Cauta

Puci DGIA! Nicola lui Ciucă, combinată de Hăpău!

Nu că ne-am fi putut aștepta de la unul dintre ultimii dinozauri ai sistemului la o faptă de vitejie precum ieșirea și pe bune la pensie, dacă tot umblă cu raportul ”de proiecție” la el… Dar doar pentru a mai trage astfel de timp… Numai că tupeul deja ”obraznic” al generalului Marian Hăpău de a întoarce peste noapte armele și din ”omul americanilor”să devină cel mai ”francofon” șef de serviciu secret românesc este deja prea mult! Mai ales pentru ofițerii de informații care cu adevărat în ultimii ani și-au periclitat poziția doar pentru a păstra un echilibru prolific sistemului de intelligence, între influențele exercitate asupra a ”hălci” întregi din statul român de partenerii strategici.

Mihaela Nicola confruntare cu generalul Marian Hăpău

Ca să nu mai vorbim că tocmai oamenii generalului Hăpău de la Direcția Generală de Informații a Armatei s-au aflat în toată această perioadă la butoanele operative ale unei costisitoare ”vânători de vrăjitoare” rusești! Și tocând astfel fondurile operative pe falsa monitorizare a unor inventați agenți GRU. Dar iată că roata deja s-a întors! Atât la Ministerul Apărării, cât și la Palatul Cotroceni. Astfel că, știind că premierul Ciucă nu va ezita să îl ”scuipe ca pe o măsea stricată” de la conducerea DGIA imediat după finalizarea telenovelei contractului corvetelor, generalul Hăpău a declanșat un adevărat puci. Cei mai de încredere camarazi ai generalului Ciucă fiind ”vânați” contrainformativ de agenții DGIA.

Șeful Armatei, umilit operativ

Chiar ”acoperiții” Informațiilor Militare fiind cei care poartă acest război hibrid împotriva premierului pe toate fronturile nevăzute ale propagandei operative! Principala țintă fiind chiar șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

Generalul Petrescu omul lăsat de Ciucă în fruntea Armatei

Omul pe care proaspăt uns premier, Ciucă a și insistat să îl numească succesorul său la conducerea Ministerului Apărării Naționale. Principalele repere ale carierei militare a generalului Petrescu spunând de altfel totul despre cel considerat inclusiv unul dintre cei mai  apropiați oameni ai președintelui Klaus Iohannis din întregul sistem. Petrescu fiind șef de promoție al Institutului Militar de Infanterie ”Nicolae Bălcescu” de la Sibiu, șef de promoție al Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, absolvent ”cu distincție” al Colegiului Național de Război din cadrul Universității Naționale de Apărare al SUA din Washington DC, absolvent al Colegiului Întrunit de Comandă și Stat Major – JSCSC din Marea Britanie și având masterul în studii de apărare la Kings College din Londra. A condus misiuni de luptă în prima linie a teatrelor de operațiuni din Irak, Afganistan, Albania, Angola, Kosovo, Bosnia – Herțegovina.

Șeful Statului Major apropiat de președintele Iohannis și de americani

Numai că acum șeful Statului Major al Apărării s-a văzut pus în umilitoarea situație de a anunța de unul singur că a fost victima unui furt de identitate. ”Vă semnalez un cont fals, cu care nu am nicio legătură. Falsa identitate a fost fabricată pe baza unor informații și fotografii extrase de pe pagina mea de Facebook sau din alte surse. Astăzi persoana care se ascunde în spatele acestui fals distribuie postări care se pretind a fi în numele meu. Vă adresez rugămintea să nu le luați în seamă, ba chiar mai mult, vă invit ca, în cazul în care le-ați primit, să raportați către Facebook acest cont drept unul fals și care răspândește informații false”. Demersul pe persoană fizică la care a fost nevoit să apeleze chiar șeful Armatei Române fiind cu atât mai umilitor, cu cât, conform fișei postului, ofițerii DGIA ar fi trebuit deja să identifice această reală vulnerabilitate la adresa securității naționale, să închidă contul fals, să gestioneze interinstituțional relația cu Facebook, să  întocmească probatoriul și să înainteze deja procurorilor militari documentația necesară deschiderii unui dosar penal.

Câți dintre ofițerii de informații vor sprijini puciul DGIA

Prea ocupați cu postările ”otrăvite”, ofițerii specializați tocmai în cybersecuritate ai DGIA l-au lăsat singur pe șeful Statului Major, cel pe care trebuiau să îl protejeze, în fața acestei situații cel puțin jenante. La ordinul generalului Hăpău! Cel care astfel dă în Petrescu, ca să ”priceapă” și Ciucă că poate declanșa oricând un război hibrid total, dacă premierul mai încearcă să îl schimbe pe ”nemuritorul” Zisu…

”Idiotul util”, generalul denunțător Spînu

Sau, în cel mai rău caz, de gestionarea publică a acestei situații penale ar fi trebuit să se ocupe generalul de brigadă Constantin Spânu. Mai ales că tot îi place acestuia să se citească pe propaganda operativă sau să se vadă la emisiunile ”analiștilor” de casă, acolo unde denunță războiul hibrid purtat de agenții acoperiți ai GRU în România! Pentru că același atotprezent general Spînu se află și în spatele recentei poziții oficiale a Ministerului Apărării Naționale cu privire la viralizarea unor vechi filmulețe cu mișcări de trupe. Și despre care MApN susține – oficial! – că ”putem afirma fără echivoc că tactica face parte din acțiuni ample de război hibrid”! Păi dacă tot poate afirma ”fără echivoc” – și deci cu dovezi! – că GRU desfășoară ”ample operațiuni de război hibrid” în România, de ce nu a alertat generalul Spînu, de îndată, CSAT-ul, procurorii militari și celelalte servicii secrete? Pentru că altfel nu este decât ”portavocea” șefului DGIA, generalul Hăpău având de altfel în soldă o întreagă armată de astfel de ”idioți utili”!

I-au umblat sub fustă!

”Cui dă Ciucă un miliard de dolari, ca să scape de Hăpău” titram ”lovitura” din 6 mai, anul trecut. Atunci când dezvăluiam că Mihaela Nicola este ”aleasa sistemului” pentru a apreta imaginea șifonată de ”soldățoi” a generalului Ciucă. Și de a îl transforma pe acesta într-un politician maleabil și frecventabil. Iar mereu surprinzătoarea Mihaela Nicola este în grafic cu ingrata misiune primită – dar răsplătită pe măsură! – chiar dacă a avut mici întârzieri în instalarea generalului Nicolae Ionel Ciucă la Palatul Victoria. Numai că, uite că acum oamenii lui Hăpău deja își permit să umble ”sub fusta” informativă a Mihaelei Nicola! Cea care ar trebui să îl protejeze pe premier inclusiv de dezvăluiri directe sau prin ricoșeu despre când acesta era șeful Armatei sau ministrul Apărării.

Generalul Spînu Portavocea războiului hibrid

Însă, dată fiind disperarea generalului Hăpău, Mihaela Nicola va trebui să își folosească toate farmecele PR pentru a bloca ”scurgerile controlate” gata pregătite pentru a fi inseminate public. Precum cea din raportul informativ al DGIA pe Dosarul Piranha V, cel păstrat în seiful personal din biroul generalului Hăpău: ” Pe 12 decembrie 2015, secretarul de stat responsabil cu industria de armament, Sorin Encuțescu s-a întâlnit cu delegația companiei americane General Dynamics, formată din : Steven K. Saiget – Vice President International Compilance General Dynamics Corporation, Thomas Kauffman – Vice President International Business & Services GDELS, Marienne Tarbell – Director Trade Compliance and Industrial Participation General Dynamics Corporation, Jens Bauer – Senior Director Industrial Participation & Strategy GDELS, Sandra Schlemmer – Manager Industrial Participation GDELS, Cătălin Constantin – Director Prime Net Integrator SRL”. Cu mențiunea expresă că același Cătălin Constantin este cel care a încasat apoi comisionul pentru contractul Piranha V. Și care a cumpărat vila din Constanța a Simonei Halep, pentru… Și al cărui frate este ofițerul acoperit DGIA, Cristian Radu Constantin, care a activat în Transnistria… Și care este ”asociat acoperit” cu generalul cu trei stele Niculae Tabarcia, nimeni altul decât consilierul Kongsberg, ”căpușa norvegiană” a americanilor în contractul NSM. Și… atât pentru astăzi!

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Exit mobile version