AcasăDezvaluiriAnchetePREDOIULE, LA ĂȘTIA DE CE NU TE DAI?

PREDOIULE, LA ĂȘTIA DE CE NU TE DAI?

Vicepremierul Cătălin Predoiu – pentru că mai are până a demonstra că este totodată și ministru de Interne! – pare să fi trecut peste tracul noii funcții… Și, ce este drept,  dacă nu se va opune barem ”curățeniei de toamnă” care tocmai a început, tot va fi o ”bilă albă” pentru mandatul său. Unul pe care l-a început asumându-și o revigorare a luptei anti – drog mai mult decât binevenită…

Inițiativa vicepremierului Predoiu fiind cu atât mai salutară cu cât aceasta a fost asumată din dubla postură de ministru al Afacerilor Interne și, mai ales, părinte… Numai că, ghinion, aceasta este sortită din start eșecului. Oricâte aparate ”drugtest” ar cumpăra structurile Internelor… Oricâte teste s-ar face în școli, la filtrele rutiere și la festivalurile de muzică electronică… Oricâte autoturisme ar fi confiscate…

AVEȚI RAPOARTELE!

Pentru că, toate aceste măsuri – binevenite, dar total insuficiente – nu vor avea nicio finalitate! Mai ales dacă mult prea timoratele instituții de forță ale statului român nu iau cu adevărat taurul de coarne. Și nu au tăria de caracter, chiar în ciuda recomandărilor debilei clase politice românești, de a porni lupta antidrog de la propriile rapoarte care identifică ”explozia” consumului de droguri sintetice în România de sosirea în țara noastră a primelor valuri de rackeți refugiați” din Ucraina!

Cei care au poposit mai întâi în Constanța… Exact orașul care este identificat acum, până și în rapoartele oficiale ale Națiunilor Unite, drept  principala poartă de intrare în România și întreaga Europă, ”la braț” cu Olanda, a drogurilor sintetice! Pentru că, până când cerealele ucrainene să ne falimenteze fermierii, cu siguranță drogurile ucrainene vor ”zombifica” tot mai mulți copii români!

Iar toate aceste rapoarte informative se află în sertarele neputincioșilor factori de decizie ai statului român încă din martie 2022! Iar dacă ministrul de Interne nu are încredere în informările structurilor românești – sau mai degrabă habar nu are de ele! -, atunci barem să o pună pe loiala consilieră de la Cabinetul de vicepremier, cea în care are încredere deplină, să îi citească ultimul raport al GI – TOC și United Nations Office on Drugs and Crime! Și în care scrie negru pe alb că drogurile sintetice ucrainene intră în Europa prin Portul Constanța! Rackeții folosind inclusiv culoarele de trecere a cerealelor, cele care prin care ”marfa” nu este scanată cu raze X sau supusă unor altfel obligatorii controale suplimentare! Ci doar lăsată în voia unor iluzorii ”analize de risc” ale căror principale ”jaloane” sunt date de țara de proveniență… Numai că niciun vameș român nu îndrăznește să raporteze Ucraina drept ”țară de risc”… Așa că mii de tineri și copii români devin consumatori și dependenți de droguri sintetice cu fiecare nouă lună în care România se obligă, de bună voie și nesilită de nimeni, dar deja de-a dreptul ”sinucigaș”, să asigure ”culoarele ucrainene” din Portul Constanța!

Mafia ucraineană, ”refugiată” la Iași, București și Constanța!

Aceasta era principala concluzie a cu adevărat alarmantului raport contrainformativ de la începutul lunii martie, anul trecut. Atunci când structurile contrainformative chiar au avut reacție și au avertizat cu privire la acest pericol iminent pentru securitatea națională, la doar primele zile de la identificarea principalelor grupări ucrainene de trafic de droguri sintetice în cele trei mari orașe. ”Refugierea” rackeților figurând în baza de date ca traficanți de droguri în cele mai luxoase hoteluri din Iași, București și mai ales Constanța indicând clar că aceștia au decis ”să schimbe ruta”. Și rezultatele se văd deja în miile de familii românești distruse de drogurile sintetice aduse de rackeții ucraineni prin Portul Constanța.

Numai că structurile specializate au fost nevoite, în lipsa unei voințe politice sau barem operative, să se mulțumească doar cu monitorizarea coloanelor de BMW X7 – mașina oficială a mafiei ucrainene!- care treceau frontiera printre șirurile adevăraților refugiați, cei cu copii de mână și mergând pe jos. Ca și hotelurile de lux unde rackeții și-au închiriat cele mai de fițe apartamente, pe câte un an înainte! Cu banii jos! Ca și primele tranzacții de probă, făcute cu încă timidele pe atunci rețele locale de trafic de droguri sintetice!

Și așa cum frontieriștii, IGAV-ul și ”transfrontalierul” s-au mulțumit să monitorizeze avioanele ușoare care transportau țigări pe frontiera nordică a României cu Ucraina, tot la fel structurile anti – drog au trebuit doar să raporteze constituirea rețelelor de trafic de droguri sintetice la frontiera sudică a României cu Ucraina. Pentru că, mafie funcțională, nu ca eșuatul stat român, crima organizată ucraineană a împărțit din start rutele. Frontiera de Nord a României rămânând pentru contrabandiștii de țigări. Cea din Sud fiind folosită exclusiv de traficanții de dorguri. În timp ce funcționarea primelor rețele de prostituție instalate la București și Constanța a fost anulată, rackeții considerând că acestea aduceau prea puțini bani, dar în schimb atrăgeau prea mult atenția…

ȚARĂ DE CONSUM! NU DE TRANZIT!

Iar tocmai când structura contrainformativă care identificase ”ruta sudică” forța ”trezirea din adormire” și a celorlalte instituții de forță ale statului român, o halucinantă inițiativă legislative dovedea că operativii nu se pot baza pe voința politică necesară. Totul după ce, la doar câteva zile după finalizarea acestui prim raport contrainformativ, deputatul liberal ieșea public cu inițiativa legislativă privind înlesnirea acordării, aproape automat, a cetățenilor ucraineni care își declarau un ”strămoș” român! Rackeții fiind bineînțeles primii care au conștientizat și profitat de această nesperată posibilitate legală…

Și astfel, în timp ce Poliția Capitalei nu raporta bandele de spărgători ucraineni ca să nu deranjeze poziția oficială, în timp ce IGAV nu zbura pe zona de nord iar polițiștii de frontieră de pe aceeași ”felie” erau trimiși în patrulare cu ”coji” de mașini  împotmolite în noroi iar în Portul Constanța niciun container ucrainean nu era controlat suplimentar, România devenea ”țară de consum”! Ci nu de tranzit, a drogurilor sintetice! Iar până când autoritățile statului român nu își vor asuma acest statut, tocmai pentru a avea posibilitățile legale de adoptare a unei noi strategii de luptă antidrog, orice inițiativă declarativă va rămâne la acest nivel!

Pentru că realitatea asta este, cel puțin în cazul drogurilor sintetice: ROMÂNIA ESTE ȚARĂ DE CONSUM, NU DE TRAFIC!

Și în timp ce prin Portul Constanța drogurile sintetice ucrainene trec ”la pachet” cu cerealele modificate genetic, singura unitate românească desemnată chipurile să lupte informativ pe ”spațiul sud-estic ucrainean” este cea sepepistă, de monitorizare, condusă de Gegea a lui Pahonțu…

Așa că de-abia după ce va avea și vreun ”mare bărbat de stat” român ”cojones” să solicite barem documentarea rețelelor de rackeți ucraineni care au inundat România cu drogurile sintetice aduse la vedere, prin Portul Constanța, se poate declara și lupta antidrog!

author avatar
Catalin Tache
9.808 afisari

149 COMENTARII

  1. Mutul nostru tace, nu-i mai ajută pe ukrainieni?…pardon mafia ukrainiană!…temuta mafie !…traficul cu droguri e în floare în românia!…si ăsta e doar începutul!…

    • Tache, sper ca este adevarat ca intri in AUR! ESTE NEVOIE DE NATIONALISTI CA TINE!VOTATI AUR

      • AUR? Hahahahahaha! Dai dracu de nationalisti, ca nu mai suntem in anii 30. Marea unire a fost in 1918. Azi avem nevoie de reforme serioase, sa crestem economia, sa le asiguram cetateniilor un trai mai bun.

    • Taci dracu, sluga jegoasa. Datorita mie, avem cel mai mare sprijin din partea europei din istorie!

  2. DACA NICI PENTRU COPIII VOSTRI NU AVETI SANGE IN INSTALTIE SA IESITI IN STRADA,ATUNCI PENTRU CINE?DROGURILE UCID!UMPLETI PIATA VICTORIEI PENTRU COPIII VOSTRI SI IMPOTRIVA TRAFICANTILOR!DACA VRETI SA VA NUMITI PARINTI…

    • Nu am fi în afacere dacă drogurile ar fi legalizate, ca în Portugalia. Așa că trebuie să mulțumim politicienilor noștri care ne asigură profituri uriase. 😆

    • Din pacate, asa este…am fost lasati singuri…un procuror are si cate 700 de dosare cu mii de traficanti in lucru…omeneste vorbind nu este posibil sa rezolvam nici 10 la suta din ele…si se tot acumuleaza…intr-un an cel mult va fi prapad pe strazi,ziua in amiaza mare…felicitari pentru curajul de a spune adevarul in fata”SUNTEM TARA DE CONSUM,NU DE TRANZIT

      • Nici noi nu mai putem face nimic.pur si simplu suntem depasiti.si nu ni se permite sa anchetam ucraineni.decizie politica

        • Manci k.kat , prinde un ucrainean care vinde droguri , sa vedem cine intervine politic …

  3. Asta a zis la tv ca se va ocupa de traficul ilicit de droguri nu de el in general deci e pe categorii!!

  4. In Bucuresti totul a scapat de sub control de cand cu ucrainenii,dar nu avem voie sa raportam si oficial

    • Mai dureaza putin, dar nu mult, iar aia de sus sus vor avea mari probleme de tot si apoi neasteptat lucrurile se vor aseza dupa ce hegemonul incepe sa piarda partida si toata mizeria instaurata se va fragmenta de la sine fara sustinerea lor actuala care chiar va fi zero. Au jucat prost si vor pierde. Sa asteptam cu rabdare.

  5. Sincer,cel mai pe bune articol de multa vreme,din toata presa.asta este adevarul.noi le dam bani,ei droguri

    • Sincer , locuiesc sub cerul liber sub pasarela garii Tiraspol ( cu acordu impigatului ) , asa mi se pare mie articolul de pe malu stang al Nistrului …

  6. Am cunoscut în ultimii 2 ani zeci de ucraineni aici,nu racheti,nu par violenti

    • Valica , schimbarea la fata , dezlegare la peste ? Surprinzi prin franchetea postarilor , ai luat anafura si te-a tamaiat parintele Sofronie ?

        • Esti un om bun, sufleteste. Nu-l baga in seama pe impostorul acela rautacios.

          • Ba , Gica pentru sistemul , de ce te bagi peste mine , abia am infiripat o poveste romantica cu Valica si hop si tu , ca te gadila hemoroizii . Nu suport trio , scarpina-ti rozetu cu facaletu , perversule .

    • NU SUNT NICI UN ” ZELKENSKI ” , SUNT CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL , de profesie TROLL .

    • Adica ti-e frica deoarece n-ai „cojones”. Daca iti da unul lovitura intre picioare, nu simti nimic, nu-i asa?

    • Pentru ca sarbii,ungurii si altii au mandrie nationala, credinta si barbatie!noi, doar slugarnicie ne curge prin vene

    • Kosteo , nu mai ai aer , d-aia ai bulbucat ochii ca broscoiul ? Puteai sa ma claxonezi pe talanga stanga si ma prindeam ca ti-am proptit-o pana-n prasele …….hihihihihi

    • Buna recomandare. Acolo gasiti toti oamenii trans, ca nu degeaba se numeste Trans-nistria!

      • Hihihihihihihihihihihi , asta e tare , le-o bag si la ortacii mei din Ceata lu Pitigoi de sub pasarela , o sa ma puna lider de sindicat boschetar curcubeu si o sa ne cautam drepturile la Raion , spasivo di ricomandarea TRANS !

  7. Sunt KOSTEA SUGIUK TIRASPOL , asta e specialitatea mea , sunt maestru in foale si parat cu buza lovituri de ciocane zburlite ……

  8. Tache , chiar nu poti sa-l dai pe mute pe maimutoiul asta de Kostea Sugiuk Tiraspol care iti arunca articolele in derizoriu ? Macar cere sa-l schimbe , o veni vreunul fara probleme pshice ……..

    • Vezi daca mi-ai dat mumu ca tot sunt in calduri si caut Pule ? D-aia postez cu pseudonimul Barbu Gh , de off-ul flautului fermecat , cum o iau in mufa oracai disperat .

  9. Acum intelegem si noi declaratia lui Mutulica, ficusul de la Cotroceni cind spunea ca ii sustine pe raketi pina in pinzele albe! Pina la ultimul roman drogat!

  10. Spotmedia . ro , 30.08.2023 , ora 20:12 : ” ZIUA 553 . CALE DESCHISA ………………………………………………………………………………………….. „.

  11. V-ati convins ca am defectiuni neuro-psihice si trebuie sa intru in reparatii CAP itale ?

  12. V-ATI CONVINS CINE se ascunde sub pseudonimul Barbu Gh . Pule ? CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL aka KOSTEA AMORE SUGIUK , DE PROFESIE TROLL !

      • Nu v-ati intrebat de ce nu exista nici o stire despre preturile atat de mari la produsele fabricate in romania fata de cele din afara si mai ales ca cele romanesti sunt de cea mai proasta calitate (cele industriale), chinezarii si de ce 8 din 10 romani mor de cancer, la ce se mananca in scoli (lapte praf chinezesc transformat in lapte si corn facut din glet) si de ce sunt din ce in ce mai prosti copii?

    • 😂😂😂🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭Nu mai pot.

    • Ce propaganda e asta , Kosteo ? Sa te pisi pe poporul roman si sa-ti bagi puula in familia noastra ? Realizezi cat de drag ne esti daca punem noi , romanii , gheara pe tine ? Tache , cum e posibil sa-i permiti lui pulifriciul asta mancurt asemenea postari ?

  13. Asa ca interesati-va ce este ideologia de stanga, de dreapta, mergeti la vot si daca nu se respecta, iesiti cu toporul iar de tabere: NICIODATA RUSIA, NICIODATA SUA SI ALTE TABERE, INTOTDEAUNA ROMANIA!

  14. Cel mai mult ma bucura ca nu nu am intrat in Schengen: romanii cu bani se plang cel mai mult si daca te duci dupa ei la baie, nici apa la toaleta nu trag, se pisa ca vaca pe aratura.

  15. Barbu, frate, te-ai lovit azi rau de tot. Ia-ti pastilele sau fumeaza niste iarba sa te calmezi.

    • Securila si tu si secyrila Barbu sunteti praf bai specialisti anchetatori.. Pe lucrarea voastra operativa ati primit un mare MAT, specialistilor anchetatori:))) jegurilor un singur mesaj pentru voi: SICTIR!

      • Nu mi se mai permite sa dau cu mociu in incinta cladirii de pe str. Manoilov 42 , a disparut stiloul si bricheta sefului , ma banuie ca io le-am ciordit … Mi-au dat cu flit , un sut in cur si SIKTIR , sa vad cum pot sa-i inmuez la cocostarcii gat-sucit zburliti …… !

      • Nu mi se mai permite sa dau cu mociu in Manoilov 42 , a disparut stiloul si bricheta sefului , ma banuie ca io le-am ciordit … Mi-au dat cu flit , un sut in cur si SIKTIR , sa vad cum pot sa-i oblojesc la cocostarcii gat-sucit zburliti …… !

    • Barbu e disperat ca a primit niste informatii anume ce sa faca la ordin si s-a executat. Doar ca saracutu el nu stie ca aia care l-au teleghidat putin asa sunt vai mama lor de prosti:)))) asa realizezi cat de usor se inclina romanii in fata securistilor…De unde aceasta uriasa afinitate de a asculta orbeste aproape de niste prosti, iar ei in capul lor sunt Investigatori …:)) vai de capul lor! Barbule nu mai crede in prosti si nu mai posta la ordin ce-ti spun aia pentru ca sunt praf habar nu au de ei cu toata lucrarea lor! Si o informatie asa mai pe dedesubt: Valica si-a schimbat fotografia tot la ordinul alora:))) Valica esti un tip inteligent, nu te mai lua dupa anchetatorii prosti, au fost facuti ca la carte de un afon civil care nu e securist si acum ei turbeaza ca nu le iese lucrarea, de vreo 40 de ani cam asa …:)) asta da lovitura pentru „anchetatorii” din „Sistem” si inca ceva sa nu uit seful care coordoneaza cica ar fi General :))))
      Cu stima, va salut si toate bune tuturor! Valica, SuS Patria, Nu sistemul!

      • Barbuu Gh. sunt eu , CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL , de profesie TROLL , din 2014 halesk k.kat in National . Pam – pam !

      • @Anonim 2023-08-31 7:54 7:54:12
        ” Valica si-a schimbat fotografia tot la ordinul alora:)))”
        In nici un caz…m-am gandit sa fiu mai prietenos…nu morbid…in negru…daca vreti o pun pe aia din buletin…nu primesc ordine…am doar un singur sef la servici…nu de la servicii…INFO….”in campul tactic” au ramas doar „cola.bo.ra.torii sociali ai mai”….boschetari sifoane….dar nu mai au informatii…
        ps…poza cu tricoul in negru e aia dupa badge de la munca…daca vreti o pun inapoi…am trei poze pe gravatar…….

  16. Asteptam cu interes lista unor state din Africa ale caror slugi suntem. Pana la urma colonia, sluga tuturor.

  17. DLE Tache , NATIONAL , chiar nu puteti face nimic cu bolnavul psihic care strica forumul ? incercati cumva ,

    • Nu trebuie sa fie si cate un diliu pi forum ? Raionu m-a ales pi mini , m-a gatit si cu pijamali noi in salon …..

    • Cum SI ? Sa-mi dea fes , papuci noi si o lintirna pi cari sa scrie lampa lu Ilici . Tura viitoari sier un costum di scafiandru , am ascuns in hazna cirseii sutiti di la o babuska si prizirvativilii cu gust da zmaura ………………..hihihihihi

  18. UNIVERSUL . NET , IERI , 30 AUGUST 2023 , ARTICOL DE LAURENTIU MIHU : ” TRAIM VREMURI FOARTE PERICULOASE ” ORBAN A ZIS-O BINE , DOAR CA A GRESIT TINTA „………………………… ” Tara mica , premier bombastic „.

  19. Comisarul . ro , astazi , ora 07:52 : ” CULISE / LUPTELE ASCUNSE DIN INTERIORUL PSD ……………………………………………………………………….. „.

  20. Cutremur in zona Vrancea , azi , ora 07:50 , 2,9 grade pe scara Richter .

  21. Tradatori de tara si jeguri peneliste din echipa cistigatoare, ati stat capra sa va f… raketii.

    • Sunt jegul 000 Kostea Amore Bont Sugimory , ochiu si timpanu ….

  22. EUROPA LIBERA ROMANIA , 29 AUGUST 2023 , ARTICOL DE ANCA GRADINARU : ” CINE SI CUM PAZESTE MAREA NEAGRA CAND OMV PETROL & ROMGAZ INCEP CONSTRUCTIA NEPTUN DEEP ………………………………………………………………. „.

  23. 1. Aktual 24.ro , 31 August 2023 , articol de Victor Mihalache : ” CENTRUL SECRET AL PARTIZANILOR ……………………………………. – VIDEO ” – Surse : Kyiv Post , The New York Times . 2. Aktual 24 . ro , 31 August 2023 , articol de Ioana Hurdea : ” MAIA SANDU , PUNCTUL PE i : …………. ……………………………………………………………………….. ” – Maia Sandu , DISCURS TRANSANT cu ocazia ceremoniilor de ZIUA LIMBII ROMANE .

  24. consumati, consumati… dar sper ca parintii lor au destui bani sa cumpere loc de veci pentru odraslele lor si orice lacrima e de crocodil…!!!

  25. Spotmedia . ro , 31.08.2023 , ora 12:45 : ” ZIUA 544 . PLOAIE DE DRONE ……………………………………………………………….. ( VIDEO ) „.

  26. Pai e primu ministru care desfiinteaza un inspectorat, IPJ Constanta. Asta inseamna ca pot urma si alte inspectorate in virtutea reformei politiei care stagneaza de 30 de ani.

  27. Dle Tache , NATIONAL , multumim ca ne-ati scapat de nebunul care sabota acest forum , dar mai faceti un efort si blocati alt smintit vicios care se da moldovean , si batjocoreste oamenii intregi la cap de aici si care poate ar vrea sa poarte un dialog adevarat nu cu smintiti .

  28. Munca e grea in antidrog si iti trebuie o roaba de bani cohones si legi. Deia sindicatul politiei trebuie sa stie ce sa ceara, la fel o reforma preventiva e necesara dar nu cum se propune testul secret. Aia e o varianta asa de prima mana. Eu cand era chemata mama la scoala stiam ca data viitoare afla toti am nota la purtare 8 iar data cealalta viitoare datao sa fiu exmatriculat… Preventiv inseamna si coercitiv altfel sunt bani degeaba….

  29. Eu sunt smintitul vicios ,care batjocoreste oameni intregi la cap , numele meu este CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL ZIS KOSTEA AMORE SUGIUK TIRASPOL , de profesie TROLL . La anul ( 2024 ) se implinesc 10 ani de cand halesk k.kat in National si Cotidianul .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger