AcasăDezvaluiriAnchetePredoiu le-a tăiat netul procurorilor!

Predoiu le-a tăiat netul procurorilor!

Cătălin Predoiu face ”Justiție în pandemie”

Ministrul Justiției, cel tot mai mângâiat pe cap de ambasadorul american Adrian Zuckerman tocmai ce a anunțat că a finalizat trei noi proiecte dintr-un pachet de legi mai amplu, care este în curs de elaborare, pentru realizarea obiectivelor din programul de Guvernare și Raportul MCV. Bineînțeles, stranie coindicență, totul doar la câteva zile după ce însuși președintele Klaus Iohannis îi ceruse public ministrului Justiției ”să umble la legi”…

Iar Cătălin Predoiu a făcut ceea ce știe el mai bine  și s-a conformat. ”Deschiderea” pentru ”repararea legilor Justiției” fiind făcută printr-un proiect de lege privind reguli speciale de procedură pe perioada pandemiei de SARS -CoV -2, pompos intitulat ”Justiție în pandemie”. Iar pe hârtie totul pare de-a dreptul minunat prin introducerea unei serii de reguli de procedură care au mai funcționat temporar pe durata decretelor prezidențiale privind starea de urgență. Dar și a  unora noi privind desfășurarea unor acte de procedură la distanță, prin intermediul tehnologiilor.

Mai dăm și noi numere de înregistrare?

Nu se mai pot depune plângeri penale la sediile Parchetelor

Și uite cum prin grija lui Predoiu, ”instanțele judecătorești pot hotărî ca ședințele de judecată să se desfășoare prin mijloace de telecomunicație audiovizuală” , ” cel care asistă sau reprezintă partea, traducătorul sau interpretul poate participa la ședința de judecată prin mijloacele amintite, chiar fără a fi fizic prezent lângă parte” , ” dosarul cauzei se trimite instanței delegate în format electronic” și ”prin grija instanței ședințele de judecată publice se transmit în direct, prin mijloace audio-video care garantează securitatea , integritatea și calitatea transmisiunii, pe portalul instanțelor de judecată”. Bineînțeles, așa cum se prevede expres în proiect, toate acestea doar ”când este posibil”. Numai că deocamdată a devenit o adevărată aventură tehnologică să primești și banalele numere de înregistrare pentru plângerile penale pe care petenții sunt obligați să le depună în format electronic! După care așteaptă o săptămână, două, o lună, până ce primesc dovada că au ajuns! Astfel că deocamdată mai bine Predoiu ar da drumul la net procurorilor și de-abia pe urmă ar visa ”ședințe virtuale de judecată”.

author avatar
Catalin Tache
2.410 afisari

3 COMENTARII

  1. Si daca vreau sa depun un act in sedinta ca si contraproba la acelasi termen?
    Mi se incalca sau nu dreptul la aparare ?
    Dar daca vreau sa iau la cunostinta de vreunul in sedinta ?
    Pune camera pe el ? Asteapta sa l citesc ?

  2. Oralistul Predoiu da cu oistea in gard mai abitir decat Domnul Irimia.
    A propune asemenea aberatii sau a da cu oistea in gard este cam acelasi lucru.
    Domnul Irimia, specialistul la dat cu oistea’n gard imi confirma aceasta.

  3. Dorel e tot Dorel, n-ai ce-i face !
    Ar trebuii facut un Simpozion cu tema cum da Justitia in Romania, limbi Puterii

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger