De această dată, indiferent de vreme și mai ales de vremuri, românii s-au mobilizat exemplar. Oameni simpli, patroni de societăți comerciale, voluntari, asociații umanitare și instituții ale statului român. Desigur, cu nelipsitul exces de zel care a făcut ca autoritățile bucureștene să amenajeze ”tabere” gigantice, cu mii de locuri neocupate și apeluri oficiale la donații de hârtie igienică. Deși refugiații ucraineni ocoleau până și celelalte stabilimente, de asemenea goale, din estul țării.

Ce este drept, acest efort colectiv aboslut remarcabil a fost răsplătit cu un reportaj într-un cunoscut cotidian britanic. Cu scurte, foarte scurte relatări în mass media internațională care contează cu adevărat. Cu politicoase declarații oficiale de apreciere a diverși politicieni străini. Și, bineînțeles, cu mulțumirile poate de multe ori nespuse din ochii plini de lacrimi ai copiilor ucraineni. Cele care, cu adevărat sunt și singurele care contează la o adică. Numai că, totuși, de la nivelul de demnitari ai statului român, niciun politician nu își permite să pună și întrebarea retorică menită a trezi poate autoritățile. O întrebare pe cât de cinică, ce este drept, pe atât de necesară însă :”Ok, și în afară de refugiați, noi cu ce ne-am ales”…? Cu noi note de plată, atât… În timp ce Ungaria care a pus bețe în roate cât a putut ”valului” de refugiați profită deja din plin de retragerea marilor companii occidentale din Ucraina invadată!
Noi aducem muncitorii, ungurii investitorii!
România oferă burse de aproape 600 de euro pentru profesorii ucraineni. România oferă locuri de muncă garantate pentru muncitorii ucraineni… România oferă cazare, masă, burse de studiu și asistență medicală gratuită pentru tinerii ucraineni… România oferă culoar de trecere pentru armamentul destinat Ucrainei… Ungaria refuză să condamne invazia rusă… Ungaria refuză să permită transportul armamentului către Ucraina… Ungaria refuză să permită intrarea în țară a refugiaților ucraineni care nu au pașapoarte biometrice… Ungaria refuză să aplice sancțiunile internaționale la adresa Regimului criminal Putin… Numai că… România primește și asigură salarii decente pentru muncitorii fugiți din Ucraina… Ungaria atrage marii investitori străini care se retrag din Ucraina invadată… De ce? Pentru că ei au politicieni pragmatici. Care au simțit imediat ”mirosul banilor”! Și faptul că marile companii occidentale care aveau unități de producție în Ucraina nu riscă să rămână în zona de război. Astfel că își vor reloca unitățile de producție, cu investițiile de rigoare aferente, bineînțeles… Și în timp ce politicienii români strâng ajutoare imortalizate musai pe rețelele sociale, politicienii unguri au contactat deja toate marile companii occidentale care se retrag din Ucraina… Și care au primit oferta de a își reloca activitatea în Ungaria… Cea care din nou joacă la două capete, dar oferă astfel noi zeci de mii de locuri de muncă bine plătite pentru proprii cetățeni. În timp ce România caută să achite și nota de plată pentru muncitorii ucraineni de care companiile occidentale nu mai au acum nevoie și în Ungaria. Astfel că nici nu are cum să nu te întrebi dacă liderii statului român sunt doar ”proști de buni”… Sau poate doar pur și simplu ”ineficienți” față de omologii maghiari…
A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare, în aeroporturi și în curând în magazinele românești din Peninsulă.
Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia