Cauta

PATRONII MORȚII: EA A INTRAT PRIMA ÎN AZILUL GROAZEI!

Ce înseamnă, totuși, ca la comanda unei structuri de Parchet de importanța DIICOT să ai un procuror care chiar știe meserie! Și, oricât s-ar chinui unii să bage bățul prin gardul Internelor, iată că halucinantul Dosar ”Azilele Groazei” este unul cu final fericit. Cel puțin din punct de vedere judiciar…

Dincolo de suferința neputincioșilor maltratați și a animalismului unora care nici măcar acuzați de genocid nu și-ar putea plăti vinovăția umană, trebuind să remarcăm că, de această dată cel puțin, instituțiile de forță au avut reacție! Informația inițială intrată în posesia celor de la Direcția de Investigații Criminale fiind înaintată de îndată conducerii Structurii Centrale a DIICOT și procedurizată cu celeritate. Astfel că, în timp ce îmbuibații CSM-ului făceau nazuri cu avizarea în funcția de șefă a DIICOT a unui procuror care a instrumentat de-a lungul anilor unele dintre cele mai grele dosare de destructurare a adevăratelor clanuri mafiote transfrontaliere, Alina Albu nu pierdea timpul și ”intra prima” în ”Azilele Groazei”. Desigur, nu singură… Munca de echipă a procurorilor de la DIICOT și a ofițerilor sub acoperire de la DIC ducând la constituirea unui ”dosar beton”. Unul din ”ghearele” căruia, oricâte pile politice ar avea, ”patronilor morții” din ”Azilele Groazei” le va fi extrem de greu să mai scape…

Mai repede nu se putea!

Greu, foarte greu… Al naibi de greu… Doar să te pui în postura procurorilor- fie el de caz sau cel care a supervizat întreaga operațiune- de a lua o decizie… De a mai aștepta o zi… Și încă o zi… Cu speranța încrâncenată că astfel vor putea fi strânse probele indubitabile care să ducă la pedepsirea cu adevărat drastică a ”Patronilor Morții”… Sau să oprești derularea anchetei și să curmi imediat suferința victimelor din ”Azilele Groazei”… Numai că, din câte reiese din informațiile intrate în posesia noastră, s-a luat decizia ca, în paralel cu punerea la dispoziția anchetatorilor de pe teren a tuturor resurselor umane și tehnice posibile, o celulă de criză să monitorizeze îndeaproape situația oricum dramatică din azilurile vizate de ancheta inițială. Polițiștii de la Direcția de Investigații Criminale, primii care au valorificat informativ și procedurizat operativ plângerea verbal a unei rude fiind gata să intervină la orice oră din zi și noapte, dacă ”dinamica operativă” o impunea… Iar în aceste condiții nemaintâlnite practic până acum într-o anchetă penală din România, DIICOT și DIC s-au mișcat cât au putut de repede pentru strângerea unor probe cu adevărat de necombătut în instanță. Și, deși nu o facem prea des, merită felicitări conducerile ambelor structuri. DIC fiind o surpriză cu atât mai plăcută, cu cât ofițerii de investigații criminale au reușit și capturarea fără alte victime colaterale și a ”pistolarului din Gorj”…

ASTA ÎNSEAMNĂ ANTIMAFIA!

Pe vremurile nu chiar atât de mult apuse în care procurorii ”structurii de elită” DIICOT intraseră într-o competiție nebună cu ”sora mai mare” a Direcției Naționale Anticorupție de depășire a planului cincinal la decapat patroni români, Alina Albu își vedea în continuare de instrumentarea dosarelor cu adevărat ANTIMAFIA! Astfel că, trebuie precizat de la bun început că vorbim despre o procuroare care are în spate numai dosare grele de destructurare a unora dintre cele mai violente și temute clanuri interlope din România și întreaga lume! Cu ”ucenicia” făcută în ”Craiova nebună” de după uciderea liderului interlop Caiac, atunci când războiul de stradă dintre grupările de crimă organizată risca să devină unul purtat din motive rasiale, Alina Albu a mers din dosar în dosar. Alături de ofițerii de informații și de poliție judiciară cu care a lucrat… Rezistând și la amenințările reale cu moartea de dinaintea destructurării ”Rețelei Cap de Porc”! Dar adăugând la palmaresul internațional și destructurarea ”Academiei Infractorilor”. Astfel că nominalizarea sa în fruntea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată – uite că a făcut și Predoiu ceva bun la Justiție! – venind astfel cât se poate de firesc. Avizul negativ al ”colegilor procurori” care nu au mai ieșit de ani de zile din birourile Consiliului Superior al Magistraturii nefiind decât excepția care a întărit regula că sistemul a răsuflat ușurat odată cu instalarea drept procuror șef al DIICOT a unei ”meseriașe”. Alina Albu fiind cunoscută în sistem mai ales pentru nenumăratele dosare instrumentate cu succes împotriva rețelelor transfrontaliere de trafic de droguri de mare risc. Însă astăzi nu vom spune mai multe despre această ”expertiză profesională”… Ci doar că, încolțită de traficanți deja de o manieră tot mai sufocantă, societatea românească ar putea primi în curând primele vești bune în acest sens. După mulți ani de ”peticeală” interinstituțională a luptei antidrog, fiind gata pregătit ”berbecele” DIICOT care va sparge ”ușile” cu adevărat marilor traficanți de droguri!

Ultimele stiri

  • „Statul paralel”, dezintegrat la ordinul SUA!
  • Americanii nu mai cred în capitalismul american
  • Profit să iasă. Big Pharma bate palma cu producătorii chinezi de medicamente
  • Mourinho poate da cea mai mare lovitură din istoria fotbalului
  • Adio, mândria fotbalului românesc!
  • Zeci de miliarde de euro pentru ”PNRR”-ul Ucrainei. Zelenski a promis că stârpește corupția
  • Tragedie la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu. Internată cu forţa, o femeie de 30 de ani s-a spânzurat în baie!
  • S-a legalizat invazia. Statele europene, obligate să primească și să finanțeze migranții
  • Avertizare ANM. Vremea se schimbă radical: vin ploile! Care vor fi cele mai afectate zone din ţară
  • Ce este taxa pe kilometraj pe care, mai nou, şoferii trebuie s-o plătească. De unde începe totul
  • Exit mobile version