Cauta

PROHODUL GUVERNULUI SE CÂNTĂ LA SIGHETUL MARMAȚIEI!

Pe 25 noiembrie 2021, Nicolae Ionel Ciucă depunea jurământul la Palatul Cotroceni, alături de ceilalți membri ai Guvernului în fruntea căruia era astfel instalat. Iată însă că nu au trecut nici măcar doi ani de la apogeul carierei generalului rezervisto – liberal, că steaua politică a prezidențiabilului Ciucă pare să apună deja definitiv…

Cu toate că ”eroul” unei bătălii care nu a avut loc decât în ”analizele” lui Radu Tudor tocmai ce făcea primii pași – unii penibil de împleticiți, ce este drept – pe drumul prezidențiabil spre Palatul Cotroceni. Acolo unde ar fi fost văzut ca o ultimă soluție de înlocuitor obedient al lui Klaus Werner Iohannis.

Vine ”Noaptea Cuțitelor Lungi”!

Numai că, în timp ce, poate pentru prima oară în viața lui, Ciucă nu a mai produs doar glumițe de garnizoană, ci hohote de râs cu involuntarele declarații despre cum vorbesc cu el românii pe stradă, ceva i se pregătește… La Sighetul Marmației… Acolo unde, chiar zilele viitoare se va cânta Prohodul actualului Cabinet… Ceea ce va duce automat și la ”ejectarea” actualului președinte al ”partidului meu” din orice alte calcule politice electorale ale liberalilor.

Bineînțeles, asta și dacă ”Puciul de la Sighetul Marmației”, prevăzut pentru luna decembrie, nu va fi între timp dejucat de către ultimii loiali iohanniști mai mult din serviciile secrete, decât din ”partidul meu”.

Oricum, ”Blestemul de la Sighetul Marmației” este gata să cadă din nou asupra unui lider liberal. Nicolae Ionel Ciucă nefiind însă, ce este drept, nici primul, dar nici ultimul președinte al Partidului Național Liberal care a fost ”decapat”, sub o formă sau alta, după participarea la tradiționala Școală Politică ”Gheorghe I. Brătianu”. Un eveniment care are loc în luna noiembrie a fiecărui an, sub pretextul pregătirii tinerilor liberali din structurile TNL din întreaga țară pentru trecerea la ”next level” a carierei lor politice. Desigur, de fiecare dată sub stricta supraveghere a ”seniorilor liberali”. Cei care însă, de fiecare dată atunci când se reunesc la Sighetul Marmației, în timp ce tineretul se face criță și ”bagă în… UE ciuma roșie”, se țin numai de intrigi…

Scenariul urmând a se repeta și zilele viitoare. Atunci când, tot la Sighetul Marmației se va cânta și prohodul actualei coaliții de guvernare.

4 Decembrie

Nemulțumirea cam tuturor baronilor liberali, fie ei galbeni sau portocalii, fiind amplificată de recenta primire a unui ultimatum din partea încă șefului PNL, Nicole Ionel Ciucă. Generalul riscând să joace totul pe o singură carte! Astfel că, pe 4 decembrie, toți președinții de organizații județene ale Partidului Național Liberal trebuie să îi predea personal, în scris, angajamentele ”sinucigașe” cu asumarea propriilor scoruri electorale pentru succesivele alegeri din nebunul an electoral 2024.

”Mămăliga” liberală fiind gata să ”explodeze” după ce li s-a transmis deja ca nu cumva să se treacă pe foaia pentru ”Ciucă al nostru” cu un scor electoral prognozat sub 20 la sută! Asta în timp ce, în chiar sondajele interne ale partidului, ”locomotiva” Nicolae Ionel Ciucă nu ar atinge, în cursa pentru Președinție, nici măcar oricum jenantul prag de 10 la sută!

Astfel că liderii liberali din teritoriu știu foarte bine că dacă predau foile cu ”cota” la alegeri de peste 20 la sută pe 4 decembrie, atunci este ca și cum și-ar semna demisiile în alb! Cel puțin pentru unii dintre ei, din județe în care nu neapărat partenerii de la Partidul Social Democrat, dar mai ales ”simionii” AUR fac deja ravagii, cu scoruri peste 30 la sută fiecare.

Și uite cum, 4 decembrie poate deveni ”ultima noapte de guvernare, prima zi de Opoziție”…

Nemulțumirea liderilor vizați de ”cota impusă” de peste 20 la sută fiind ațâțată și de regimul preferențial de care se bucură iohanniștii impuși de către chiar șeful statului în Guvern și pe listele electorale pentru alegerile europarlamentare. Cei pentru care va trebui să tragă întreg aparatul de partid. În timp ce, ”ținuți în puf” prin relațiile personale cu președintele Iohannis, nu fac decât să spună ”lucruri trăsnite”. Dar unele care trag în jos chiar Partidul Național Liberal obligat să îi desemneze ”capi de listă”…

Se zdruncină șandramaua

Așa că Guvernul se poate rupe pe axa Marcel Boloș – Simona Bucura Oprescu… Sau de la orice altă ceartă între ”colegii” liberali și pesediști. Indiferent de numele lor sau de subiectele aflate în tot mai aprinsele dispute. Însă, cel mai probabil, implozia va fi declanșată de chiar ”aripa dură” a Partidului Național Liberal. Cea care știe prea bine că, dacă nu intervine de îndată și nu abate asupra iohannistului Nicolae Ionel Ciucă de acum tradiționalul ”Blestem de la Sighetul Marmației”, atunci vor fi ei apoi cei executați. Unul câte unul… După chiar primul rând de alegeri de la anul…

Până atunci însă, ”șandramaua” guvernamentală se zdruncină cu fiecare nouă decizie prin care trebuie să se umple la Fondul de rezervă bugetară. Cel din care ultimele miliarde au fost ”undirecționate” către plata salariilor pe lunile noiembrie și decembrie la Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Direcția Națională Anticorupție. În timp ce spitalele au fost puse pe lista de așteptare… Pentru că este mare, prea mare foame de bani! Dar bani nu mai sunt!

Ultimele stiri

  • Pensiile vor fi recalculate altfel, de la 1 septembrie 2024. La ce trebuie să fie atenţi angajaţii
  • Alege ce citești
  • Mugur Isărescu, explicaţii uluitoare: de ce e bine că Guvernul se împrumută masiv pentru finanţarea deficitului
  • Un medic de la Institutul Oncologic, acuzat de ucidere din culpă! Ar fi uitat o compresă în abdomenul unei femei
  • Sică Mandolină l-a băgat în stabor pe Nicușor Dan
  • Erdogan se teme de Israel. Liderul turc a prevăzut ce s-ar întâmpla dacă Hamasul va fi învins
  • Pacientul Florin Piersic a trecut la nivelul următor. Cum a evoluat starea sănătăţii marelui actor
  • Ce a făcut Robert Fico, premierul Slovaciei, înainte de a fi împuşcat la Bratislava. Un martor a dezvăluit totul
  • Ucraina și Moldova pun presiune pe sistemul energetic românesc. Pierderi majore la Transelectrica
  • Tratatul de pace ce putea încheia războiul din Ucraina. Mai lipseau doar semnăturile lui Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin. De ce nu s-au mai înţeles
  • Exit mobile version