AcasăDezvaluiriAncheteOBSEDATUL SPP: DE CE SUNT VIOLATE FEMEILE!

OBSEDATUL SPP: DE CE SUNT VIOLATE FEMEILE!

La detectorul de minciuni cu ”psihologul lui Pahonțu”

În perioada 8-10 decembrie, la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu – Facultatea de Medicină, a fost organizată Conferința Națională ”Psihiatrie și Psihologie Medico – Legală”.

Chiar nu și ar putea executa misiunile SPP iștii dacă nu ar fi întrebați despre fantasmele sexuale

În cadrul Conferinței, pe data de 9 decembrie, fiind programat evenimentul oficial intitulat  ”DE CE SUNT VIOLATE ( ȘI DE CE NU SUNT VIOLATE) FEMEILE” – ”Chestionar de evaluare a fantasmelor sexuale(CEFS) în expertiza medico – legală”.

Lista scurtă a specialiștilor pe subiect fiind deschisă de ”Dr. ALIN LEȘ, Universitatea din București”.

Alin Leș despre de ce sunt violate femeile

Numai că același dr. Alin Leș este nu doar cadru al Universității din București, după cum reiese din afișul oficial al evenimentului, promovat pe pagina proprie de socializare chiar de acesta, dar și psihologul șef al Serviciului de Protecție și Pază. Psihologul ”personal” al ”împăiatului” general Lucian Pahonțu – cel care tocmai ce a împlinit 17 ani la conducerea serviciului secret – fiind protagonistul mai multor inițiative mai mult ”psihiatrice”, decât ”psihologice” și la nivelul Serviciului de Protecție și Pază.

Și generalul Crețu a început cu un ceiuț

Acolo unde ”obsesia” sa pentru ”chestionarele” cu ”inexplicabile” nuanțe sexuale și care țin strict de intimitatea personală a fiecărui ”testat”, fie el și cadrul al SPP i-a adus deja ”eticheta” de ”obsedatul lui Pahonțu”. Iar acum, uite că psihologul șef al Serviciului de Protecție și Pază a depășit și bariera publică a serviciului secret, expunându-și tocmai în Sibiul familiei prezidențiale ”chestionarul” despre ” De ce sunt violate ( și de ce nu sunt violate) femeile”!

”2.000 de SPP-iști puși la detector”

Astfel titram ”lovitura” în care dezvăluiam inițiativa halucinantă prin care psihologul Alin Leș și-ar fi pus serviciile științifice la dispoziția generalului Lucian Pahonțu. Pentru ca astfel să poată fi identificate ”sursele” campaniei ”NAȚIONAL” cu privire la nenumăratele ilegalități din cadrul singurului serviciu secret care refuză și acum, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, să se reformeze cu adevărat.

Iar disperat de ”hemoragia” informativă în care s-au transformat de-a lungul vremii ”scurgerile” către ”NAȚIONAL” de la chiar vârful serviciului, generalul Pahonțu a autorizat această ”operațiune nebună”. Astfel că, după ce ”SDI”-iștii și ”SSI”-iștii au instruit ofițerii și subofițerii care urmau să fie supuși interogatoriului de la detectorul de minciuni cu privire la ”penetrarea SPP-ului ”rămas credincios SUA” de către ”Rezidența GRU”, psihologul Leș a primit mână liberă pentru declanșarea experimentului… Deci, să nu uităm cum a intrat psihologul Leș  ”în pâine” la SPP:

”Operațiune umilitoare, la care urmează să fie supuși toți angajații SPP-ului, aproximativ 2.000 de oameni fiind astfel victimele unei acțiuni fără precedent de veritabilă poliție politică. Pentru că această operațiune fără precedent în vreo instituție de forță din România nu are ca scop nici să se afle unde sunt banii jefuiți de la CAR, nici care sunt generalii și seseiștii care și-au scos la timp „contribuțiile”, chiar înainte de căderea jocului. Nici cine beneficiază de mașinile „colorate” și apartamentele din Centrul Capitalei deținute din fonduri operative sau cum de mereu doar aceleași persoane iau ”OSCAR”-ul. Și nici măcar care sunt „sifoanele” de aghiotanți care au produs o adevărată ruptură între serviciu și mulți dintre demnitarii pe care ar trebui să îi protejeze, și nu să îi spioneze. Ei bine, nu, faptul că 2.000 de sepepiști urmează să fie încolonați și duși „ca vitele” în fața psihologului angajat și însărcinat cu această misiune doar pentru a fi întrebați textual dacă „au vorbit cu Tache” arată în ce hal de ”profesionalism” a ajuns structura altădată de elită a Serviciului de Protecție și Pază. Căci, în fond, ar fi fost mult mai simplu ca generalul Pahonțu să îl fi trimis primul la testul poligraf pe chiar colonelul Voroneanu Dumitru zis ”Cocârț”, pentru a răspunde și ”nea Mitică”, dar cu „tehnica” pe el, exact la aceeași întrebare… El a vorbit cu Tache?”. Răspunsul fiind unul singur și oricând posibil de ”probat” cu înregistrări…

Poliție politică

Desigur, poate că un asemenea demers ”faraonic” de interogare a mii de oameni ar putea fi explicat cel mult printr-o amenințare externă reală cum ar fi penetrarea de către un serviciu secret ostil NATO… Sau dacă – Doamne Ferește! – ar fi dispărut o cantitate importantă de armament și muniție. Poate dacă ar fi existat informații concrete privind amenințări imediate la adresa unui înalt demnitar român.

Sau barem ar fi fost mai de înțeles, omenește vorbind, dacă astfel generalul Lucian Pahonțu ar fi vrut să afle cine i-a „documentat” propriul birou, cel care oricum nu mai este de mult un „buncăr impenetrabil” așa cum crede el. Dar așa? Cum se vor justifica cheltuielile aferente când vor descinde inspectorii Curții de Conturi? Mai ales că întrebările care reveneau obsesiv în chestionarul lui Leș” erau despre ”ați vorbit cu Tache”; ” ați vândut informații” sau ”ați fost plătit într-o monedă străină”…

Și tu, Onea…

Ce este drept, în urma protestelor tot mai fățișe ale sepepiștilor și mai ales a angajatelor obligate să răspundă la întrebări intime ținând strict de viața lor personală, operațiunea  fost abandonată la un moment dat. Fără niciun rezultat palpabil, dovadă și ”lovitura” de astăzi. Atâta doar că, privind stupefiați la barba psihologului de serviciu, mulți sepepiști au început să refuze supunerea la această operațiune de poliție politică. Iar acum, după ce până și Bogdan Onea a fost nevoit să dezerteze ”de îndată” din SPP, multe alte ”schelete” pot fi ”dezgropate” din dulapul de proaspăt rezervist al acestuia. Mai ales că, uite, Onea a luat în serios avertismentul că dacă nu se pensionează el de urgență, atunci va fi ”pensionat” de alte instituții ale statului român.

A început ”Vânătoarea de gay”…?

Mai mult, există cadre ale Serviciului de Protecție și Pază din ce în ce mai iritate de ”obsesiile” cel puțin sexiste de la chestionarele psihohologice la care sunt supuse. Testări deja obsesive, părând a urmări identificarea ”orientării sexuale” a SPP-iștilor care îl păzesc inclusiv pe președintele statului!

Iohannis mare grijă la cine îți păzește spatele

Și cum este greu de crezut că psihologii serviciului ar putea recurge la astfel de chestionare și testări fără acceptul fie el și tacit al ”liderului suprem”, chiar nu ai cum să nu te întrebi de ce o fi declanșat tocmai acum generalul Lucian Pahonțu această veritabilă ”vânătoare de gay” la nivelul Serviciului de Protecție și Pază. Cel pe care îl conduce din 5 decembrie 2005…

Livia Stanciu salvată de Pahonțu

Dar, la fel cum a fost extrem de interesat generalul Pahonțu și de situația locativă și alte ”probleme personale” ale fostei ”judecătoare a sistemului” Livia Stanciu, poate că o ști el ce știe atunci când se informează despre ”fantasmele sexuale” ale propriilor subalterni și implict ale demnitarilor ”securizați” de aceștia…

author avatar
Catalin Tache
7.793 afisari

50 COMENTARII

  1. Asa e d-le Take,idiotul de Leș ne adreseaza intrebari pe durata testului cu detectorul pu lii despre viata noastră sexuala.

    • Bă bă bă băăăăăiiiii GHIUL ce mai faci tu bă balbaitule?
      MĂ TÂLHARULE,MĂ HOȚULE,MĂ PRĂDUITORULE UNDE SUNT MĂ BANII DE LA C A R SI BANII DE LA CLUBUL VENUS?
      Nu stii?Cum dreac nu stii ma balbaitule cum au dispărut banii?

    • SPP este o gasca de golani. Singurul care i-a tratat cum trebuie a fost Basescu care a renuntat la serviciile lor.
      Femeile nu-s violate. Nu o sa vedeti una care-si vede de treaba sa fie violata.

  2. Adica daca Leș ii bagă deștul in c.r lui Silviu , sa intelege că : cine are deștul in c.r Leș sau Pahonțu’l????

  3. Nia Faneee,ci ai facut Bobita?
    Ai tras ca un mare bou pentru Paho Macelaru si s a debarasat de tine fara sa te faca general pe durata activitatii tale de militar.
    De Mitică ce sa mai zic,l a fraierit Scarpinici cum a vrut el.
    Crediam ca Miticuță e ceva mai destept decat tine bai Fane Popotă 🤣🤣🤣 Dar e o vorbà cum e turcu e si pistolul.
    S a pi sat cu boltă Ghiul pe voi amândoi si nu v a facut general.
    L a facut pe MILORAD tantalaul general.
    Îti convine Mitică
    Ia d-acilea ,ti a dat mu eee jandarmul de Pahonțu.

  4. 1. Spotmedia . ro , 13.12.2022 , ora 07:45 , articol de Victor Pitigoi : ” CIUDATUL RAZBOI ASIMETRIC ……………………………………….. „. 2. Spotmedia . ro , 13.12.2022 , ora 09:42 , articol de Alexandra Sandru : ” ZELENSKI CREDE CA RAZBOIUL SE VA TERMINA ………………………………………………………. – ( VIDEO ) – NETFLIX – DAVIN LATTERMAN . 3. National . ro , 13.12.2022 , ora 15:26 , articol de Radu Jacota : ” CE E DE NEGOCIAT …………………………………………… „. 4. Comisarul . ro , astazi , ora 19 : 17 : ” VOTUL AUSTRIEI SI OLANDEI A FOST O GRESEALA …………………………………………………………………………………………………. ” . 5. Aktual 24.ro , 13.12.2022 : ” CNN , VESTE MAJORA : ADMINISTRATIA BIDEN FINALIZEAZA PLANUL DE A TRIMITE RACHETE PATRIOT IN UCRAINA . SUNT CITATE TREI SURSE DE LA WASHINGTON ” – CNN .

  5. Milorad e de cativa anisori in SPP si a fost avansat la gradul de general,frumos.
    Nu îi refuză niciun aviz lui Paho…
    Altii au muncit ,au tras pentru SPP cu sufletul peste 25 de ani si au tot sperat ca vor fi avansati la gradul de general,cu speratul au rămas si au iesit la pensie.
    Popa Marius e sifonul care l-a turnat pe M Geoana,acum de 1 decembrie si-a primit tainul adica gradul de general
    Gegea e omul de bătătură al lui Ghiul,ce găseste bagă-n gură,a gasit ș-un cap de …pw lă l-a băgat si pe ăla-n gură.
    Cum e GEGEA cu ACCIDENTUL…?
    Te-a ajutat Pahoțuuuu să pui batista pe țambal?
    Sa va trag multe plăcute suedeze la AMUNDOI infractorilor.

    • Miticăăă treci la planul C ,propune-i si lui Ganea Futacul.Ce plm mea ma ,asa prosti sunteți?Cum ma sa-l facă general pe Mili si pe voi nu?Mitică îl lasi pe Ghiul sa te umileasca în halul asta?

    • In Espipi gradul dă general e pe umarul unora care sărăcuții de ei nu au nicio treba
      cu militaria ci mai degrabă cu sifonaria cum îi place lui Ghiul.

  6. COMISARUL .RO , ASTAZI , 13 DECEMBRIE 2022 , ORA 17:28 : ” VIDEO AU DESCOPERIT ” ENERGIA APROAPE FARA LIMITE ” ? AMERICANII ANUNTA O PREMIERA IN EXPERIMENTUL DE FUZIUNE NUCLEARA ” – CNN . Experimentul a avut loc pe 5 decembrie 2022 . „IGNITION ” – DEPARTAMENTUL DE ENERGIE AL SUA – ” Pentru prima data oamenii de stiinta americani au produs mai multa energie din fuziune decat energia laser folosita pentru a alimenta experimentul „.

  7. Normal ca nea lusica nu vrea de ăștia ce isi umbla in fundul Curții in subordine. El scaunul il tine cu barbati virili ce pârjolesc tot ce au in protecție. Cum ar fi ca o doamna procuror sa mârâie la nea lusica cand paznicul o face sa muste perna. Sau vreun politician mai de doamne ajuta ce sta pe la capitala si sotia păzită in provincie? Iti dai seama cand încerci sa dai in nea lusica, cam unde crapă daca apare vreun filmulet

  8. e un tip mai special de tortzionar:
    -pa firele alea nu baga enegie
    ci extrage……….

    (ne-a egsxplicat dl. dr. t.butoi cum e cu „matricea”
    si cu preluarea-prin inshelaciune-a controllului asupra matricei……;
    „doar in Japonia si Izreal e proba in justitie,
    evreii se mint mult intre ei”-de parca ar fi treaba noastra,
    vezi partea cu „intre ei”)

  9. 1. Contributors . ro , 12/12/2022 , articol de Sorin Ionita : ” INCREDIBILA AVENTURA A STATUII ……………………………… „. 2. Contributors . ro , 13/12/2022 , articol de Ioan Stanomir : ” VARLAM SALAMOV …………………………………………… ” .

  10. Baboule, nu te mai da tu mare cu sursele tale! Sursa ta e netul sau, in cel mai bun caz, femeia de serviciu…

      • Nu m-a pus Lusica sa postiez , m-a pus labagiul di JiKa contra sistiemiului la ordinu Raionului , io n-am nivoie di sursi si di niet , scot sub pasariela la inaintari botu di furnicar , falsili si trombionu cacacios zdrientuit cu abnigatie si dupa mini ….potopu . Punct . Behehe si hihihi ………hihihihihihihihi……..

  11. 1. Spotmedia . ro , 12.12.2022 , ora 17:18 , articol de Mihai Oprisor : ” FALSE CADOURI DE CRACIUN …………………………….. ” . 2 Adevarul . ro , 14.12.2022 , ora 04:54 , articol de Sergiu Nicolae : ” RAZBOI IN UCRAINA . ZELENSKI ANUNTA CA A FOST O ZI FRUCTUOASA PENTRU UCRAINA „. ” Presedintele ucrainean Volodomir Zelenski a anuntat in timpul discursului de marti seara ( ieri ) ca a discutat cu presedintele Consiliului European , Charles Michel . Blocul european A DEBLOCAT CEI 18 MILIARDE DE EURO PROMISI UCRAINEI PENTRU 2023 ” – ( Ungaria s-a opus ).

  12. Tache, la dobitocii mei pot sa le fac ce vreau, ca nu se supara…le mai dau 2 -300 la leafa si inghit tot.SPP, CEA MAI MARE FERMA DE FOCI DIN LUME

  13. Nu sunt ” PAHONTU ” , sunt Kostyusku Milner Sujuk Furnicaru Tiraspol , inghit tot de zor , cu f(l)oci cu tot …..

  14. BAAAAA, VOUA CHIAR NU VA E SCARBA DE VOI ? DATI VA DRAQ DE PANARAME RETARDATE…………..SA VA IAU IN POO…LA SFERTUL ALA DE NEURON PE CARE , PRESUPUN CA IL MAI AVETI !!!!!!!!!!!!!!!

  15. Spotmedia . ro , 13.12.2022 , ora 20:57 : ” Premiera stiintifica CE AR PUTEA SALVA PAMANTUL : Cercetatorii au obtinut energie net pozitiva dintr-o reactie de fuziune „. Video-ul explica modul in care este replicat Soarele pe Pamant .

    • EUROPA LIBERA ROMANIA , 13 DECEMBRIE 2022 , ARTICOL DE ANDREEA OFITERU : ” PREMIERA ISTORICA : FUZIUNE NUCLEARA CU CASTIG DE ENERGIE . TEHNOLOGIA VA SCHIMBA ” GEOGRAFIA ENERGETICA MONDIALA „.

  16. 1. DefenseRomania . ro , 13 dec 2022 , ora 20:36 : ” SUA AR URMA SA APROBE DESFASURAREA SISTEMULUI PATRIOT IN UCRAINA . GEN. RYDER : ASTAZI NU ANUNTAM NIMIC . ” VOM FURNIZA GAMA COMPLETA DE ASISTENTA ” . Urmeaza aprobarea Sefului Pentagonului , gen. Austin . 2. DefenseRomania . ro , astazi , 14 dec 2022 , ora 08:44 : ” ROMANIA VA DISPUNE DE NSM – ” CEA MAI MODERNA APARARE DE COASTA DIN LUME „. PAS IMPORTANT IN LIVRAREA SISTEMELOR CATRE FORTELE NAVALE „.

    • Universul .ro , 13 decembrie 2022 : ” REUTERS : SUA FINALIZEAZA PLANURILE DE A TRIMITE SISTEMUL DE APARARE ANTIRACHETA PATRIOT IN UCRAINA ” – Reuters , citata de Agerpres . E nevoie doar de aprobarea gen . Austin si a presedintelui Biden .

  17. EUROPA LIBERA ROMANIA , ASTAZI , 14 DECEMBRIE 2022 , ARTICOL DE ADRIANA NEDELEA : ” ONE – TO – ONE / DRAGOS PASLARU : INTRAREA ROMANIEI IN SCHENGEN IN 2023 SE POATE DECIDE JOI ( MAINE ) , IN PARLAMENTUL EUROPEAN „. Trec ele si alegerile din Austria , sa vedem cine rade la urma …

  18. Paho pt ce tii UM O371?
    Ai un singur demnitar,pe Țapone-Emil,atat care are grup,restul???
    O unitate pentru un demnitar?
    Băse numai are dreptul.
    Bunicuta nu iese.
    Bani de la buget pentru a le creea functii de comandanti slugilor tale,freacă pu laa Istrate pe la birou,nu doar el ce e drept .
    Apropos, Istrate nu ai ce face si toată ziua faci muncă de șef tura paza cand ai deja sefi tură la Curtea de Conturi.ce rezolvi daca mergi foarte des peste ei in posturi,doar te injura amice sa stii.
    De fapt asta e nivelul tau de sef de tura,atat.

    • Face ce vrea muschii lui in SPP Lucică, se crede la mă sa pe moșia din Leresti,tăranul asta agramat,angajeaza pe cine vrea si dă funcții babane cui îl slugareste și îi sifonează demnitarii.

  19. AKTUAL 24 . RO , 14 DECEMBRIE 2022 , ARTICOL DE IOANA HURDEA : ” CANCELARUL GERMANIEI ( OLAF SCHOLZ ) ANUNTA CA ROMANIA VA FI PRIMITA IN SCHENGEN ” IN CURAND „.

  20. Aktual 24 .ro , 14 decembrie 2022 , articol de Victor Mihalache : ” PRIMA TARA AFRICANA CARE VA OFERI SPRIJIN MILITAR UCRAINEI …………………………………………… „.

      • Da-i cu ghiocu / Poate ghicesti marocu …..hihihihi……….ba , da puturos esti , ti-e lene sa cauti stirea sa o citesti si sa vezi ca e vorba de MAROC ?

  21. Degeaba esti supärat zmău ,dar io nu s reutatea intruchipata insa daca mere asa ma fac ori freer ori dewil

  22. In ce hal a ajuns această instituție, să fie condusă de Ghegea și Istrate,eu mă pot mândri că am prins Comandanți adevati, Rizea,Tănase ,Cioc.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger