Cauta

PAX AMERICANA la Ankara: Cui ne lasă SUA…

Șoc la Palatul Victoria! Acolo unde oamenii președintelui, de-a valma cu restul liderilor politici, se crucesc că premierul României a ajuns să alerge după subcontractorii Pentagonului cu câteva sute de milioane de dolari! Atât cât este avansul gata ”facturat” pentru noul contract G2G prin încredințare directă! Iar samsarii americani de armament tot trag de timp cu încasarea taxei de protecție…

După întâlnirea dintre șefii CIA și SVR US Army nu ne mai livrează armele

Numai că, în timp ce obedienții politicieni și demnitari români presupun că tergiversarea americană este doar o banală strategie pentru a ”umfla” și mai mult ”potul” rachetelor cu bătaie foarte scurtă, analiștii de informații se tem de ce este mai rău… Mai ales că, fapt fără precedent în ultimele două decenii, structurile contrainformative a două servicii secrete distincte, Direcția Generală de Informații a Armatei și Serviciul de Informații Externe par să fi ajuns la aceeași concluzie. Cel mai negru coșmar luat în calcul la vârful ”lumii bune” de intelligence fiind acela că, în ciuda ”caliciei” de altfel logice a unor comisionari care mai trebuie să achite și ”paraîndărătul”, americanii au amânat din nou acceptarea ”avansului” Guvernului Ciucă pentru că între timp li s-ar fi transmis cât se poate de clar că Pentagonul nu mai poate onora pe urmă serviciile de securitate globală pentru România.

Pregătesc Blinken și Lavrov Marea Întâlnire

PAX AMERICANA de la ANKARA putându-se astfel dovedi mai devastatoare pentru interesele geo-strategice ale României decât chiar vârârea țării noastre în conflictul ucrainean… Cea de care ne temeam cel mai mult! Dar asta doar până la întâlnirea de la Ankara, dintre directorii CIA și SVR… Una care iată că se poate dovedi a fi fost mult mai ”aplicată” decât se așteptau până și cei mai ”radicalizați” adepți necondiționați ai ”băgatului bățului” NATO prin ”gardul rusesc”… ”Gard” care, ținând cont de statutul de stat membru al NATO al României, chiar nu mai poate trece prin țara noastră. Numai că, ghinion, transformarea României într-o zonă de ”tampon” militaro-politic chiar că s-ar putea dovedi cel puțin la fel de catastrofală ca și un război deschis… Dar ne vom lămuri mai mult pe 8 decembrie. Atunci când, dacă România va fi lăsată în afara Schengen, nu va fi în niciun caz doar pentru că așa vor pe persoană fizică nu știu ce ministru olandez sau austriac. Ci pentru că așa ”s-a bătut” palma la Ankara!

”Firmanul costă! Ciucă îi dă peșcheș 2,7 miliarde”!

Astfel titram ”lovitura” din 20 noiembrie. Atunci când dezvăluiam că, după ce secretarul american al Apărării l-a instalat pe generalul Nicolae Ionel Ciucă la Palatul Victoria, același Lloyd Austin a avut grijă și să îl ferească pe acesta de orice tentativă de puci intern.

Am plătit PATRIOT nu le am primit Acum vrem NASAMS

Astfel că singura grijă a premierului a rămas să facă totul pentru a rămâne și de acum încolo etichetat drept ”omul americanilor” în România. Astfel că generalul Ciucă a încercat să aplice aceeași ”rețetă a succesului” în legătura directă întreținută cu americanii, prin plata în avans a contractelor de armament încredințate direct producătorilor americani girați de Pentagon. Astfel că premierul român s-a grăbit să transmită reprezentanților Raytheon că este gata nu doar să accepte un nou contract G2G pentru sistemul NASAMS, dar și să plătească deja ”tradiționalul” avans din totalul aproximat la nu mai puțin de 2,7 miliarde euro. Premierul fiind convins că o astfel de ”ofertă de nerefuzat” i-ar asigura păstrarea la Palatul Victoria și după 25 mai 2023. Numai că – imposibil, dar adevărat! – americanii nu se mai grăbesc să accepte și această ”ofertă de nerefuzat”! Dar nu pentru că ”Ciucă al nostru” ar fi călcat ”pe bec”. Ci pentru că, pe ”telefonul operativ” li s-a transmis să rămână în ”stand by” cu contractul NASAMS… Cel care trebuia deja negociat chiar în aceste zile de noul ministru al Apărării român cu reprezentanții Raytheon și Kongsberg!

Unde e PATRIOT…?

Dezvălurile ”NAȚIONAL” cu privire la gogorița operativă despre ”apărarea României de către sistemul de rachete PATRIOT tocmai ce au fost confirmate de la cel mai înalt nivel posibil. Printr-un comunicat oficial al purtătorului de cuvânt al NATO, prin care se recunoaște că rachetele PATRIOT plătite de România în anul 2020 nici măcar nu au fost incluse în procesul de producție. Astfel că, în cel mai fericit caz le vom primi undeva la începutul anului 2028! Atunci când conflictul ucrainean va fi oricum ”înghețat” de mult… Astfel că, momentan ne apărăm doar cu avioane străine și bateriile MAMBA franceze. Mai mult chiar, SUA au solicitat deja până acum amânarea de două ori a oferirii barem a unui nou termen de livrare. Iar chiar pe data de 29 noiembrie s-au ”rezolvat” și ”clarificările” pentru rachetele cu bătaie foarte scurtă. Ajungându-se la o nouă situație de-a dreptul halucinantă… Una în care premierul Ciucă aleargă după americani cu banii, dar aceștia nu mai primesc! De ce…?

Conflictul a înghețat marii jucători se așează al masa negocierilor

Astfel că aproape că nici nu poate exista dovadă în plus cu privire la minciuna ”apărării României cu PATRIOT” decât următorul comunicat oficial al Comandamentului Aerian Aliat al NATO de la Ramstein, Germania:

”Sistemul de apărare aeriană francez desfășurat în România a respins un atac simulat cu avioane de luptă aliate. La exercițiu au participat avioane de luptă turce F – 16, avioane Eurofighter spaniole, avioane Growler americane concepute pentru război electronic, avioane Rafale franceze care au zburat de pe portavionul Charles de Gaulle.

Ca răspuns la războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, continuăm să ne consolidăm capacitatea de descurajare și sistemele de apărare în flancul estic al Alianței – a adăugat purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu.

Scenariu de coșmar Nu cumva să râdă tocmai Putin la urmă

 

Aceasta a precizat că Alianța a adăugat mai multe avioane de luptă și de supraveghere în patrule, precum și mai multe sisteme de apărare aeriană la sol și nave de apărare aeriană pe mare.

Exerciții precum acesta garantează că forțele NATO pot opera împreună și pot rămâne pregătite pentru a răspunde la orice amenințare din orice direcție.

În plus, Franța a desfășurat în România sistemul de apărare SAMP/T. Acesta este conceput să protejeze câmpuri de luptă și obiective sensibile precum aeroporturi și porturi în fața rachetelor de croazieră, avioanelor, dronelor și rachetelor balistice tactice”.

Foarte util exercițiul NATO! Cel care arată că, la o adică, România poate fi apărată de aliați cu avioane turcești sau spaniole și sisteme franceze… Dar PATRIOT? Unde este PATRIOT? Sistemul plătit de România din 2020, cu miliarde bune de dolari! Și care figurează ca fiind deja operațional, în dotarea Armatei Române! În timp ce ne va fi livrat peste cinci – șase ani! Deci, dacă aveam cu adevărat PATRIOT, de ce ne mai apăram cu MAMBA? Și de ce alergăm cu banii după americani, să cumpărăm și NASAM, deși aceste sisteme ne-ar putea fi livrate undeva prin 2030? Dar, mai ales de ce au început americanii să ne refuze avansurile la contractele de armament…? La doar câteva zile după întâlnirea de la Ankara, dintre șefii CIA și SVR…?

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version