Ce este drept, nici vremea nu a fost cea la care se așteptau… Numai că, ghinion, de departe cea mai cruntă dezamăgire pentru cuplul prezidențial a fost ”sărăcia lucie” în care au fost lăsați să își petreacă ultima vacanță africană!
Astfel că, deși a ”repus România pe radarul Africii”, Klaus Werner nu a reușit să reintre și în grațiile primei doamne. Mai ales că ”depresia” acesteia a fost puternic accentuată de ”mojicia” gărzilor autohtone africane, dar mai ales a sepepiștilor de serviciu! Cei care s-au făcut vinovați de ”tupeul obraznic” de a nu i se adresa de fiecare dată soției șefului statului, indiferent dacă era vorba de o situație oficială sau nu, cu apelativul insistent solicitat de ”first lady”!
Astfel că a fost nevoie de descinderea însuși șefului Serviciului de Protecție și Pază pentru ”liniștirea” primei doamne!
La shopping cu Florin Călin
Luxul promis în vacanța africană nu a fost pe gustul ”primei doamne”. Astfel că aceasta a tunat și fulgerat, nici măcar ”consortul” Iohannis neîndrăznind să încerce să o îmbuneze. Și uite cum, din nou, la fel ca de atâtea alte ori în ultimii nouă ani, președintele a recurs tot la serviciile ”paralele” ale generalului Lucian Pahonțu.
Ce este drept, șeful Serviciului de Protecție și Pază – funcție din care oricum va fi ”scuipat de calculator” la data de 2 noiembrie 2024 ! – reușind încă o ”minune”. Carmen Iohannis fiind pe deplin ”potolită” de promisiunea unei partide de shopping cu adevărat de vis, zilele viitoare, la Dubai. Atunci când, în timp ce șeful statului va continua să își exerseze zâmbetul deja ”nătâng” din fotografii, ”first lady” va putea să își mai îndulcească veninul prin cele mai fițoase locații comerciale ale lumii. Mai ales că echipa sa de protecție pentru vacanța din Dubai va fi asigurată de Florin Călin!
Noua ”stea în ascensiune” a SPP-ului și cu care generalul Lucian Pahonțu este convins că va da lovitura pe lângă ”prima doamnă”, după ce ”maurul” Robert Manea și-a făcut deja datoria. Cea căreia deja i-a revenit zâmbetul pe buze după ce a fost informată personal de către ”spălătorul de rufe murdare” al familiei prezidențiale, că ”băiatul său de încredere”, Florin Călin nu se va despărți de ”first lady” pe toată perioada deplasării din Dubai!
Promovarea ”prospăturii sepepiste” Florin Călin pe lângă ”prima doamnă” părând a fi cartea câștigătoare pentru toți cei implicați. Noul aghiotant personal șef făcându-se astfel util la cel mai înalt nivel. Carmen Iohannis având și ea cu cine sporovăi, ”ca fetele”, la cumpărături, fără să mai fie nevoită să suporte la nesfârșit sporovăiala ”coafezei personale” Raluca Turcan. Klaus Werner Iohannis putând astfel ”salva planeta” de unul singur, la forumul de mediu. Iar Lucian Pahonțu știind prea bine că, dacă ”first lady” uită să ceară și facturile pentru cumpărăturile din Dubai, atunci chiar că a dat lovitura!
Țânțarii… Locul mortului și geanta Hermes!
Acum, desigur că propaganda operativă nu va avea nicio rușine să glorifice încă o dată ”răvășitoarea prezență” a ”primei doamne”. La fel cum, în toți acești ani, a fost legendată cu un buget demn de o cauză mai bună imaginea clasică de ”doamna profesoară” a unei Carmen Iohannis pe care, ghinion, inițiații sistemului o cunosc și altfel… Urlând să se taie copacii de la vila prezidențială de la Neptun pentru ca să nu o mai piște țânțarii… Insistând să stea pe ”locul mortului” în mașina din coloana SPP-ului, deși astfel echipa de intervenție era văduvită de postul vital de lunetist… Zâmbind galeș când a primit geanta Hermes de la ”sepepistul lui Geoană”…
Răvășită de furie că ”țăranii” din turneul african au uitat să i se adreseze cu ”first lady”, așa cum le-a cerut…
Și, cel mai probabil, din nou surâzătoare atunci când sepepistul Florin Călin își va îndeplini cu tradiționalul exces de zel al ”băieților lui Pahonțu” ingrata misiune primită pentru deplasarea din Dubai…
Și dacă îți pune paltonul în cap?
Toate aceste capricii mai mult femeiești, decât prezidențiale fiind de fiecare dată îndeplinite de către șeful Serviciului de Protecție și Pază. Numai că ”urmele” lăsate nu sunt chiar atât de palpabile, încât să poată forma, la o adică, ”probatoriul” necesar pentru ca Lucian Pahonțu să își asigure o ”retragere controlată” de la vârful sistemului. Mai ales că, totuși, trebuie să onoreze și ”Lucică” masa viitorului ”stăpân” cu un dosar ceva mai lumesc…
Și uite cum, dacă la prima lor deplasare externă Iohannis l-a umilit pe șeful SPP, trântindu-i paltonul, de această dată rolurile s-ar putea să se inverseze. Și dacă Iohannis are vreo nedumerire că Pahonțu ar ezita nu doar să îl trădeze primul, să ”scuipe” tot ce a strâns ”în gușa” SPP-ului în ultimii ani și chiar să îi pună ”paltonul în cap” pentru a îl putea ”tăvăli” contrainformativ ”ciomăgarii” sistemului, atunci să îl întrebe pe Traian Băsescu.
Mai ales că, totuși, Lucian Pahonțu nu este Gabriel Oprea ca să reziste eroic nu doar atunci când se pensează, dar și când a fost întrebat de Ponta… Așa că, dacă Pahonțu deja ”umblă” la ”first lady”, o ști el de ce o face… Dar și noi!