . Sunt Sibian Piticul Porno Varianta Mu , scenografia mi-a dedicat rolul de Craciunita ce colinda de-a busilea navetistii de Rabnita prin boschetii de sub pasarela garii Tiraspol , sunt fierbinte si ies aburi din bikini , obtineti mai multe detalii despre mine daca cititi in Comisarul.ro , astazi , 22.12.2021 , ora 08:46 , articolul ” AMERICAN TEEN VOQUE A PUBLICAT UN GHID PENTRU ……”. Pupici cu starlici di la Kostyusku Amore ……hihihihihihihi
Fostul ministru Elena Udrea a provocat o amplă dezbatere în mediul online, după ce duminică a postat pe Facebook un mesaj în care explică de ce nu se vaccinează anti-COVID şi în care aratî că deşi are anticorpi pentru că a trecut prin această boală, UDREA le rade in nas celor la DNA ca desi a furat miliarde de euro ea a scapat de inchisoare
Du-te la doctor!!!
Spotmedia.ro , astazi , 22.12.2022 , ora 10:27 , articol de Mihai Oprisor : ” LACRIMILE DE CROCODIL ALE DOMNULUI BUDAI ( actualul ministru al Muncii ) ” .
22.12.2021 , ora 10:27 .
din tot ce vad prin diverse articole inclusiv asta se poate trage usor concluzia ca serviciile noastre secrete sint dusmanul romanilor . si asta doar prin muhaielele care sint bagate pe gatul romanilor .
Asa se vede de la Tiraspol , asta e concluzia la care am ajuns inainte sa-i ciordesc curcanii impegatului impreuna cu Gelu . Lui Gica contra sistemului nu-i dau nici un oscior , se da la Vrabiuta Livy , sa haleasca umbra pe hleb asezonata cu dude de sarbatori . De Anul Nou , io si Gelu o sa servim o cina romantica pe malul lacului si o sa ne dam la fund , Vrabiuta sa se sparga in kamasutra cu Gica , s-a terminat liubliu-ul cu zgripturoaica asta zburatoreasa …..
du-te-n phiz da ma-ti de bulan scarbos , posteaza-ti singur la ale tale , cine te-a chemat aici ?
Tachi m-o chimat asi , di si ma trmisi in phiz la mamuku ca pi un biulan scarbios ?
Sugiuk STF, marș la hazna
Asi ma mustriuliues io in oglinja si ma amenit ca ma STF , ma duc tiptil sprie hazna , mi s-o facut o foami …….