Cauta

Poliția de Frontieră își dă singură cu timpul de așteptare în Vama Veche!

Duduie nu doar economia lui Cîțu și gradele din termometre, dar și nervii românilor care, cetățeni conștiincioși, se informează din surse oficiale cu privire la condițiile de întoarcere în țară din concediile petrecute cel mai fecvent în Bulgaria și Grecia.

IGPFR anunță cozi kilometrice la Vama Veche bate vântul

Iar frustrarea este ușor de înțeles atunci când, pentru a da un singur exemplu, accesând chiar site-ul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră te îngrozești la gândul că vei sta peste două ore pentru a intra la Vama Veche. Numai că, atunci când ajungi efectiv la Punctul de Trecere a Frontierei, chiar că ai de ce să te minunezi în gura maire că ”mare mai este grădina Poliției de Frontieră”!

Ca la Formula 1

Pentru că, pur și simplu, la frontieră lucrurile merg brici, cum nici pe alte meleaguri mult mai galonate nu prea mai întâlnești, de când cu pandemia. Astfel că, în afară de banda autocarelor, pe sensul pentru autovehicule se circulă în plin. Iar în afara sediului, un polițist de frontieră bulgar te dirijează către ”primul coleg” dintr-un alt șir de șase polițiști români de frontieră. Astfel că ”procedura”, efectuată cu zâmbetul pe buze și încehiată cu un încurajator ”o zi minunată să aveți” se derulează mai ceva ca la schimbatul roților de la Formula 1! Adică ”timpul de așteptare” real nu există! Nici măcar la nivelul a două minute, ce să mai vorbim de cele două ore anunțate oficial. Și asta în timp ce isteria la televiziunile și site-urile care citează drept sursă oficală chiar Poliția de Frontieră atinge cote halucinante, cu privire la cozile kilometrice de la intrarea în România, prin punctul de trecere a Frontierei de la Vama Veche. Și asta în timp ce, la acea oră, pe acolo intri în țară aproape fără să-ți dai seama.

Ultimele stiri

  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Exit mobile version