Iată că ofițerii români de contrainformații încep să își facă din nou treaba… Astfel că după ”suspiciunile rezonabile” că mai multe importante companii românești ar putea fi victimele unei halucinante ”metode Maradona”, aceștia deja verifică acum dacă americanii chiar presează semnarea unor contracte pentru ”transmiterea și stocarea datelor in cloud”.
Mai ales că nimeni nu mai are de gând să se ”ardă” pe acest subiect, după ”lovitura” titrată ”Udrea – FBI : Țintă ORACLE”. Și în care dezvăluiam că după ce a fost luată ”în custodie informativă” de către agenții americani, Elena Udrea ar fi recurs în cele din urmă la o colaborare totală, cel puțin pe anumite subiecte. Dintre care unul implica nume grele ale mediului de afaceri american în România, printre care fostul ambasador al SUA la București și ”boss” al Fondului ”Proprietatea”, Mark Gitenstein și Sorin Mîndruțescu, la acea dată încă șeful gigantului IT ”ORACLE” în România și președinte al Comitetului Reprezentanților Fondului ”Proprietatea”!
Mîndruțescu, mită de 869.000 euro
Iar verificările privind o eventuală ”șmenuire” a adevăratului interes al FBI în ”Dosarul ORACLE”, ofițerii de contrainformații economice au pornit de la două informări oficiale ale colegilor procurori de la Structura Centrală a Direcției Naționale Anticorupție. Prima ducând chiar la retragerea CEO-ului ORACLE – România a calității de reprezentant al companiei în relația cu clienții. Totul după ce Mîndruțescu, cel care conducea ORACLE România încă din anul 2003 a fost acuzat oficial. DNA anunțând chiar punerea în mișcare a acțiunii penale față de Sorin Mîndruțescu, el fiind pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
”În calitatea menționată anterior, inculpatul Mîndruțescu Sorin Mihai a pretins și ulterior a primit suma totală de 869.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanții unor firme din domeniul IT( parteneri acreditați ai companiei multinaționale), pentru ca, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să pună la dispoziția acestora oferte de preț avantajoase privind produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, astfel ca respectivele societăți să poată să se înscrie și să participe la anumite licitații publice organizate de diverse instituții de stat sau cu capital de stat – ONRC, APIA, ANAF, TRANSELECTRICA,CNAS, ROMATSA”.
Zota, trafic de influență de 1.500.000 euro
Iar cum ”echipa de vânzări” care încearcă să încheie în chiar aceste zile ”contractul in cloude” este ”vegheată” de un anume Zota Ionel, cu cel puțin aceeași atenție a fost deja recitit și rechizitoriul din 14 martie 2019, în dosarul 14/P/2018. Și prin care DNA l-a trimis în judecată pe Zota Ionel, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată: ” În perioada 2009 – 2013, în contextul desfășurării unor proceduri de achiziție servicii informatice de către trei societăți din domeniul energiei electrice, inculpatul Zota Ionel a pretins de la mai mulți oameni de afaceri comisioane cuprinse între 12% și 20% fie din valoarea contractelor fie din profitul obținut de aceștia din derularea viitoare a contractelor ce urmau să fie atribuite. Banii respectivi au fost pretinși în contul exercitării unei pretinse influențe pe care inculpatul afirma că o are asupra conducerii celor trei firme beneficiare a serviciilor pentru a favoriza societățile oamenilor de afaceri în contextul obținerii contractelor respective. În același context, inculpatul Zota Ionel a primit, prin intermediul unor firme pe care le controla, de la reprezentanții a două dintre societățile care au încheiat contracte de furnizare servicii IT suma totală de 6.973.315 lei”. O fi doar o coincidență…?