AcasăDezvaluiriAnchetePetrache, puci în Guvern!

Petrache, puci în Guvern!

”Măcel liberal pe Jandarmerie” titram pe 21 noiembrie, ”lovitura” debutînd cu dezvăluirea că ” dovedind că un adevărat militar este apolitic, colonelul Bogdan Enescu s-a reorientat rapid pe frontul nevăzut al încâlcitei clase politice ilfovene…Astfel că deși a investit atâta, sufletește vorbind, în relația profesională cu fostul prefect de Ilfov, imediat după decăderea politică a lui Mihai Niță s-a petrecut și schimbarea la față a șefului Inspectoratului Județean de Jandarmi Ilfov. Astfel că unii jandarmi ilfoveni ar fi fost deja instruiți să pregătească uniforma de gală de inspector general cu care speră ca să descindă Bogdan Enescu în biroul actualului inspector general, Constantin Florea. Iar șansele lui Enescu sunt alimentate și de legendarea tot mai fățișă a sprijinului de care acesta s-ar bucura subit nu de la pesedistul Niță, ci de la liberalul Marian Petrache”!

 

De asemenea, tot pe 21 noiembrie avertizam și că ”în ițele echipei de campanie a colonelului Enescu pentru promovarea acestuia în fruntea Jandarmeriei Române mai apare și numele senatoarei liberale de Ilfov, Nicoleta Pauliuc. Iar cum unitățile de pază și mai ales deservire de la Scroviștea și Snagov se află în subordinea sa, Bogdan Enescu este văzut de mulți drept principalul favorit la șefia IGJR. Cu toate că descinderile președintelui Ilfov, Gheorghe Bolintineanu la Scroviștea ar putea cântări acum exact invers… Ca și scandalul soldelor, care oricând poate fi șters de praf de vreun procuror militar reactivat la timp”. Mai mult chiar, pe 25 noiembrie titram și ”Alt SEXGATE la vârful MAI”, publicând inclusiv fotografii cu protagoniștii unei idile care a scandalizat Jandarmeria Română, între un ditamai șeful de inspectorat județean  și atât de tânăra sa subalternă… Idilă care a dus atât la un scandal monstru cu părăsiri d edomiciliu în familia jandarmului îndrăgostit la locul de muncă, cât și la alarmante note informative ale structurilor abilitate cu privire la nemulțumirea cadrelor care se plângeau că au ajuns să fie sancționate doar pentru că nu sunt în grațiile ”domnișoricii”. La care se adaugă și nedumerirea jandarmilor care au aflat că ar fi trebuit să primească soldă pentru paza executată la anumite obiective strategice… Însă toate acestea nu au contat pentru ministrul Vela. Cel care, desi avea cunoștință de nenumăratele vulnerabilități identificate de către structurile contrainformative nu a avut însă tăria să reziste asaltului baronului liberal de Ilfov ! Marian Petrache reușind astfel să dea un adevărat puci la nivelul Guvernului, impunându-și noul om recuperat din brațele ”ciumei roșii” la conducerea singurei structuri cu adevărat militarizată din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Iar afrontul lui Petrache față de șeful statului este cu atât mai năucitor cu cât acesta le-ar fi ordonat tuturor liberalilor sau afaceriști de pe ”feuda” sa ilfoveană nu doar să-i saboteze pe cei considerați drept ”oamenii președintelui” Iohannis în cadrul Guvernului sau structurilor de conducere ale Partidului Național Liberal, dar pur și simplu să nu vorbească nimic cu ei! Și cum tot Petrache ste cel care îl ”strică” pe Ludovic Orban, cerându-I să nu mai facă jocurile Palatului Cotroceni și să organizeze un fel de ”rezistență uselistă” în cadrul ”guvernului meu” este clar că situația a devenit deja una explozivă. Oamenii președintelui fiind nevoiți să intervină, altfel existând riscul  ca acest ”focar de infecție” coordonat de Marian Petrache la Ilfov să se extindă la nivelul altor organizații teritoriale, unde vechii combinatori transpartinici care activează momentan sub pavilionul PNL să refuze aplicarea strategiei prezidențiale în ceea ce privește abordarea algerilor din aprilie!

Vela și Orban, la ordinul lui Petrache

Vela, vrei pozele neblurate?

Ținând cont de spiritul Sărbătorilor de Iarnă, nu vom publica încă fotografiile neblurate despre care ministrul Marcel Vela se preface că nu are știință. Dar cu siguranță că i le putem pune oricând la dissoziție din postura sa de ministru de Interne care și-a asumat public sarcina resetării imaginii Jandarmeriei, aceasta fiind deja și prima misiune trasată colonelului Enescu… Dar dacă Vela a ales să meargă pe mâna lui Petrache și să se aleagă cu un ”SEXGATE” de toată frumusețea pe cap,  în locul ”curățeniei” și depesedizării cerute de șeful statului, barem a făcut-o strict pe mâna lui, cu toate că fusese avertizat. La fel cum pe 25 noiembrie subliniam că ” este strict dreptul liberalilor de a trece la depesedizarea intensivă a ministerelor din subordinea Cabinetului Orban (…) Altfel stau însă lucrurile în viesparul de la Interne, acolo unde dincolo de problemele pe care și le face cu propria sa mână, ministrul Marcel Vela mai are de gestionat  și alte scandaluri, inclusiv idile intrate deja în documentarea structurilor operative. Astfel că prin orice nouă numire pe care o face, fie și cu puternicul sprijin din teritoriu, dar fără avizul informativ, ministrul poate sări oricînd din lac în puț”. Ceea ce Vela tocmai a și făcut!

Gici cine ”spală” imaginea Jandarmeriei!

Orban, dublă comandă!

Însă ambițiile baronului Petrache par mai mari decât securizarea propriului teritoriu de influență din Ilfov! Acolo unde într-adevăr acesta deja intră la rupere, declanșând un ”măcel” fratricid greu de înțeles și care poate atârna greu la rezultatul electoral din primăvară. Numai că același Petrache deja este la un pas să declanșeze ”Jihadul” total împotriva oamenilor președintelui din partid și sistem deopotrivă, exercitând presiuni asupra mult prea slabului Ludovic Orban să se cramponeze de funcția de premier cu orice preț! Iar faptul că deja Orban și Vela au cedat lamentabil în fața ”ofertei de nerefuzat” a lui Petrache, deși erau avertizați ca și ”beneficari legali” de către structurile contrainformative  spune multe despre influența tot mai crescândă a acestuia în ”vechiul PNL”. Ca și a ”urii” pe persoană fizică pe care acesta pare să i-o poarte atât șefului SRI, cât și altor structuri informative și a oamenilor apropiați președintelui, pe care ”el lider maximo” al ”Republicii Autonome Ilfov” continua să îl perceapă doar ca pe un ”venetic” care profită de voturile aduse de el și de alți baroni liberali din teritoriu. Însă ”tupeul” cu care acționează în aceste zile Petrache este datorat poate tocmai faptului că acesta știe că oamenii președintelui din partid și sistem au luat decizia de a nu mai permite existența propriilor clone ale lui Liviu Dragnea în PNL…

author avatar
Catalin Tache
7.365 afisari

11 COMENTARII

  1. Mincinosi nenorociti, platiti cu bani grei sa scrieti minciuni! Fara nicio dovada, murdariti imaginea unui om pe care nu aveti cum sa-l atacati decat inventand absurditati. Veti plati dpdv legal, fiti absolut convinsi!

  2. Bravo Tache! Stie toata lumea ca la nivelul conducerii PNL Ilfov este un scandal total intre Petrache si presedintele PNL Ilfov, domnul Hubert, dar vis-a-vis de d-l Enescu, noul șef al Jandarmeriei Române, impus de d-l Petrache este de notorietate faptul că pe perioada cât a fost comandant de detașament la detașamentul de la Scrovistea niciun soldat de la subunitatra de la Scrovistea si de la subunitatra de la Snagov-Izvorani nu si-au primit niciodată solda cuvenita ba mai mult d-l Enescu nici nu le adusese la cunoștință faptul că aveau dreptul sa primească solda. Poate ne spune s-o Enache ce a făcut cu acești bani.
    Eu sunt unul dintre aceia.
    Bravo Tache, tine-o tot asa.

  3. Poate cu ocazia această după ce au scăpat de d-l Enescu foștii subordonați poate au si ei ceva de spus!!!

  4. Ce sa spunem…ca la învestirea sa în funcția de Inspector General nu a fost în stare să spună 5 fraze fără să citească de pe foaie??…rușinos pentru această funcție. Fostul inspector cum a putut?…

    • Lasa-l, bre! N-auzi ca are emotii!!!!? Ce, esti surd?! :))))) Si prostache de florea ce a putut spune, vorbind liber?!! Daca spunea ca psd-ul l-a adus in fruntea jandarmeriei era ceva. Si sa spuna si in schimbul a ce a fost adus acolo. Un bou mai putin. E bine ca nu mai umbreste vietile unora. Se va putea concentra pe cei de la Craiova, sa le futa creierii. A fost specialist in „operatia” de OPRIRE(cu frana si ambreiaj) si sa ne explice ce si cum cu tehnicile individuale ale militarilor din dispozitiv. Abureala maxima… Cea mai tare chestiune ramane, totusi, numirea ca imputernicit a unui specialist de pe logistica/support ca prim adjunct si sef al statului major. Institutie bananiera am ajuns. Mai bine il puneati pe sergentul de transmisiuni baluta, ca stia ce balauri sunt prin curtea aia. nea baluta cel mai bun sef de stat major!

  5. Dar cu 10 august cum rămâne? A fost sau nu implicat? Este chiar curat ca lacrima? Hai băieți, dați din gușă (nu din Cosmin).

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger