Cauta

Poliția de Frontieră, filată cu drone de traficanți!

Capturile de țigări ”de pe felie”, total insuficiente

În ciuda eforturilor propagandistice de a mai salva imaginea autorității statului român în lupta cu contrabanda prin alimentarea unor știri mult prea optimiste privind diverse capturi de țigări, situația reală, cea ”de pe felie” este deja scăpată de sub control! Mai ales pe frontiera de nord, cea cu Ucraina, acolo unde statul român a cam pierdut deja războiul cu rețelele de traficanți aflate în plină dezvoltare. Atât financiară, cât mai ales logistică!

Traficanții au flotă de drone polițiștii de rable

Iar dacă până acum polițiștii de frontieră sau cel puțin atâția dintre ei cât mai luptă cu contrabandiștii se plângeau că mașinile de teren ale celor din urmă sunt  net superioare rablelor din confiscări cu care i-a dotat Ministerul de Interne, iată că acum IGPFR-ul se confruntă cu o nouă problemă. Una și mai îngrijorătoare, ”politica struțului” adoptată la nivelul Poliției de Frontieră, dar din păcate și al altor structuri din cadrul MAI dovedindu-se mai mult decât păguboasă. Pentru că adevărul trebuie spus, chiar dacă  acesta doare.

Iar acesta este că problema nu mai este doar că tranzitul de țigări de contrabandă înregistrează practic aceiași parametri cu cel de marfă din Punctele oficiale de trecere a frontierei… Și nici măcar că la frontiera cu Ucraina ”celălalt tip de trafic” se face deja prin intermediul aeronavelor ușoare de zbor, după modelul sud-american. Dar uite că după cum avertizează o notă informativă intrată în posesia noastră, operațiunile inclusiv sub acoperire ale polițiștilor români de frontieră au ajuns să fie filate cu drone ultra-performante de către traficanți! Când ar fi trebuit să fie exact invers!!!

Fond privat de premiere…

Ce-i drept, la multe alte frontiere din lume dotarea tehnică a traficanților este superioară celei a forțelor de ordine. Numai că ”pe felia” cu Ucraina decalajul este deja unul uriaș, ceea ce face aproape imposibil un contraatac serios al structurilor Poliției de Frontieră de la granița cu Ucraina. Iar aici s-a ajuns și pentru că nimeni de la vârful MAI nu a vrut să analizeze serios raportările de peste un an de zile privind înmulțirea cazurilor în care traficul se face prin intermediul unor mici aeronave. Mai ales că nimeni nu poate băga mâna în foc că este vorba doar de țigări, traficanții nefiind idioți să nu exploateze la maxim acest mijloc deocamdată indestructibil de transport transfrontalier.

Ceea ce explică în mare măsură și înmulțirea alertelor transmise de alte structuri occidentale privind întețirea traficului cu droguri pe această filieră. Iar singura replică a autorităților române constă în achiziția, în urmă cu deja prea multă vreme, a patru drone! Care însă nu au cum să facă față veritabilei ”flotile aeriene” prin care traficanții monitorizează din Ucraina și cea mai mică mișcare a polițiștilor noștri. Dar și prin promisiunea unui fond privat de premiere din care marii producători legali de țigarete să ofere bonusuri polițiștilor care participă la capturi mai importante. Total insuficient însă, în condițiile în care pe granița cu Ucraina adevăratul trafic nu se mai face de mult pe cărările montane, ci strict aerian…

Ultimele stiri

  • Scandal la Mangalia: Repetă Mohammad Murad rețeta ilegală din 2020?
  • PSD continuă să aloce fonduri uriașe pentru a păstra ritmul investițiilor în infrastructură
  • Horoscop luna iunie 2024 – pentru toate zodiile. Noroc şi reuşite în multe activităţi. Planurile de călătorie ţin capul de afiş
  • Românii care îşi pot pierde „leafa” din cauza noilor prevederi din Legea Pensiilor 2024. Seniorii care riscă să rămână fără bani
  • Planul Oficial al lui Sebastian Burduja pentru București, dezvăluit românilor din Capitală
  • Zile libere legale pentru români în luna iunie 2024. Cei mai mulţi au 3, dar există şi norocoşi care primesc 4
  • Veşti proaste despre Kate Middleton după anunţul că se luptă cu cancerul!
  • Traian Băsescu, avertisment pentru Klaus Iohannis: „Liderii statelor NATO se feresc să fie șantajați”
  • Guvernul României, pus la colţ! Trebuie să plătească 42 de milioane de euro către băieţii deştepţi din energie
  • Mai este profitabil să investeşti într-un apartament, în 2024? Ce câştig îţi poate aduce o afacere în imobiliare
  • Exit mobile version