Mărinimie fără precedent a procurorilor Structurii Centrale a Direcției Naționale Anticorupție! Cei care, prin condițiile ”negociate” cu Sorin Mîndruțescu în Acordul de Recunoaștere a Vinovăției deja trimis Tribunalului București spre parafare nu au făcut decât să demonstreze încă o dată că ”structura de elită” nu a rămas decât o anexă a serviciilor. Și că procurorul de caz a semnat Acordul ”ca primarul”, așa cum i-a spus ofițerul de legătură…
Altfel fiind imposibil de explicat de ce DNA a acceptat propunerea unei pedepse de doar 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru un inculpat care a recunoscut că a luat ”cu titlul de mită suma de 569.413 euro, în șapte situații”. Mai ales că joaca perversă de-a ”polițistul bun și polițistul rău” este deja o cutumă a câmpurilor tactice din justiție în managerierea unor astfel de Acorduri de Recunoaștere a Vinovăției. Atunci când procurorii propun 3 ani ”și ceva” cu suspendare, tocmai pentru ca instanța de judecată să respingă, că este ”peste 3 ani”…
În schimb, la 2 ani și 6 luni, fostul CEO al gigantului IT american ORACLE este ca și scăpat! Fiind obligat doar la ”prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, în cadrul primăriei sau a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului din circumscripția unde locuiește”. Desigur însă că, pentru această ”favoare” a trebuit să plătească ”prețul corect”! Cel al denunțului cerut…
Circuitul denunțătorilor
Până la decizia finală a procurorilor anticorupție, rămâne la fel de interesant și de refăcut circuitul denunțătorilor în singurul mare caz de până acum instrumentat ”în privat”. Totul începând de la un ”no name” precum Mihai popazov, reprezentantul unei firme IT. Denunțului inițial al acestuia s-au adăugat ulterior, în urma audierilor pe bandă rulantă, și cele ale lui Horațiu Berdilă de la Romsys, Mihai Gheorghe de la TNS, Cezar Golumbeanu de la Novensys, Mihai Ianciu și Tiberiu Urdăreanu de la UTI și, cum altfel, Irina Socol de la Siveco. Și astfel s-a ajuns la unul dintre cei mai influenți CEO ai acelui moment, Radu Enache de la Hewlett Packard – HP.
Gigantul american care i-a avut drept subcontractori ai contractului încredințat de statul român pentru modernizarea sistemului informatic al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate pe partenerii ORACLE și Siveco. Numai că, înainte să se retragă de la conducerea subsidiarei din România, pe care a condus-o timp de un deceniu și jumătate, Radu Enache a preferat să își asigure niște bătrâneți liniștite. Astfel că l-a turnat pe subcontractorul de la ORACLE, miliardarul pe persoană fizică Sorin Mîndruțescu. Dar nu numai…
”Am fost informați că Bușoi solicită o sumă de bani”…
Astfel că, pentru a putea beneficia de semnarea unui Acord de Recunoaștere a Vinovăției, Radu Enache a făcut următorul denunț explicit : ” În anul 2013, HP a semnat cu CNAS un proiect de mentenanță pentru aplicația de ePrescription. Am fost informați de doamna Irina Socol că președintele Cristian Bușoi solicită o sumă de bani (câteva zeci de mii de euro). Inițial am refuzat cererea, dar la solicitarea lui Bușoi adresată doamnei Socol, am participat la o întâlnire cu domnul Bușoi și doamna Socol.
În cadrul întâlnirii, domnul Bușoi a cerut explicit banii menționați” !!! Denunțul șefului HP fiind întărit și de cel al șefei Siveco, Irina Socol declarând că i s-au solicitat în mod repetat și explicit diverse sume de bani de către Cristian Bușoi! Numai că, ghinion, procurorilor le-a fost imposibil să rețină acest nume… Cristian Bușoi! Astfel că au strâns șurubul exclusiv la Sorin Mîndruțescu de la ORACLE…
”Sifonul” Elenei Udrea
Oricum, HP a ieșit cu totul din ecuație după ce a recunoscut oficial că a dat șpagă și ” a depus suma de 8.395.490 euro la dispoziția DNA în vederea recuperării prejudiciului”. Iar DNA nu i-a mai deranjat pe reprezentanții companiei americane nici măcar cu o întrebare, cu toate că niciun alt inculpat român nu a fost iertat vreodată doar pentru că a acoperit prejudiciul. Astfel că lupta a rămas să se poarte doar pe frontul ORACLE. Acolo unde, ani de zile, DNA nu a făcut de asemenea niciun progres. Numai că, în urma conflictului fratricid dintre diversele Agenții americane, cazul a fost reluat, după cum dezvăluiam în ”loviturile” din 18 august 2019– ” Udrea – FBI : Țintă ORACLE” și cea din 12 octombrie 2021– ”Operațiunea ORACLE : FBI, șmenuit la București”. Iar cu ”sifonul” asigurat de Elena Udrea, americanii au avansat cu ancheta al cărui ”beneficiar final” este fostul ambasador al SUA în România, Mark Gitenstein.
Omul președintelui…
Iar după ce a rezistat ani de zile, Sorin Mîndruțescu a cedat și el. Iar dacă ”Oracolul” a vorbit, atunci nu o putea face decât despre Cristian Bușoi! Că doar el mai lipsește din ”lanțul trofic” al șpăgii… Acum, desigur că nimeni nu este chiar atât de naiv încât să creadă că DNA va face iar coadă la audieri… Mai ales că, aflat de atâta vreme ”la căști”, actualul europarlamentar se poate bucura de anumite privilegii judiciare. Însă după ce un alt om al președintelui, Michael Schmidt a fost nevoit să se ”refugieze” cu familia la Viena și apoi Munchen, probabil că Iohannis ar resimți din plin dacă serviciile i-ar arăta acum și ”Bușoiul”! Asta pentru a îi băga definitiv mințile în cap că … ”noi te-am făcut, noi te distrugem”!