Cauta

Operațiunea ”Ambasadorul”: Iohannis predă țara USR!

Iohannis a aruncat ”fumigena” Maior!

Ca întotdeauna, surprinzătoarea mișcare a președintelui Klaus Iohannis de retragere a unor ”grei” ai diplomației românești din unele dintre cele mai influente Capitale ale lumii, nu este nici pe departe doar o simplă afacere internă. Cu toate că până și inițiați ai sistemului s-au dus imediat ”pe fenta” decodării rechemării de la Washington a lui George Maior ca un prim semn că astfel a început ”marea coabitare”.

Rechemările lui Mazuru și Hurezeanu singurele care contează

Mai ales că, după venirea Administrației Biden la Casa Albă, George Maior chiar că nu ar fi putut fi clintit din post, dacă nu ar fi vrut! Fie și din prisma relației mai mult decât apropiate pe care acesta o are cu infleunta democrată Victoria Nuland. Astfel că se presupune că Maior ar fi acceptat să se întoarcă în țară doar pentru a coordona refacere USL și a superviza negocierile subterane dintre PNL și PSD. Numai că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, mai importantă decât rechemarea lui Maior este cea a lui Bogdan Mazuru! Ambasadorul României într-o țară cheie precum Austria fiind de departe cel mai influent și mai bine ”înțepenit” diplomat român la cel mai înalt nivel al polilor de putere care domină Uniunea Europeană. Iar cum rechemarea lui Mazuru nu se poate decodifica decât la pachet cu cea a lui Emil Hurezeanu, ”Operațiunea Ambasadorul” arată de fapt că Klaus Iohannis nu va aștepta pasiv să deconteze în locul liberalilor ”oalele sparte” ale pandemiei. Astfel că, pur și simplu va preda România USR-ului! Decizia președintelui fiind accelerată tocmai de schimbarea acestor poli de putere la nivel european, una accelerată de retragerea Angelei Merkel.

Europa se va schimba radical după retragerea Angelei Merkel

Iar cum Iohannis nu a renunțat nici acum la visul său de a prelua Președinția Consiliului European, prin aceste mutări în forță  încearcă nu doar să se debaraseze de imaginea de ”omul lui Merkel”, dar și să sprijine preluarea României de către noua grupare care va domina Bruxelles-ul. Și la care este racordată și Alianța USR – PLUS.

Maior, țintă falsă!

Din această zi aproape că nu va mai fi analist sau politician care să nu disece pe toate părțile rechemarea lui George Maior în țară. Însă la adevăratul nivel care contează în ”administrarea” României acestui subiect i se oferă doar atâta atenție cât merită o ”țintă falsă”! Pentru că asta este Maior în aceste ore, când principala grijă a oamenilor președintelui este să transmită partenerilor europeni că, gata, Klaus Iohannis și-a îndeplinit prima parte din misiunea auto-impusă de a ieși ”de sub fustele” Angelei Merkel! Și se pare că Iohannis a tăcut și a făcut de această dată! Profitând la maxim de informațiile că situația se va schimba radical la nivel european, odată cu viitoarea retragere a Cancelarului german. Mai ales că, dacă ar mai fi întârziat un pic, gestul său ar fi fost unul în zadar… Dar așa, Iohannis își păstrează intacte șansele de a deveni totuși, la un moment dat, președintele Consiliului European.

Capitala spionilor

Ce-i drept, la nivelul Centralei MAE cel mai tare a șocat rechemarea de la post a ambasadorului Bogdan mazuru. Atât pentru că acesta era puternic legendat ca și cel mai influent ambasador român, dar și pentru că activa la Viena. ”Capitala spionilor” unde se fac și se desfac ițele întregii diplomații europene. Numai că, sub ”fumigena” Maior, Mazuru a fost rechemat de la Viena. Iar Hurezeanu din Germania.

ULTIMA ORĂ! Miniștrii USR – PLUS dau PNL-ul pe mâna DNA

La Structura Centrală a DNA deja au fost anulate toate concediile pentru perioada următoare! Cea în care procurorii urmează să primească ”marfă angro” de la miniștrii USR – PLUS! Cei care chiar în aceste zile lucrează intens la sesizări care vizează aproape exclusiv ”mizeria” descoperită după ce au preluat mandatele unor miniștri liberali! Iar operațiunea ”blitzkrieg” din Justiție nu doar că a primit ”avizele” necesare, dar deja ordinul pe unitate prevede cercetarea cu celeritate a tuturor plângerilor miniștrilor useriști împotriva colegilor liberali. Vom reveni!

Ultimele stiri

  • Cine e bărbatul care l-a împușcat pe premierul slovac. Ce s-a aflat despre suspect – VIDEO
  • VIDEO| Atacul din slovacia, catalogat de autorități drept asasinat motivat politic
  • VIDEO| Mircea Geoana: „Este cutremurător ce s-a întâmplat azi în Slovacia”
  • Ministrul slovac al Apărării: „Starea premierului este extraordinar de gravă”
  • Poza Zilei
  • Joe Biden, despre tentativa de asasinat din Slovacia: „Un act oribil de violență”
  • Horoscop 16 mai 2024 – Nu permiteți altora să vă influențeze
  • Pensiile vor fi recalculate altfel, de la 1 septembrie 2024. La ce trebuie să fie atenţi angajaţii
  • Alege ce citești
  • Mugur Isărescu, explicaţii uluitoare: de ce e bine că Guvernul se împrumută masiv pentru finanţarea deficitului
  • Exit mobile version